Şmecheri de oraş (11)

in Război corupției

POVEŞTILE DEŢINUŢILOR DE LA RAHOVA (2)

Marin Năvropescu „a căzut la bulău” pe timpul lui Ceauşescu, fiind condamnat pentru omor deosebit de grav. Acum este „mîna dreaptă” a preotului, fiind dascălul neoficial al penitenciarului. „În libertate nu dădeam doi bani pe religie, nu cred că am dat de vreo două-trei ori pe la biserică. Am apucat această cale, a Cuvîntului Domnului, după crima pe care am făcut-o. Am cîntat în corul Penitenciarului din Aiud şi, acum, mi-am dedicat viaţa, aşa păcătoasă cum este ea, lui Dumnezeu”. Marian a mai găsit cinci deţinuţi cu care a înfiinţat un cor bisericesc. Repetiţiile deja au început, se mai aşteaptă doar cîteva aprobări formale pentru ca şi Rahova să aibă un cor bisericesc al deţinuţilor. „Nu-mi stă mie acum gîndul la eliberare, de-abia am ajuns la jumătatea pedepsei. Dacă totuşi Dumnezeu mă va ţine în viaţă pînă atunci, cum ies de aici, intru la mînăstire. În aceeaşi zi”.
Gavril Cornel Mureşan, de 43 de ani, are la activ patru condamnări, toate fiind „cu violenţă”, în ciuda înfăţişării sale atît de blajine. Este de trei ani la „pension” şi mai are încă opt ani. „Sînt măcinat de boală, am ficatul făcut praf, dar mai rezist eu pînă la eliberare. Aşa, ca să le fac la toţi în necaz. Cum să fie prima zi după eliberare, toate sînt la fel… Te obişnuieşti, nu mai e ceva deosebit. Treci pe acasă, pe urmă intri în cîrciumă, te întîlneşti cu băieţii şi nu mai ştii ce-o să se întîmple. Asta-i viaţa noastră”. Şi, plecînd capul, murmură mai mult pentru sine: „Pe naiba, de data asta nu o să mai fie la fel”. Se lasă cîteva minute de tăcere, pînă cînd un alt deţinut explică sec: „În octombrie i-a murit nevasta, era închisă la Jilava. N-o să mai dea pe-acasă, o să intre direct în cîrciumă”.
Nicolae Popescu, de 45 de ani, este cunoscut de toată lumea drept Craiu’, fiind un adevărat lider spiritual al celorlalţi deţinuţi. Prima oară „a mîncat turtoi” în 1971, cu cîţiva ani înainte chiar ca autorul acestor rînduri să se nască. Între timp a strîns în jur de zece condamnări („nici eu nu mai ţin minte cîte”), n-a ratat nici „o facultate” de pe plaiurile noastre mioritice, a fost căutat ani de-a rîndul de Interpol şi ultima oară a fost săltat în Olanda, fiind condamnat pentru omor. După nişte calcule făcute în grabă, ar urma să se elibereze prin 2017. „Eu ies cu Cozma! Dar pun pariu pe ce vrei tu că ăsta scapă înaintea mea. Uite de cît timp sînt eu aici şi nu m-am gîndit niciodată cum e cu prima zi după eliberare, înainte de ’90 era ceva obişnuit, eram într-un circuit. Nici nu era nevoie să-ţi faci «A.M.R.»-ul, că se dădea decreţelul tău. Totuşi, eliberarea de la Revoluţie n-o s-o uit niciodată. În decembrie ’89 eram la Bîrcea. Au zis că ne eliberează, pe urmă, cîteva zile, nu s-a mai auzit nimic şi toţi au ieşit din celule. S-a făcut un tribunal militar şi m-au declarat cap de revoltă. Am crezut că mă mierlesc, dar pînă la urmă mi-au dat drumul în ianuarie. Am luat dintr-un stoc de ajutoare un tricou cu mînecă scurtă şi nişte pantaloni de-mi veneau pînă la glezne. Aşa am plecat, pe frigul ăla, desculţ. Am dîrdîit o noapte întreagă într-un depozit de cărbune în gară la Simeria pînă a venit trenul. Aia da eliberare! Acum, cînd m-oi elibera, mă sui direct în avion, direcţia Paris. Am văzut eu ceva mişto în muzeu la Luvru. Glumesc, pe bune că glumesc…”.
Nici o poveste nu seamănă cu alta. Par desprinse dintr-o altă realitate, despre care noi, ceilalţi, abia dacă am auzit. Ce le rămîne oamenilor acestora după punerea în libertate? Mulţi dintre puşcăriaşi, la fiecare eliberare, îşi crestează o linie orizontală, cu cuţitul, pe burtă. Asta ca să nu uite numărul condamnărilor…

(va urma)
Tache
(Text preluat din volumul „Şmecheri de oraş“)

COMENTARII DE LA CITITORI