Şmecheri de oraş (5)

in Război corupției

SCANDAL ÎN LUMEA INTERLOPĂ (2)
Odată cu trecerea timpului, oamenii au început să se agite şi mai tare, mulţi dintre ei propunînd luarea cu asalt a sediului poliţiei, incendierea arestului şi eliberarea lui Percilă de acolo. Ei afirmau că băieţii din Buciumeni
şi-ar fi retras plîngerea şi ar fi recunoscut că totul nu a fost decît un scandal. Dar, conform lui Gongoi, „pe noi mulţi poliţişti încă ne judecă după culoarea pielii. Singurul care a stat de vorbă cu noi a fost maiorul Vlad şi, poate şi datorită acestui fapt, am aşteptat atîtea zile”.
Peste cîteva ore, o delegaţie a liderilor rromilor face o ultimă încercare de a-1 găsi pe comandantul poliţiei din Buftea sau pe colonelul Sporeanu. Zadarnic însă. Gemenii îi îndeamnă pe oameni să plece acasă şi să se strîngă a doua zi din nou. Dar celularele sună într-o veselie, mulţi ţigani chemînd ajutoare din Bucureşti, Ploieşti şi alte localităţi. „Murim şi noi, şi ei, că aşa nu se mai poate”. În cele din urmă, la promisiunile liderilor comunităţii că nu vor ceda, cei mai mulţi au pus bîtele la loc în portbagaj şi au plecat.
Dar scandalul nu părea să se fi încheiat. Chiar şi reprezentanţii rromilor erau neliniştiţi, neştiind ce să facă pentru a preveni alte incidente neplăcute, care ar fi putut degenera într-o adevărată încăierare între ţiganii din Buftea şi românii din Buciumeni. „Unii dintre ei s-au vorbit să se ducă la noapte şi să dea foc caselor românilor din Buciumeni. Dar ce-i pasă poliţiei?”, încheie, vădit îngrijorat, Marian Geamănu.
UN CAMPION ÎN GARDA LUI FANE SPOITORU (1)
Da, într-adevăr, are nasul strîmb. Nas de boxer. Dar de aici şi pînă la a crede că tînărul de-a dreptul timid din faţa ta, prietenul tuturor copiilor şi puştanilor din cartier este „durul” numărul unu din boxul profesionist românesc este o cale destul de lungă. Şi, totuşi, de ceva vreme, Octavian Stoica nu găseşte adversar în ţară care să accepte să boxeze cu el pentru centura de campion. A ajuns să-şi „ofere serviciile” la trei categorii diferite, dar zadarnic.
Dar cine este, totuşi, Octavian Stoica?
S-a născut pe 7 aprilie 1968, la o aruncătură de băţ de Depoul Giuleşti. Chiar în prima zi de viaţă primea o urare originală: „Să n-o dai în bară în viaţă! Ia uite ce mic şi-al dracului e!” Şi ani la rînd, în rău famatul cartier Dudeşti, cel poreclit Geolgău a fost caracterizat într-un singur fel: „mic şi-al dracului”. De cînd se ştie, de cînd a început, practic, să umble în picioare, a fost nedespărţit de vecinii săi, fraţii Dumitrescu. „Eram cei mai buni prieteni, deşi ne băteam toată ziua: Costa, Bîdă şi Maria, ei erau trei, eu eram singur, toţi patru eram spaima cartierului. Toată copilăria mea nu m-a bătut nimeni. Ştiau şi cei mai mari şmecheri că, dacă se iau de mine, mor cu ei de gît. Alături de fraţii Dumitrescu, cei mai buni prieteni ai meu erau Rudei Obreja şi Titi Cercel, alţi boxeri celebri”.
Copiii din Dudeşti, toţi provenind din familii modeste de muncitori, s-au apucat de spargeri pe la 12 ani. „Idolul copilăriei mele, al tuturor prietenilor mei, a fost Fane Spoitoru. Nu era puşti în Dudeşti să nu viseze să ajungă ca Fane, cel pe care îl respecta toată lumea, inclusiv gaborii. Cînd ne punea Spoitoru mîna pe cap şi ne arunca zeci de gume Bib-bib, ne bucuram de parcă l-am fi apucat pe Dumnezeu de picior”.
Geolgău şi trioul Dumitrescu se apucă de fotbal la Flacăra Roşie, iar după cîteva luni se antrenează dînd ture de stadion la Dinamo. „La fotbal trebuiau bani; trebuiau şpăgi date antrenorilor, iar noi cu banii eram pe zero. Aşa că m-am dus la box. La club la Construcţia am stat trei luni de zile sărind coarda. Şi, într-un sfîrşit, am fost anunţat că voi urca în ring. Se făcuseră grupe de cîte patru începători şi eu nimerisem să boxez cu… fraţii Dumitrescu, care veniseră şi ei cu o zi în urmă la antrenamente. Normal că mi s-a pus pata: «Păi, mă bat cu ei de 12 ani!»“ Luni la rînd, Geolgău s-a tot bătut cu fraţii Dumitrescu. Tatăl l-a avertizat că, dacă nu renunţă la box, nu mai are ce căuta acasă. Şi, după ce antrenorii i-au aranjat intrarea la Liceul Industrial nr. 18, Geolgău se mută la căminul şcolii. „Pe la liceu nu dădeam pentru că, dacă mă luam cu cineva la harţă, în cinci secunde vedea stele verzi. Şi oricum mă treceau, că devenisem deja vedetă. Toată ziua dădeam în sacul de box. Toată noaptea visam că dădeam în sacul de box. Toţi acei ani am trăit numai pentru box. Nici măcar n-am ieşit cu o fată la un suc şi o prăjitură”.
Pe 23 august 1986, Geolgău are primul meci, la Giurgiu. Pînă s-a urcat în ring, nu a ştiut cu cine boxează. „Ştiam doar că eu aveam 54 de kilograme, iar adversarul meu mă depăşise la cîntar cu zeci de kilograme. Cînd
l-am văzut, am îngheţat. Am închis ochii şi am lovit cu dreapta. Am cîştigat prin K.O. chiar din a doua secundă. Publicul deja mă iubea”.

(va urma)
Tache
(Text preluat din volumul „Şmecheri de oraş“)

COMENTARII DE LA CITITORI