Slugile lui Boier Căcărează

in Editorial

 

Motto: „Ajuns-am un popor de retardaţi?/ Atunci e clar: scuipaţi-ne în faţă!/ Ne place să fim viermi? Să fim călcaţi!”

(Corneliu Vadim Tudor)

Prima dată mă gîndeam să titrez „Ruşine, Popescule!”, apoi mi-am dat seama că insul în cauză e un nimeni. Un zero din punct de vedere politic – şi chiar uman, cel puţin din punct de vedere al atitudinii faţă de omul pe lîngă care pretinde că a slujit cu credinţă. De fapt, el şi puţinii lui acoliţi nu au slujit, ci au slugărit; erau cei trimişi după apă minerală, după mîncare pentru căţei, după diverse comisioane – asta pentru că Vadim considera că atît puteau, că atît le permiteau calităţile şi capacităţile intelectuale, dar cred că mai ales sufleteşti. Dar, e o vorbă din bătrîni, fereşte-te de sluga ajunsă stăpîn, sau de cel cu suflet de slugă.

Moartea lui Vadim a fost o vină comună, a unei societăţi care a înţeles prea puţin dăruirea pînă la sacrificiul de sine a Tribunului; iar el însuşi nu a acceptat că lumea nu merita acest sacrificiu. Sau poate că Vadim era cel care înţelegea, iar lumea asta parşivă şi bicisnică merită să munceşti pînă la epuizare pentru ea, să fii insultat, crucificat cu cuiele trădării şi batjocurii, ţintuit pe crucea urcată cu greu pe Golgota zecilor de ani de dăruire.

După moartea lui Vadim, am crezut că sîntem datori să ne adunăm, să menţinem flacăra aprinsă; atunci, însă, în prefăcuta slugă a răsărit germenul mîndriei, era momentul să devină stăpîn. Şi a făcut-o, tot în felul său, pe ascuns, pe la colţuri, vorbind cu unul şi cu altul, uneltind – pragul ieşirii în faţă era prea sus pentru el. Aşa că avea nevoie de cineva pe care să-l pună în faţă, un paravan cu ceva notorietate în spatele căruia să-şi facă jocurile meschine.

Ce dorea, de fapt? Nimic clar, fiindcă trebuie să ai suflet, o oareşce măreţie, ca să vrei ceva cu moştenirea lui Vadim. Or, slugile ce au făcut? Au găsit un individ abulic, unul dintre bazaconiştii mediatizaţi aiurea, care printre marţieni şi păhărele îşi dădea importanţă cu neştiinţa lui politică. Şi asta a fost prima ispravă.

Sincer spun, am o strîngere de inimă cînd scriu aceste rînduri; rar mi-a fost dat să aştern pe hîrtie tablouri cu personaje atît de obscure, de jenante, prin totala lor lipsă de calităţi. Nu sînt caricaturist, iar ăştia sînt nişte creaturi potrivite pentru „Una pe zi”, de Matty, ori pentru ridiculizările lui Mihai Matei. De fapt, acest personaj de tragi-caricatură şi gaşca lui de erori de tipar au reuşit să transforme marele partid de odinioară într-o ştersătură politică, un sub-unu-la-sută, o sub-marjă-de-eroare în sondaje. Adică, după chipul şi asemănarea lor.

Ce poate spune acest ins, că nu i s-au făcut propuneri? Personal, i-am cerut de nenumărate ori să ne adunăm, toţi cei care puteam ajuta partidul care ne-a dat viaţă politică, unii cu mediatizare, alţii cu banii, cu relaţiile, cu oameni, cu ştiinţă de carte, cu alte cuvinte, o adunare a bunurilor acestui partid, o inventariere a capacităţilor partidului – pentru ca, în funcţie de această evaluare, să stabilim o strategie. Acest ins a făcut totul ca să nu se întîmple asta; dimpotrivă, a încercat să îndepărteze persoane care au fost apropiate de Vadim, cazul lui Cristi Stănescu sau al meu fiind printre cele mai notorii.

Acum a găsit o altă formulă – să-i facă jocurile lui Bogdan Diaconu, o creatură a lui Dan Voiculescu, repudiată ulterior de profesor, susţinută de diverşi pesedişti de turnantă şi de masoni de iarmaroc, preluată apoi de „patriotul Ghiţă”, cel fugărit de Justiţie prin toată lumea. Poate vreun peremist să se apropie de un ins care a încercat să boicoteze Filialele PRM, care a făcut propuneri de negustor mărunt organizaţiilor din toată ţara? Da, poate, dar acela nu e peremist, ci un parvenit de ultimă speţă sufletească – o ruşine!

