Și au trecut 4 ani…

in Tabletă de scriitor

Din 2015, începutul toamnei nu mai reprezintă doar începutul școlilor, culesul viilor sau freamătul mustului în butoaie. Pentru mulți români, din ce în ce mai mulți, această perioadă include și ziua în care Tribunul a plecat dintre noi, lăsînd în urma sa o moștenire inegalabil de valoroasă, dar și multă durere în sufletele celor care au crezut în el. România a pierdut atunci un adevărat român, un om care a iubit această țară mai mult decît pe sine însuși, mai mult decît pe propria lui familie.

Cei care abia acum încep să îi citească opera, să întrezărească adevărul spuselor sale, să se lămurească cum e cu politicienii care l-au denigrat, cu presa care și-a bătut joc el, el fiind cel care, în fond s-a sacrificat pe sine apărînd țara asta de hoți, de trădători și bandiți, îi simt lipsa și realizează golul imens pe care Corneliu Vadim Tudor l-a lăsat în urmă, prin plecarea sa. E greu pentru România, și acest lucru se vede acum. Fără Vadim, fără spiritul lui viu, puternic, destoinic și total dedicat țării pe care a iubit-o pînă la sacrificiu, sistemul politic actual, împreună cu toți cei care au contribuit la distrugerea lui, își îndeplinește obiectivul, pas cu pas. Să nu uităm, totuși, că anul 2015 a adus României două mari tragedii, una fiind plecarea lui Vadim Tudor dintre noi, și, la două luni distanță, evenimentul tragic de la Colectiv. În primul caz, ca și în al doilea de altfel, sînt multe necunoscute și multe întrebări care se nasc independent de ceea ce se vede și se simte la nivel oficial. Fără să încep să speculez pe această temă, vreau totuși să spun că acum, la 4 ani de la moartea sa, a lui Vadim Tudor, cei care îi datorează Tribunului mult din carierele lor, lipsesc cu desăvîrșire de la comemorarea lui, așa cum cei care nu îi datorează nimic vin zilnic la mormîntul său. Este un paradox, este ceva de neconceput – acesta ar fi un răspuns firesc în astfel de împrejurări. Dar cum, în general, în România cei care fac bine celor din jurul lor au mult de pierdut, așa a pățit și Corneliu Vadim Tudor în timpul vieții, dar, după cum se vede, și după ce a murit.

Foști parlamentari PRM, unii acum prin alte partide, alții retrași prin cazărmi, își ronțăie liniștiți bogăția sau își așteaptă pensiile speciale, fără măcar să se gîndească la cel care acum îi privește dezaprobator din Cer, și nu își clintesc corpul bubos nici măcar o dată pe an, pentru a depune doi trandafiri la mormîntul celui care, pe mulți dintre ei, i-a făcut oameni. Te întrebi, mă întreb, și alții încearcă să găsească răspunsuri, ce anume îi face pe ei, pe foștii apropiați ai lui Vadim, să ia distanță de el, inclusiv acum cînd, plecat fiind, nu are cum să îi mai afecteze, fie prin vorba lui tăioasă, fie prin miștouri înalte. De ce, ne întrebăm? Păi e simplu! Pentru că mulți dintre acei PRM-iști au purtat o mască falsă de naționaliști, ei venind lîngă Tribun doar pentru a ajunge la ciolan, fie prin trădare, fie prin furtișaguri la ceas de seară. Și se știe cine sînt ei, mulți, foarte mulți. De ce nu vin la mormîntul lui Vadim, de ce nu își exprimă recunoștința? Pentru că ei au fost primii care l-au trădat pe Tribun, au tras din el, bucată cu bucată, au supt din vlaga lui, ei au fost viperele care îl înveninau și îl secătuiau de puteri pe zi ce trece. Hienele nu iubesc România, așa cum nici pe Vadim nu l-au iubit. Dar, la umbra colosului care îi păstorea, ei au furat, au trădat, au plecat la alte partide unde furtul era permis, au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a ajunge la borcanul cu miere, în timp ce alții erau însărcinați să picure venin în urechile Tribunului.

Așa a arătat, în fapt, lumea celui care a fost cel mai mare patriot român din ultimii zeci de ani, un om cu adevărat puternic, un lider înnăscut, dar asupra căruia s-au tras gloanțe otrăvite atît din interior, din interiorul PRM, dar și din exterior, prin intermediul acelor jurnaliști înstelați sau doar proști, dar și al acelor politicieni trădători pe care și azi îi vedem pe la televizor. Mulți nu știu asta și nu înțeleg furia lui Vadim. Dar tuturor celor care îl condamnă eu le doresc să trăiască o săptămînă cum a trăit el în ultimii 20 de ani, iar apoi să meargă să hulească, asta dacă vor mai putea să o facă. A observa fără să judeci este cel mai înalt grad al inteligenței umane. Românii sînt departe de acest nivel. Vadim a fost un român care a iubit România. Din fericire, din ce în ce mai mulți români înțeleg și încep să vadă adevăratul sens al vorbelor sale. Cam tîrziu, dar măcar este un început. Ce este trist, este că încă mai sînt jurnaliști, minți mici și slabe, persoane care nu lasă în urma lor nimic inteligent, iar capul lor nu produce decît cel mult mătreață, care acum, la 4 ani de la dispariția lui Vadim, lovesc în numele lui fără nici un fel de reținere, dovedind nu doar că fac parte din unitatea militară acoperită care a distrus țara asta – acei hăitași netoți ce mint cu nerușinare de ani și ani – dar și că le este frică de moștenirea pe care Vadim a lăsat-o acestui popor. Hoților încă le este teamă pentru că știu că el a arătat țării că se poate face politică și fără să furi, că poți să iubești România și fără să o trădezi, că poți să fii politician iubit și fără să plătești lumea pentru asta. Vadim a arătat că se poate face politică într-un mod curat, fără furturi și fără trădare. Și, din acest motiv, bandiții vor mai lovi în el, în numele lui pînă cînd vor realiza că o altă revoluție, poate peste 10 ani, peste 100 de ani, va porni de la numele unui român adevărat care a iubit și s-a sacrificat pentru România, părăsindu-ne pe data de 14 septembrie 2015.

De ce nu vin cei care îi datorează enorm lui Vadim, la mormîntul său? Pentru că, de fapt, ei au fost cei care l-au trădat. Vadim nu are nevoie de prezența lor, pentru că la mormîntul său vine zi de zi, nu doar în septembrie, poporul. Cel pe care Corneliu Vadim Tudor l-a iubit cu adevărat.

Tano

Păreri și opinii