Şmecheri de oraş (8)

in Război corupției

REGELE MAFIEI ŢIGĂNEŞTI (2)

Angela, instigată de alţi ţigani, s-a dus la poliţie şi a făcut plîngere. De atunci, poliţia s-a pus pe Duduieni. Oamenii lui Comică, omul care l-a impus pe Fane Căpăţînă în lumea interlopă, au început să îi lucreze. Aveau nevoie de un personaj de scos la înaintare, pentru ca adevărata mafie să-şi poată vedea liniştită de afaceri. Şi cum mie mi se dusese numele de cel mai tare ţigan, deşi nu am fost niciodată un infractor în adevăratul sens al cuvîntului, m-au ales pe mine. În timp ce presa deja lansase o adevărată campanie împotriva neamului Duduianu, maşina fratelui meu a fost spartă de oamenii lui Comică. Nu am răspuns însă în nici un fel la provocări”. Totul a răbufnit printr-un scandal de proporţii la un restaurant din Bucur Obor. „Frate-miu s-a dus să mănînce un pui la rotisor la restaurant, dar oborenii au scos pistoalele şi l-au dat afară. Atunci, cînd am aflat, nu mi-a venit să cred. M-am dus să vorbesc cu ei, să văd ce naiba i-a apucat. Dar acolo ne aşteptau peste 20 de ţigani înarmaţi cu săbii ninja. Imediat a venit poliţia şi ne-a săltat. Nici nu apucasem să deschid gura, dar am fost condamnat la doi ani de închisoare. Trebuie să recunosc că alţi ţigani cu pilele lor din poliţie, m-au făcut ca la carte”. Pian ne-a primit scuzîndu-se că nu ne poate pune nimic pe masă, că e lefter. A împrumutat nişte bani de la un vecin şi s-a dus să cumpere nişte bere. S-a întors după ceva timp. „Tocmai închideau la bar şi nu m-a mai servit fata. A trebuit să mă duc pînă la Antiaeriană”. Regele Mafiei Ţigăneşti, multimiliardarul Pian, are zeci de contracte pentru obiectele lăsate la casele de amanet: „Dacă mîine nu plătesc taxa de prelungire, pierd coroana de nuntă a nevestei. Vai de zilele mele! Am şi eu un viciu, barbutul. Asta este! Dar plătesc tot ce pierd, pînă la ultimul leuţ. Ultima oară, săptămîna trecută, am pierdut în faţa unui copil de 15 ani. Am amanetat brăţara şi i-am dat imediat banii puştiului. Cuvîntul lui Pian este mai important decît orice. Şi tocmai eu sînt acuzat că sînt cel mai mare mafiot! Eu, care de doi ani mă chinui să-mi recuperez banii de la un escroc care ne-a furat. Pe 10 martie i-am dat împreună cu fratele meu Ion Duduianu suma de 15.000 dolari SUA lui Dănuţ Homescu, care ne promisese că ne obţine un decret de graţiere pentru condamnarea anterioară de doi ani. Totul sub forma unui împrumut, întocmit cu acte în regulă la notariat, unde am plătit taxa în prezenţa a doi martori neutri. Şi, de atunci, de peste doi ani, eu, «cel mai periculos om din România», cum am fost numit, umblu prin tribunale încercînd să-mi recuperez banii de la escrocul care m-a fraierit. Toate actele sînt la tribunal, dar cînd aude cineva de Pian, o rupe la fugă, fără să mă asculte şi pe mine”. Una dintre cele mai grave acuze aduse lui Pian este aceea de răpire de copii: „Eu în viaţa mea nu am dat măcar o palmă copiilor mei. Mi se suie şi în cîrcă şi aproape că am ajuns să mă rog de ei să nu plece la discotecă. Pentru că, de cînd au apărut articolele din presă, întreaga mea familie a ajuns să fie hăituită.

(va urma)
Tache
(Text preluat din volumul „Şmecheri de oraş“)

COMENTARII DE LA CITITORI