Şi ei au luptat pentru înfăptuirea României Mari

in Lecturi la lumina ceaiului

Cum se ştie, în august 1916 Armata Română a declanşat atacul pe toată lungimea frontului pentru eliberarea Ardealului şi, în cîteva zile, trupele austro-ungare au fost gonite de pe pămîntul românesc. Însă, armata germană, mult mai bine echipată şi cu o experienţă a războiului superioară, a sărit în ajutorul aliaţilor. În atare situaţie, trupele române au fost obligate să se retragă în Moldova, pentru refacere şi completare, lăsînd în mîinile inamicului trei sferturi din ţară, inclusiv Bucureştii. Astfel că, la începutul anului 1917, dacă nu se luau rapid măsuri, regatul României, atacat din toate părţile, era în pericol să dispară de pe hartă.

În aceste condiţii deosebit de grele, scriitorului Mihail Sadoveanu, mobilizat ca locotenent, i-a revenit sarcina de a conduce un ziar care avea drept misiune îmbărbătarea trupelor române cantonate în Moldova şi care duceau o acută lipsă de armament şi muniţie corespunzătoare, precum şi de hrană, medicamente, combustibil, furaje pentru cai. Prin aceleaşi momente cumplite trecea şi populaţia civilă refugiată într-o Moldovă suprapopulată şi chinuită de holeră sau care se găsea în Bucureşti, în Oltenia şi în celelalte regiuni ale ţării, ocupate de armata Puterilor Aliate.

După cum reiese din documentele descoperite în arhiva Institutului Central, fond Casa Regală, precum şi din notele publicate în revista ieşeană ,,Însemnări literare” din 1919, de îndată ce a primit sarcina de a conduce ziarul, Mihail Sadoveanu a trimis către Marele Cartier General un raport din care aflăm amănunte despre programul ziarului, felul cum a luat naştere, greutăţile întîmpinate şi altele. Am descoperit şi noi acest raport în revista ,,Manuscriptum”, nr. 22/1976, şi ne grăbim să-l reproducem integral, însoţit de un comentariu adecvat.

Prin urmare, pe data de 2 ianuarie 1917, locotenentul în rezervă Mihail Sadoveanu raportează că s-a dus la Iaşi şi i-a contactat pe unii scriitori (în special pe cei cu care lucrase la revista ,,Viaţa Românească”, suspendată din cauza războiului), stabilind împreună formatul şi programul ziarului. Ziarul urma să se numească ,,România”, să apară în patru pagini şi să fie un organ de propagandă al apărării naţionale, care urma să ajungă, în egală măsură, şi la civilii din întreaga ţară, şi în prima linie a frontului. Tirajul se ridica la circa 20.000 de exemplare şi era asigurat de tipografia ,,Versuri şi proză”, proprietatea lui Alfred Hefter, din Iaşi. Ideea tipăririi acestui ziar a fost primită cu entuziasm şi de civili, şi de militari. Generalul Constantin Prezan avea să pună următoarea rezoluţie pe cererea semnată de Mihail Sadoveanu şi adresată, cum am spus, Marelui Cartier General: ,,Aprob cu totul proiectul de faţă. Mi se va face un raport detaliat de modul cum fondatorii înţeleg să organizeze jurnalul…”.

Primul număr al ziarului a ieşit pe 2 februarie 1917 în doar două pagini, din cauza lipsei de hîrtie. Editorialul a fost semnat de Octavian Goga. Redacţia se afla tot la Iaşi, pe celebra Stradă Lăpuşneanu, la numărul 83. Exemplarul se vindea cu 10 bani, iar militarii plăteau doar 4 bani. Sadoveanu a semnat editorialul celui de-al doilea număr. Ziarul şi-a încetat apariţia pe 23 martie 1918. Este drept, din ianuarie 1919, acelaşi jurnal avea să apară la Bucureşti, cu acelaşi titlu şi tot ca organ al apărării naţionale, dar alţii se vor îngriji de apariţia lui. În urma controlului care s-a dispus, a reieşit că locotenentul Mihail Sadoveanu s-a achitat ireproşabil de misiune şi că toate zvonurile iscate în legătură cu posibile deturnări de fonduri au fost simple calomnii. Prin paginile acestei publicaţii, toate forţele Poporului Român au fost mobilizate pentru a învinge inamicul şi a desăvîrşi unitatea naţională.

* * *

,,Locotenentul M. Sadoveanu, către Marele Cartier General

Conform înţelegerii, m-am dus la Iaşi şi am convocat pe scriitorii care au iscălit memoriul în chestiune, în chestiunea apariţiei unei gazete zilnice supt auspiciile Marelui Cartier General.

Într-o primă şedinţă s-au discutat chestiunile programului şi chestiunile de ordin tehnic.

