Şmecheri de oraş (14)

in Război corupției

MERCENAR ÎN LEGIUNEA STRĂINĂ

Au trecut peste omenire războaie mondiale, războaie reci, războaie de gherilă, au căzut dictaturi şi s-au destrămat imperii, dar în Legiunea Străină nu s-a schimbat nimic. Şi asta pentru că Legiunea Străină va rămîne Legiunea Străină pînă la sfîrşitul lumii. Locul unde nu ajung decît cei mai „bărbaţi dintre bărbaţi”, unde banii, pilele, naţionalitatea, trecutul nu contează nici cît negru sub unghie.
Legiunea Străină este unitatea de elită a armatei franceze şi reprezintă, în acelaşi timp, cele mai galonate trupe paramilitare din întreaga lume. Printre miile de mercenari veniţi din toate colţurile pămîntului a reuşit să pătrundă, cu fruntea sus, şi un român. Alţi cîţiva conaţionali, cît să-i numeri pe degetele de la o mînă, au cochetat de-a lungul timpului cu Legiunea. Acum, lucrurile s-au schimbat şi avem dovada palpabilă că, la 23 de ani, fostul boxer bucureştean Nicolae Hoiţ a reuşit să-şi vadă visul cu ochii: „Am ajuns legionar…”.
Nicolae Hoiţ a fost un copil cît se poate de obişnuit. Poate ceva mai bine făcut şi mai zvăpăiat, dar nimic nu anunţa viitoarea carieră a puştiului. Deşi crescut în cartierul bucureştean Militari, Nicolae era un rapidist convins. Sătul de altercaţiile continue avute cu vecinii săi – Militariul fiind recunoscut drept un cartier stelist -, liceanul se duce la box. Bineînţeles, la Rapid. În Sala Giuleşti aude pentru prima oară, de la colegii mai mari, despre cei mai şmecheri dintre şmecheri, legionarii francezi. Din acel moment viaţa i se schimbă complet, boxerul trăind doar pentru a ajunge mercenar. Prietenii, colegii de club îşi amintesc că Hoiţ, după ce reuşise să afle cîteva amănunte despre pregătirea legionarilor, le transpusese întocmai în practică: „Umpluse nişte saci cu nisip şi alerga zeci de kilometri în fiecare zi, cu ei legaţi de mîini şi de picioare. Arunca haltere în sus şi le prindea după grumaz. Învăţa franceza de unul singur, iar noaptea, cînd se culca, se ruga la Dumnezeu să-l ajute să ajungă în Legiune”.
După perioada Rapid, Hoiţ trece la profesionişti, reuşind în scurt timp să se impună în cel mai puternic club de profil din ţară, Box Club Lăcătuş. Colegul şi prietenul său, campionul României, Octavian Stoica „Geolgău”, îşi aminteşte că, de cînd a venit prima oară în sală, le-a spus tuturor despre visul lui. Se antrena în disperare şi făcea pariu cu toţi sportivii că va ajunge legionar. „Nimeni nu-l credea. Acum, a cîştigat pariurile, dar sper să fi uitat de ele“. Ca profesionist, Hoiţ debutează în vara lui 1997, la gala de la Saturn, unde îl bate zdravăn pe un englez. Urmează cîteva meciuri foarte bune şi toată lumea îi prevedea lui Hoiţ, aşa cum se scria pe timpuri în „Scînteia tineretului“, „un viitor glorios”. Apoi, bucureşteanul face un meci mare, în direct pe Eurosport, în gala din oraşul spaniol Vigo. După numai două zile, delegaţia română, formată din managerul Adrian Lăcătuş, Adrian Gheorghe „Ulisse”, Nicolae Pană, Gheorghe Paraschiv şi Nicolae Hoiţ, ajunge la Paris. Aici, Nicolae dă cărţile pe faţă, managerul său neuitînd insolita despărţire: „A venit la mine şi mi-a zis: «Maestre, fie ce-o fi, eu mă duc…». Am rîs şi
l-am întrebat: «Cum să te duci, Nicolae, e păcat de tine, că eşti băiat tînăr». Dar era atît de serios şi de pornit, încît, deşi am încercat cu toţii să-l facem să se răzgîndească şi să se întoarcă în ţară, a fost de neclintit. «Maestre, eu, dacă nu mă fac legionar, mai bine mă împuşc». Aşa că l-am ajutat şi noi, fiecare cu ce-a putut, l-am dus în Gara Lyon şi l-am suit în trenul de Marsilia. Iar după cinci luni, am primit o scrisoare de la el, legionarul Hoiţ”.

(va urma)
Tache
(Text preluat din volumul „Şmecheri de oraş“)

COMENTARII DE LA CITITORI