A apărut şi Gigi Becali, mai ridicol decît mi-l aminteam de pe vremea cînd ştergea Vadim ecranele televizoarelor cu el; el vrea „aceleaşi puteri ca Vadim” – ce ruşine, ce bătaie de joc! De fapt, ce ruşine, ăştia nu au nici o ruşine, dacă au ajuns să-l cheme pe „Boier Căcărează”, cum îi spunea Tribunul, ca pe un Mesia; nu-i nici un Mesia, e unul care a dat faliment cu tot ce a încercat în politică, sau în apariţiile publice, un sforar nechibzuit, care şi-a lucrat prietenii – cazul lui Mitică Dragomir e elocvent, citiţi memoriile sale, „Meciurile vieţii mele”, şi vă veţi lămuri. Problema ta, Popescule, e că Gigi te-a citit cît preţuieşti, că nu e prost deloc, e un şmecher pe care sper să ajungi să îl cunoşti aşa cum meriţi. Deja a spus ce vrea de la voi – el să fie stăpînul partidului, sau al partidelor, iar voi să fiţi slugile lui. Adică aşa cum meritaţi. Ştiu, vreţi bani de la Gigi – dar nişte căcăreze de oaie nu-s bune? Sînt bune pentru din ăştia ca voi, fac bine la obrazul vostru de toval.

Popescu şi gaşca lui şi-au bătut joc de fiica lui Vadim, iar asta ar trebui să înţeleagă peremiştii. I-au promis tinerei Lidia implicare, respect pentru memoria şi ideile tatălui ei; realitatea e jenantă – au avut nevoie de imaginea ei, pentru că mulţi oameni din teritoriu doreau să-i arunce afară din partid pentru rezultatele proaste şi pentru tembelismul şi incompetenţa dovedite. Acum vor să-l pună în fruntea moştenirii naţionaliste pe omul care l-a jignit pe Vadim, care a luat peste picior principiile Tribunului, sfidînd chiar familia îndoliată. Cum să urmeze peremiştii pe cineva care a trădat familia Tribunului, sau pe cineva care nu a respectat-o?

Şi încă o întrebare – cum se face că persoane din fruntea altor partide, mult mai bine cotate actualmente pe scena politică – Ponta, la PSD, Gorghiu, la PNL, Blaga, aceştia şi alţii au făcut un pas înapoi cînd au obţinut rezultate sub nivelul celor promise? Păi nimeni nu a spus în PRM gogoşi mai sfruntate decît acest Popescu – promitea 10 – 12% la locale, la generale era deja în Parlament – ori insul nici gînd să-şi asume răspunderea, să-şi dea demisia, să facă un gest normal. De ce? Pentru că aşa fac slugile care s-au văzut stăpîni. Insul nu a fost în stare să organizeze măcar un congres, să pună partidul în legalitate, poate exista o dovadă mai bună de incompetenţă şi iresponsabilitate?

Se vor face peremiştii preş în faţa unuia ca Diaconu, sau ca Becali? Sau poate se vor lăsa comandaţi de însuşi Ghiţă, poate vor mai da cîte o ştire pe RTV, cîteva secunde printre fonfleuri şi bazaconii cu titluri de oameni nebuni. Cu siguranţă că peremiştii pe care îi cunosc eu nu vor face şi nu vor accepta asemenea înjosiri; la fel de sigur, cei care vor achiesa la asemenea idei şi planuri – sau vor „accesa”, cum spune ridicolul Popescu – nu sînt decît nişte parveniţi, care nu au legătură cu marele PRM. Lor nu le pot ura decît „Cale bătută” – restul îl face cine vă prinde… că doar sînteţi „pro europeni”.

Închei recunoscîndu-mi vina: am scris prea mult despre prea puţin, de fapt despre zero-barat. Aşa că fiţi fericiţi voi, aceşti neica-zero-barat, v-am dedicat ceea ce nimeni altul nu ar fi făcut, un editorial în „România Mare“; Vadim era mai practic, vă punea numele sau feţele la o rubrică meritorie – „Scuipaţi aici”. Consideraţi că acesta nu e un editorial, ci un mare scuipat – e tot ceea ce meritaţi voi, cei care aţi trădat moştenirea lui Vadim.

DRAGOŞ DUMITRIU

 

COMENTARII DE LA CITITORI