1) În ceea ce priveşte programul, s-a avut în vedere, fără îndoială, că o asemenea publicaţie trebuie să tindă a ridica moralul soldaţilor şi al populaţiei civile, cătînd a risipi infiltraţiile veninoase ale spionilor şi colportorilor de ştiri false. În felurite rubrici ale gazetei ar urma, deci, să se trateze alte chestiuni incidentale ca acestea:

  1. a) ideea biruinţei noastre
  2. b) combaterea propagandei germane
  3. c) cruzimile nemţeşti, ungureşti şi bulgăreşti
  4. d) raporturile cu aliaţii noştri, strîngerea legăturilor dintre ei şi noi
  5. e) credinţa către dinastie
  6. f) solidaritatea naţională, în legătură cu participarea întregului popor, prin toate mijloacele, la acest război
  7. g) lupta împotriva duşmanilor interni
  8. h) ţăranul soldat şi binefacerile acestui război cu privire la dobîndirea dreptului definitiv (asupra pămîntului – n.m.) potrivit cuvîntului regesc
  9. i) educaţia urei împotriva inamicului cotropitor
  10. j) situaţia militară pe frontul nostru şi al aliaţilor
  11. k) un foileton-cronică cu subiectul de preferinţă militar, impresii şi povestiri de pe front etc.

Pe lîngă aceste rubrici, gazeta ar mai cuprinde părţile obicinuite ale tuturor gazetelor zilnice: ştiri amănunţite ale zilei, informaţii, comunicatele, telegramele, extractele interesante din presa străină. În sfîrşit, o ilustraţie în armonie cu propaganda şi tendinţele ce urmărim. Ca o ilustrare a acestor rubrici, membrii redacţiei au scris, după dorinţele din această şedinţă, cîte un articol. Alăturez aici aceste articole. Unul din ele, al lui Octavian Goga, cuprinde cuvîntul introductiv al publicaţiei.

S-a propus ca titlu al gazetei «România» – organ al apărării naţionale.

2) Cu privire la chestiunile de ordin tehnic, membrii redacţiei roagă să se ia în consideraţie următoarele puncte indispensabile pentru împlinirea scopului ce urmărim:

  1. a) chestiunea rechiziţiilor: local de redacţie, tipografie şi maşini zincograf, hîrtie
  2. b) cerneală şi stereotip, care trebuiesc aduse de la Odesa
  3. c) un vechi contabil (pentru expediţie)
  4. d) telefon: punerea la dispoziţia gazetei a materialului de fapte şi fotografii
  5. e) să se dea ordin să se puie la dispoziţia gazetei, de către cenzura militară, cu precădere telegramele aliaţilor
  6. f) să se înlesnească procurarea publicaţiilor străine
  7. g) în cazul evacuării Moldovei, ziarul să fie transportat împreună cu întreg materialul tipografic şi să fie menţinut pentru a apărea mai departe. Aşa el va fi un cheag pentru armată şi pribegi, un document şi o legătură necontenită cu aliaţii.

3) Scriitorii s-au mai rugat să se precizeze situaţia lor faţă de Cartier şi să se ia în consideraţie chestia rechiziţiei, cîtă vreme va apare sub auspiciile MCG. De asemenea, vă roagă să luaţi act că proprietatea ziarului le aparţine şi îndată ce MCG se va desfiinţa ei sînt liberi a o scoate pe cont propriu. Pentru cronica militară ar urma ca MCG să desemneze colaborator pe un ofiţer de stat major. Desenatorul cel mai potrivit pentru gazetă ar fi pictorul Mantu, actualmente mobilizat la Arsenal. Instalaţia zincografică, materialul şi zincograful (Mardan) sînt la Institutul geografic. În ceea ce priveşte cheltuielile, lucrătorii şi alte amănunte, se poate consulta iarăşi devizul aproximativ al Domnului P. Locusteanu, înaintat odată cu memoriul.

Pentru a garanta însă MCG că nu se vor face cheltuieli exagerate pe care el ar trebui să le suporte, scriitorii primesc un control militar şi se obligă în acelaşi timp să consemneze oriunde sumele ce ar rezulta ca excedent şi care ar alcătui un fond de rezistenţă al personalului, cu obligaţia însă de a restitui fondatorilor la data cînd MCG nu va mai avea nevoie de serviciile ziarului. Lct. M. Sadoveanu”.

Dosarul în discuţie mai cuprinde şi alte amănunte, cum ar fi: salariile lucrătorilor, uleiul, benzina, hîrtia, cerneala consumate etc. Dar cel mai important document descoperit este raportul confidenţial, din 10 aprilie 1918, al generalului de divizie intendent Zaharia către generalul de corp de armată Constantin Prezan, în care se arată: ,,Administraţia ziarului a fost condusă cu perfectă cinste, cheltuielile niciodată nu au fost trecute peste bugetele aprobate de noi; acestui fapt precum şi dispoziţiile ce am luat de a permite vînzarea ziarului pe piaţă datorăm avantajul ce au avut de a nu plăti foaia mai scump ca 4 bani, preţ cu care la noi în ţară nici în timp normal nu s-a vîndut vreun ziar”.

PAUL SUDITU

COMENTARII DE LA CITITORI