Şmecheri de oraş (13)

in Război corupției

ANI DE GLORIE, ANI DE MIZERIE (2)
Peste doar cîteva luni avea să se stingă. Pot spune că a cîntat cu mine ultimul său cîntec. Ciudat, deşi nu băuse mult niciodată, în noaptea în care căzuse fulgerat Rică, Chitară s-a îmbătat pentru prima oară. De atunci, deşi banii şi gloria au mai curs ani buni, Bachus îi aşezase deja pe pletele rebele aura de geniu ratat.
Pînă la Revoluţie, Chitară a cîntat vara pe litoral şi iarna în restaurantele bucureştene. După Revoluţie a plecat cu formaţia în Germania, Austria şi Iugoslavia. „Cîştigam pe lună 2.500 de mărci, başca mîncare, cazare, bani de îmbrăcăminte şi distracţie. Dacă nu ar fi început războiul, care m-a prins în Sarajevo, acum eram boier. E drept că munceam din greu pentru bani, aveam program să cînt şapte nopţi pe săptămînă, între orele 19.00 şi 7 dimineaţa. Nu aveam voie să fac decît două pauze”. Revine în ţară şi, în urma unui chef cu prietenii, se întoarce acasă beat. „M-am luat la harţă cu nevasta şi pentru prima oară în viaţă i-am dat o palmă. Pe urmă am recidivat. Peste doar cîteva luni eram un om terminat, fără nevastă, fără casă, fără copii. În ziua în care s-a pronunţat divorţul am băut trei kile de vodcă. Trei luni de zile nu cred că am fost treaz nici măcar zece minute. În urma partajului, eu am rămas cu instrumentele mele. Dar ce instrumente! Numai de pe urma bietei staţii am băut două luni nonstop cu orice boschetar îmi ieşea în cale”. Pentru că, din cine ştie ce motive, hotărîrea judecătorească n-a ajuns la timp la el, a fost condamnat şi la şase luni de puşcărie pentru neplata pensiei alimentare. A scăpat cu graţierea, dar din mrejele alcoolului n-a mai reuşit să se desprindă.
De-abia în ultimii doi ani şi-a mai revenit. Cu toate acestea, o încasează sistematic de la şmecherii din cîrciumile de cartier şi tot sistematic „mă scap la vodcă. Acum o lună şi ceva m-am dus la dezalcoolizare şi a fost nesperat de bine. Sînt un ratat. O ştiu prea bine. Dar nu fac rău la nimeni. Doar noaptea, atunci cînd nu pot închide ochii, cînd mă gîndesc doar la copiii mei pe care nu i-am putut vedea de aproape cinci ani, încep să cînt. După cîteva ore, deşi chitara este ca vai de mama ei, simt că-mi revin şi, pentru cîteva minute, aici, în pustiul jegos al acestei cămăruţe cu gratii, simt că sînt din nou eu, puştiul cel răsfăţat, cel talentat, cel invidiat de toţi. Vecinii nu zic nimic, unii mă înregistrează pe combinele lor sofisticate, pe alţii îi aud şoptindu-şi: «E Chitară, săracul»”.
Foştii ospătari, acum patroni de cîrciumi care merg bine, trag încă de el să se întoarcă pe scenă, îl mai ajută cu cîte un ban. Băieţii din formaţiile pe care le-a avut, toţi ajunşi instrumentişti de renume, îşi aşteaptă încă şeful. Dar Chitară nu vrea să se întoarcă oricum. „Cînd ai fost în vîrf, nu te mai interesează locul II. Încă sînt cel mai bun. Dar, ca să demonstrez asta, trebuie să reuşesc să stau doar o săptămînă treaz. Încă nu pot, gîndindu-mă că nu mi-am văzut copiii de cinci ani…”.

(va urma)
Tache
(Text preluat din volumul „Şmecheri de oraş“)

COMENTARII DE LA CITITORI