Şi pe la noi se distrează lumea (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

1. Starea naţiei. Preliminarii
Pe vremea lui Nenea Iancu, tăndălea undeva, prin Moldova, un tînăr, Edgar Bostandaki, expert în showbiz. Şi, conform moravurilor vremii, băieţelul trimitea cronici mondene la un ziar din capitala judeţului, sub titlul ,,Cum se pitrece pi la noi”. Pînă la urmă, i-a cam ieşit pe nas acest nevinovat hobby, căci, făcînd o pasiune secretă pentru o damă din lumea bună, săracul, şi-a luat scatoalce de la soţul legiuit, gelos nevoie-mare. Şi totul a pornit de la o îngrozitoare greşeală de tipar. Dar şi de la un alt soţ, un maiorache grobian, care, deşi asigurase muzica militară la un bal de binefacere, nu şi-a văzut şi el consoarta pomenită nici măcar la ,,şi alţii” în respectiva cronicuţă…
Dar asta a fost odată. Astăzi, tabloidele din Capitală şi din provincie duc o bătălie crîncenă cu televiziunile comerciale, angajate, pe viaţă şi pe moarte, în lupta pentru creşterea ratingului, degrabă aducătoriu de mangoţi duium. Şi armele folosite sînt cam aceleaşi: curvele, ţiganii, crimele, violurile, poponarii… Nu contează că politica aceasta a publicităţii – de exemplu, la medicamentele şi la alimentele falsificate, la berea trezită sau la izmenele gata murdare – a devenit tot mai agresivă şi mai odioasă. Important este că patentul american, bazat pe arta persuasiunii, funcţionează, dovadă că, vorba lui Marx, cînd unul vinde şi altul cumpără, neapărat, primul îl înşală pe celălalt. Asta este economia de piaţă. La fel stau lucrurile şi cu Buletinele Meteo. Înainte vreme, se treceau sub tăcere temperaturile extreme, maxime şi minime, nu cumva să se sperie populaţia şi să nu mai iasă la muncă. Astăzi, economia concurenţială s-a extins şi la Starea vremii, şi toate televiziunile procedează exact invers, adoptînd un ton şi un limbaj cît mai dramatice, menite să ţină populaţia în casă, nu cumva să iasă cineva în stradă şi să ceară vreo mărire de salariu. Dar culmea imbecilităţii se atinge duminică-seara, cînd un cutremurolog cu pretenţii de savant ne tot anunţă că, pînă la ziuă, am încurcat-o, vine Gradul 9 peste noi şi nu mai scapă nimeni!… Deşi, pînă acum, nici măcar japonezii, doctori în domeniu, n-au putut să prevadă cînd vine un cutremur.
2. Băsescu – generalissim de Secu?
Toată lumea ştie că Ioan Ghişe a fost securist (a spus-o chiar el). Şi, în consecinţă, a fost ales, pe rînd, primar, deputat şi senator de Braşov. Prim urmare, ştia ce ştia cînd, mai deunăzi, a declarat la televizor că Băsescu, doar un biet maiorache în decembrie ’89, la ora actuală, este ditamai generalul de Secure, cu o raniţă de stele pe umeri, pe chipiu şi pe guler, după moda americană. În atare situaţie de invidiat, el ar avea în buzunarul de la ceas cele mai fioroase institituţii de la noi, Justiţia şi Serviciile Secrete. Şi dacă le are pe astea, Preşedinţia, Parlamentul, Guvernul, televiziunile, internetul şi toate ziarele îi cam ciugulesc din palmă şi îi spun: ,,Săr’na, nene!”. Numai aşa se explică muţenia respectivelor instituţii cînd e vorba să-i ceară socoteală pentru toate bucuriile făcute Poporului Român. El e jupînul cel mare! Tiranul, Eminenţa cenuşie… În cele două mandate prezidenţiale a strîns date despre toţi aceia care s-au strecurat la Putere. Cît au furat, cum au furat şi unde şi-au dosit banii. Iar acum îi şantajează. Cine nu face ca el, se pomeneşte cu procurorii DNA la uşă. Nici Codruţa şi nici Coldea nu mai au somn… Şi dacă nu e de ajuns, la declaraţia lui Ghişe o putem adăuga şi pe aceea a lui Gigi Becali: ,,De Băsescu nu se atinge nimeni, că e omul americanilor, le-a pus ţara în palmă!”. Şi Gurăspartă ăsta pare credibil, că n-o fi făcut puşcărie politică de florile-mărului. Alţii, însă, au plătit cu viaţa pentru tupeul de a se fi legat de yankei… Cîtă vreme Încrucişatul e pe felie, lui alde Udrea, Cocoş sau Ioan Oltean li se cam rupe de caricatura numită justiţia română…
3. Dizertaţie despre dosare
Urmînd directivele sovietice, pe vremea lui Gheorghiu-Dej apăruse moda dosarelor personale. Nu pupai vreo avansare sau vreo locuinţă mai acătării, dacă nu aveau un dosar-beton. Care să facă dovada că provii din rîndurile clasei muncitoare sau ale ţărănimii exploatate. Aceste dosare ţineau loc şi de diplomă de studii. Nu pot să-l uit pe vecinul nostru Guţă, ajutor de potcovar într-o mahala din Chitilia. Băiat orfan, el a slugărit, de copil, la unul şi la altul, pînă cînd, într-o zi, l-am văzut în uniformă de ofiţer.
– Ce-ai păţit, Guţă?, l-au întrebat vecinii speriaţi. Omorîşi pe cineva?
– Ba nu, m-au făcut lo-lo-locotinent, a răspuns el, cam bîlbîit, probabil, de emoţie.
Şi toată ziua a bătut pas de filiare prin mahala, să-l vadă lumea. Pe urmă, i-au mai dat o steluţă. Dar cînd, spre primăvară, ne-am pomenit cu el căpitan, am înţeles că nu-i de glumă cu tovarăşul Guţă. Şi aşa a fost, căci, pe cînd o dădea pe-a IX-a la seral, dumnealui era ditamai colonelul… Mai vreţi un alt exemplu? Îl găsiţi în literatură, în persoana unui modest tipograf. Imediat după Naţionalizarea din 1948, partidul l-a lumit directorul tipografiei. Plin de bun-simţ, omul a refuzat. I se părea că de la cele 4 clase ale sale şi pînă la fotoliul de director era cam mult. Dar secretarul de partid i-a bătut cu pumnul în masă:
– Dacă partidul te-a numit director, înseamnă că partidul ştie ce face!…
În zilele noastre a apărut un alt tip de dosare. Cele penale. Vrei să candidezi pentru un loc în Parlament sau la Primărie? Visezi la vreo funcţie bănoasă în vreun minister? Nimic mai simplu: dacă ai o condamnare la activ sau măcar un dosar în curs de cercetare la DNA, intri în discuţie. Dacă nu, marş acasă! Se aude că nişte avocaţi şmecheri s-au gîndit să vină în întîmpinarea amatorilor şi s-au apucat să ticluiească dosare penale cam la botul calului. După gusturi şi aptitudini: deturnări de fonduri… delapidări… evaziuni fiscale… mită şi multe altele, întrucît corupţia de la noi oferă o gamă variată de posibilităţi menite să te facă om. Amatorii găsesc toate detaliile pe internet. Şi provincia poate să intre pe fir.

(va urma)
PAUL SUDITU

COMENTARII DE LA CITITORI