Sigismund Toduţă

in Polemici, controverse

 

 

În această lucrare de amploare, intitulată „Muzica corală românească“, autorul prezintă date importante despre formaţiile corale din trecut şi din zilele noastre, într-unul dintre capitole fiind menţionat: „Compozitorul clujean Sigismund Toduţă este un exponent de frunte al muzicii româneşti. Fost elev al Academiei «Santa Cecilia» din Roma, unde a studiat, sub îndrumarea reputaţilor maeştri Respighi şi Pizetta Casella, el şi-a însuşit cunoştinţe temeinice în domeniul compoziţiei, dobîndind o vastă cultură muzicală, şi a încercat să transplanteze principiile creaţiei Renaşterii italiene, cu spiritul ei luminos, impregnat de un puternic umanism, pe tulpina robustă a cîntului popular românesc. Viziunea componistică a lui Sigismund Toduţă este aceea a unui subtil polifonist“. Creaţia muzicală a acestuia este ca o poezie care vine de pretutindeni, impetuoasă, fecundă şi uneori obsedantă. Fiecare pagină reprezintă un poem cu multiple imagini evocatoare şi, în acelaşi timp, deschizător de drumuri, cu largi orizonturi. Fremătătoare de dor, plină de nuanţe orfice şi creatoare de atmosferă, muzica sa ne apare ca un tablou românesc în care suspină trecutul, prezentul scapără oglinzi fermecate, ca din basme, şi străluceşte puternic viitorul luminos al poporului, pe care continuă să-l cînte cu o totală dăruire. Figură senină, asemănătoare cerului mediteranean, Sigismund Toduţă se înscrie la loc de cinste într-un capitol de temelie al liricii corale româneşti contemporane. Dacă muzica lui Paul Constantinescu şi a lui Ion Dumitrescu reliefează optimismul şi vigoarea creatorilor, tălmăcite printr-un limbaj prin excelenţă armonic, partiturile lui Sigismund Toduţă pun în lumină lirismul cald şi interiorizat al compozitorului, total străin de efectele instrumentale, fără înflorituri, dar cu asimetrii structurale, generatoare de eufonii ale „dorului dor“. Altfel spus, spiritul doinei, de o seninătate „mioritică“, străbate opusurile sale mai ales în structurile lente, cele mai inspirate. Ne referim la prima secţiune a oratoriului „Mioriţa“, la nenumărate madrigaluri, la unele lieduri concepute pe versurile lui Lucian Blaga şi la multe alte pagini din oratoriul „Pe urmele lui Horia“. Între opera lui Sigismund Toduţă şi eseul „Spaţiul mioritic“ al poetului ,,Poemelor Luminii“, Lucian Blaga, există corespondenţe de suflet. În acest sens, redăm mai jos cele afirmate de criticul literar Emil Manu: „Al doilea studiu în care muzica, am putea spune, devine argument în explicarea unor speculaţii de ordin teoretic este spaţiul mioritic, cel mai «discutat» capitol al filozofiei lui Lucian Blaga. «Spaţiul mioritic» rămîne, totuşi, în picioare, mai ales prin elementele sale de estetică, de comentariu critic: «Răsună într-un cîntec nu atît peisajul, plin şi concret, al humei şi al stîncilor», al apei şi al ierburilor, ci, înainte de toate, un spaţiu sumar articulat din linii şi accente…“. Filozoful se întreabă de unde vine acest sentiment spaţial care depăşeşte peisajul, pentru că, în acelaşi peisaj, pot coexista culturi cu orizonturi spaţiale diferite. „Răspunsul nu poate fi decît unul singur, un anume spaţiu vibrează în cîntec, fiindcă acesta există undeva, într-o formă oarecare, în chiar substraturile sufleteşti ale cîntecului“. „Doinind“, Sigismund Toduţă a dat naştere unei opere de un lirism tulburător – lirismul „dorului dor“ -, profund ancorată în inima acestei ţări, şi ne vine „a melodia“ pe versurile blagiene: „Palpită în visul seminţelor/ un foşnet de cîmp şi amiezi de grădină,/ un veac pădureţ,/ popoare de frunze/ şi-un murmur de neam cîntăreţ“.

DORU POPOVICI

COMENTARII DE LA CITITORI