Sindromul Landmesser

in Polemici, controverse

I se spune germanul care l-a înfruntat pe Hitler. Fotografia în care August Landmesser sfidează trendul Germaniei fasciste a făcut înconjurul lumii, acum cîţiva ani. I se recunoaşte acum, la mulţi, foarte mulţi ani, meritul de a fi avut curajul să nu execute salutul nazist. Un gest care la acea vreme a trecut neobservat, fiind probabil tratat de către cenzura germană, dacă a ajuns acolo, ca un gest izolat al unui muncitor navalist. Acum, la peste 80 de ani distanţă, cînd Germania lui Hitler este istorie, cei care privesc fotografia, în cel mai bun caz aprobă şi merg mai departe. A fost demult, Hitler a murit oricum, fie în 1945, fie prin Argentina. Evreii au acum propriul lor stat, iar Holocaustul este o amintire tristă, dar doar o amintire în fond. Dacă e să facem o paralelă în arc peste timp, la ce a fost atunci, transpus în aceste zile fierbinţi pe care le trăim aici, în România, ar fi ca şi cum ai arde în Piaţa Universităţii drapelul unei ţări puternice şi oarecum prietene. E ca şi cum mergi la protestele celor care rezistă încă şi, în mijlocul lor, strigi ceva legat de actualul preşedinte, sau, şi mai rău, ceva pozitiv despre Rusia. Ai fi linşat pe loc, pentru că acum Jandarmii nu mai au voie nici măcar să privească urît la manifestanţi, darămite să le şi interzică linşajul public prin forţa contondentă a pregătirii lor de… jandarmi.

În România anilor 2018, la 29 de ani de la Revoluţie, libertatea cîştigată cu multe semne de întrebare şi mult sînge în 1989 este din cînd în cînd „torpilată” de către cei care nu vor să se alinieze la trendul impus de diverse ţări, sau persoane influente, doar că, la fel ca şi atunci, pe 13 iunie 1936, pe şantierul naval Blohm, din Hamburg, sistemul îi lăsa în pace, atîta vreme cît sunt doar cazuri izolate. România s-a aliniat cuminte în spatele celor care o duc la disoluţie şi nimeni, absolut nimeni, nu o poate abate de la acest drum. Sîntem praf la capitolul reacţie, dar avem o inerţie constantă în ceea ce priveşte ieşirea din zona de confort. Şi cred că ăsta este, de fapt, modul în care acest neam a rezistat timpului, atîta amar de vreme. Să fim slugi, să fim obedienţi, să fim receptivi la cei puternici, pentru că în codru nu ne mai putem ascunde, aşa cum nici de luptă nu se mai pune problema. Şi într-un caz, şi în altul am avut grijă să ne sabotăm noi.

Acum, la zeci de ani distanţă, August Landmesser a intrat în istorie ca germanul care l-a sfidat pe Hitler. El a avut curajul de a protesta paşnic, de a nu fi de acord cu regimul, sau poate nu-i plăceau cei care-i vorbeau atunci de la tribună. Nu ştim ce a fost în mintea lui, dar ştim că iubea şi că s-a căsătorit cu o evreică şi a luptat pentru ea, pentru familia lui, pînă la sacrificiul suprem. Acum, în aceste vremuri, cine are curajul să se lupte paşnic cu un Sistem vîndut total, care nu mai reprezintă în nici un fel interesele României? Pentru că acum, dragi români, nu mai este vorba de corupţie, de furt, de politicieni necinstiţi, de justiţie dominată de incertitudini sau de Servicii puse pe căpătuială. Nu! Acum miza e ceva mai sus. De furat s-a tot furat, se fură şi se va fura. E clar că voi, cei care sînteţi încă în acest spaţiu, aţi devenit mult prea preocupaţi de traiul de zi cu zi pentru a vă mai gîndi că acum miza este însăşi existenţa naţiunii române, a acestui popor minunat pe alocuri, dar extrem de rău cu el însuşi în realitate. Ştacheta a fost ridicată la cel mai înalt nivel şi este evident că este foarte puţin pînă cînd o altă revoluţie de catifea va avea loc în Europa. Vom fi atît de dominaţi de frică, încît nu doar că vom aproba deschis desfăşurarea ei, dar vom fi uşuraţi că am scăpat de un stres care ne tot apasă de vreo 100 de ani.

Revenind la August Landmesser, Germania a avut poate mii ca el. Sînt curios, peste 70, 100 de ani, dacă România o să mai reziste în istorie, cine va fi considerat eroul acestor ani şi cine va arăta cu degetul spre cei care atunci vor fi în dizgraţie.

Tano

 

Fărîmiţarea neamului românesc

COMENTARII DE LA CITITORI