Sfîntul Vasile, păzitor de duhuri rele

in Pagină creştină

Sfîntul Vasile, unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari, considerat păzitor de duhuri rele, este serbat în prima zi din noul an, cînd, potrivit tradiţiei, dacă ninge, anul va fi unul îmbelşugat, iar dacă este senin şi geros, oamenii vor fi sănătoşi. Sfîntul Vasile cel Mare a trăit între anii 330 şi 379, în vremea împăratului Constantin. Sfîntul Vasile s-a născut în Cezareea Capadociei, din părinţi credincioşi şi înstăriţi, Emilia şi Vasile, tatăl său fiind dascăl în cetate. Iubitor de învăţătură şi înzestrat pentru carte, Sfîntul Vasile şi-a îmbogăţit cunoştinţele învăţînd în şcolile din Cezareea, Byzanţ şi Atena, la cea din urmă cunoscîndu-l pe Sfîntul Grigorie de Nazians, cu care a legat o strînsă prietenie. A fost înălţat la rangul de arhiepiscop al Cezareei în anul 370, în vremuri grele pentru biserică. Sfîntul Vasile este unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari. El este primul ierarh care a întemeiat, pe lînga biserici, aziluri şi spitale pentru săraci, leprozerie şi un aşezămînt pentru recuperarea prostituatelor. A murit în ziua de 1 ianuarie a anului 379, cînd încă nu împlinise 50 de ani, intrînd în istoria creştină cu numele de Sfîntul Vasile cel Mare.
Tradiţii şi obiceiuri de Sfîntul Vasile
În tradiţia românilor, Anul Nou, întîmpinat, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, se mai numeşte Revelion sau seara Sfîntului Vasile. Se spune că în noaptea de Sfîntul Vasile cerul se deschide de trei ori pentru cîte o clipă. De asemenea, se spune că pe Isus Christos îl cheamă Vasile: Isus Christos s-a născut de Crăciun, iar la o săptămînă, de Sfîntul Vasile, a fost botezat în legea cea veche şi a primit numele Vasile. Numele Christos (creştin)
i-a fost pus la vîrsta de 30 de ani, cînd a fost botezat. În tradiţia populară, se spune că Sfîntul Vasile s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi, iar Domnul i-a dat cea dintîi zi, cea a Anului Nou. Fericit, Sfîntul Vasile a luat un clopoţel, i-a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-i ureze lucruri bune. De aceea, de Sfîntul Vasile există obiceiul de a ura. În ziua de Anul Nou, copiii umblă cu Sorcova din casă în casă, în special pe la cunoscuţi, urîndu-le viaţă lungă, sănătate şi prosperitate. Sorcova era confecţionată, la început, din una sau mai multe rămurele de pomi fructiferi (măr, păr, vişin, prun), sau de trandafir, tăiate şi puse în apă la înmugurit şi înflorit în ziua de Sfîntul Andrei (30 noiembrie) sau de Moş Nicolae (6 decembrie). Apoi, sorcova a început să fie realizată dintr-o nuia cu rămurele împodobite cu fire colorate de lînă, cu beteală şi cu un fir de busuioc în vîrf. În Bucovina, sorcova are ataşat un colopoţel. Copiii, după ce îşi sorcovesc părinţi şi rudele apropiate, pornesc, cîte doi-trei, colindatul prin vecini. În timpul uratului, aceştia ating ritmic cu Sorcova uşa sau fereastra, dacă se colindă afară, sau corpul gazdelor, dacă se colindă înăuntru. După terminarea colindatului, Sorcova se păstrează peste an, ca un lucru sfînt, agăţată de peretele de la răsărit al casei, la icoană sau în alt loc curat al gospodăriei.
Un alt obicei este cel al Dezlegării Anului. Grupuri mici sau cete de feciori dezleagă anul şi rodul colindînd pe uliţe, iar vacarmul pe care-l fac cu bicele, buciumele sau oalele are ca scop înlăturarea forţelor malefice:
seceta, tăciunele de grîu, insectele şi animalele dăunătoare recoltei. De asemenea, feciorii dezleagă şi cununiile, cu un descîntec: „Slobozim cîşlegiile/ Să mărităm fetele/ Umblaţi, feciori,/ Să fie peţitori“.
Tradiţia populară spune că de Anul Nou se înnoiesc toate şi de aceea oamenii trebuie ca în prima zi din an să-şi pună un gînd bun, ca să le meargă bine tot anul: „Atunci să te păzeşti să nu te superi, să nu te sfădeşti, să fii vesel şi tot anul aşa vei fi“.

COMENTARII DE LA CITITORI