Singura soluţie – arestaţi capitalismul!

in Alte știri

 

Motto: „Ne plîngem de terorism, dar imperiul nostru este cel mai mare terorist”.
Gore Vidal, scriitor american

Mă întreb dacă există cineva în România care să mai creadă acum, după 26 de ani de capitalism, că oamenii politici, afaceriştii, funcţionarii de stat şi ai primăriilor, inspectorii, mă rog, orice persoană care să gestioneze ceva din viaţa social-economică poate fi un personaj curat? Răspunsul e, clar, NU! Situaţia e şi mai clară – toţi primarii de municipiu reşedinţă de judeţ sînt cel puţin implicaţi în dosare penale ce vizează fapte de corupţie, abuz, asociere în vederea comiterii de infracţiuni, incompatibilitate etc. Pe numele tuturor miniştrilor există plîngeri şi reclamaţii pentru fapte asemănătoare. La fel, pentru preşedinţii agenţiilor şi autorităţilor de stat, pentru directorii generali, directorii – şi aşa mai departe, pînă la extrem de multe personaje, situate chiar la nivele modeste. Despre legiuitori, ce să mai vorbim? Cînd spui Parlament, lumea vorbeşte de incompetenţă, somn, chiul şi, din nou, multe-multe dosare penale. Consilierii locali – numele lor apare în atîtea plîngeri şi dosare, încît mă întreb ce calculatoare au la procuratură, ca să le cuprindă pe toate… Magistraţii înşişi – nu există săptămînă să nu vedem noi dosare în care sînt implicaţi, în calitate de personaje negative, procurori sau chiar judecători, iar luxul imobiliar în care se scaldă prea mulţi dintre aceştia, ei bine, e cunoscut îndeajuns de comunităţile locale. Apoi poliţiştii, inspectorii fiscali şi ai primăriilor: nu există cetăţean care să nu vorbească de ubicua corupţie ce stăpîneşte acest nivel al funcţionărimii de stat! Doctorii sînt acuzaţi chiar de autorităţi că iau bani negri, ceea ce nici ei nu neagă; profesorii pretind de la obraz părinţilor să cumpere diverse dotări pentru şcoala „asigurată gratuit prin Constituţie” – şi vai de copilul care nu vine cu cadouri frumoase de ziua de naştere a învăţătoarei!… Despre preoţi, nici nu mai vorbesc – corupţia de care oamenii îi acuză face parte din reţeta înjurăturilor zilnice.
De partea cealaltă, la „privaţi”, incorectitudinea este identică – salariile angajaţilor se plătesc la negru, sau nu se plătesc deloc, procedeele şmechere de tip insolvenţă sau faliment, vinderea firmei către persoane fără identitate, cumpărarea de facturi false, credite neplătite, ţepe date furnizorilor etc. etc. etc. Lumea spectacolului şi sportului este dominată tot de infracţiuni – de la patronii din fotbal încarceraţi, la maneliştii acuzaţi de evaziune, de consum de droguri, de asociere cu mafioţi etc. Cartierele oraşelor sînt sub teroarea bandelor, a „clanurilor”, pentru care nu contează legea, poliţia, procurorii etc…În fine, „cîinele de pază al democraţiei”, presa, este, de ani buni, fie patronată de personaje aflate în dosare grele sau chiar în puşcărie, ziarişti de renume, „lideri de opinie” sînt condamnaţi pentru fapte penale şi chiar încarceraţi – presa şi-a cîştigat renumele de mijloc de presiune şi şantaj. Concluzia este clară: sistemul nu e doar bolnav de infracţiune cronică, ci chiar de una incurabilă şi malignă! Iar istoria anilor de capitalism – din prezent, dar şi din perioada ante-comunism – ne demonstrează că fiecare zi în care acest sistem, capitalismul, este lăsat în libertate molipseşte alte domenii, categorii profesionale – şi chiar cetăţeni de rînd. Nu exagerez, oricine am fi şi orice am face, pînă la urmă toţi vom deveni subiect de dosar în capitalism. Un sistem vinovat de tot şi de toate – dar care aruncă vina asupra tuturor, în timp ce, paradoxal, el, capitalismul, este lăudat şi considerat de neînlocuit!
De fapt, pentru a lichida nemernicia din ţară există o singură soluţie: ARESTAŢI CAPITALISMUL!
DragoŞ DUMITRIU

COMENTARII DE LA CITITORI