Somn uşor!

in Lecturi la lumina ceaiului

Ce înseamnã fulgerãtoarea trecere la viaţa veşnicã a lui Corneliu Vadim Tudor pentru cultura şi societatea româneascã s-ar putea exprima succint printr-o plinã de miez replicã rostitã de el, cîndva, aflînd cã eu şi Victor urma sã ne întîlnim cu un politician lacom, la propriu şi la figurat: „Sã-i spuneţi «somn uşor, la masã», din cauza mea!“. Şi hohotul de rîs ce a urmat a fãcut sã reverbereze miile de sensuri ale replicii: sã fie mai cumpãtat, sã nu mai mintã, sã lase obiceiurile proaste de zi cu zi, chiar şi pe cele culinare…

Somn uşor, la masã şi oriunde vã veţi fi aflînd, falşi patrioţi, pseudo-prieteni şi colaboratori, inamici politici şi „confraţi“ care îi deplîngeţi în cel mai… lamentabil şi ipocrit mod sfîrşitul, la care aţi pus cu rîvnã umãrul. Acum puteţi dormi liniştiţi. Pamfletarul incomod, afurisitul, necruţãtorul, uneori exageratul, exaltatul pînã dincolo de limite Corneliu Vadim Tudor nu vã va mai deranja. Vocea lui de mitralierã perfect calibratã nu va mai curma elanul vreunui politruc gata sã promitã şi toaca în cer, nu va mai afurisi nici un netrebnic care ia în rîs numele lui Dumnezeu, ţara sau Tricolorul, eroii naţionali sau poporul; nu va mai ţintui la zidul infamiei pe vînzãtorii de patrie, pe trãdãtorii şi netrebnicii care nu s-au mulţumit doar sã-i facã tot mai micã şi mai slabã România Mare, ci încearcã, cu o obstinaţie demnã de cauze mai bãrbate, sã o facã fãrîme şi sã o dea pe nimic. Sînt tot mai puţine şi mai slabe vocile care sã tune împotriva lor, acum, cã şi Vadim s-a mutat lîngã Adrian Pãunescu. Amîndoi, cu toate pãcatele lor, aveau grijã ca de România sã nu se aleagã chiar praful. Nãdejdea ne e, de azi, şi mai puţinã, rãii sînt nu doar mulţi, ci şi cu tupeul viguros, cu atît mai mult dupã ce şi vulcanicul Vadim şi-a preschimbat vipia flãcãrilor din scrisul necruţãtor în cenuşa amintirii.

Puteţi dormi liniştiţi, somnul raţiunii voastre nu va mai fi întrerupt de şarjele celui care îşi cultiva cu zel egal prieteniile şi duşmãniile. (Într-o vreme în care se spunea cã, dacã nu te bagã în seamã Vadim, nu exişti, unii îl stîrneau, doar ca sã intre în raza de acţiune a ironiilor lui mortale. „Bã, ãsta se ia în seamã cu mine?!“). Stilul şi retorica pestriţã a lui Corneliu Vadim Tudor pe mulţi i-a nemurit, chiar dacã nu în felul în care şi-au dorit. (Vã amintiţi cînd o duduie, genul „nimeni pe Pãmînt“, încercînd sã-l înfrunte, a primit de la acesta genial jucata replicã, dupã o gîndire de cîteva secunde, cu mimica unuia care încearcã sã îşi aminteascã un citat dintr-un mare filosof: „Ããããã, dobitoaco!“?!. Dacã însã nu ar fi, chiar fost, o dobitoacã, te putea deranja ieşirea unuia dintre bãrbaţii galanţi ai scrisului şi politicii noastre. Aşa, nu!)

Xenofobia lui Corneliu Vadim Tudor a existat doar în mãsura în care antiromânismul unora trebuia anihilat. Altfel, era amic cu mulţi minoritari, de toate culorile şi neamurile! Se îngrijea de cîinii comunitari, dar şi de… maidanezii politici, de sãrmani, dar nu-i lãsa uitãrii nici pe bogaţi, mai ales dacã înavuţirea nu avea „origini cinstite“! (M-a întrebat odatã, în legãturã cu o îmbogãţitã peste noapte: „De unde vine originea licitã a banilor ãsteia, din… «originea mã-sii»?”. Am rîîsss! Atunci rîdea şi persoana, sfidãtor. Acum face vizite sãptãmînale la secţia de poliţie care o are în control judiciar.) Fundamentalismul lui se hrãnea doar din acela al extremiştilor de orice fel, neacceptînd sã fie mai prejos decît ei, ci doar mai viu, mai inspirat, mai informat, cu o de nestãvilit energie, cu o greu de urmãrit vitezã de a sãri de la un subiect la altul, dar nu pentru cã nu s-ar fi putut concentra pe unul anume. (Ca sã nu cãdem în borcanul cu melancolie, pentru cã nu îi plãceau adunãrile triste, imaginaţi-vã un duel verbal între el şi placidul Patapievici!) Sãracii cu duhul nu-i trezeau milã, îi lovea cu arma cuvîntului, şi bine le fãcea, pentru cã nici zece deştepţi la un loc, şi sã-şi punã mintea, tot nu pot strica cît (sic!) un prost, fie el şi bine intenţionat.

Inventa lingvistic cu o uimitoare uşurinţã, însã nu era invidios dacã descoperea cã şi alţii pot! Scria homeric, muncea precum Ulise şi Sisif la un loc, citea ca Flãmînzilã şi Setilã (cultura, erudiţia lui au intrat în legendã încã din timpul vieţii) şi, la nevoie, înjura ca un mardeiaş de cartier. Dar pe toate le fãcea cu har! A tãcut brusc şi titanic. E o linişte dãtãtoare de fiori.

Somn uşor, ţarã tot mai sãracã în cei care te-au slujit onest şi cu toatã dãruirea. Somn uşor, scris românesc, cuvinte vechi şi potrivite. Corneliu Vadim Tudor nu vã mai deranjeazã!

CRISTIANA CRÃCIUN

(Text reprodus din revista culturalã ,,Acasã”, 2/30 – 2015)

COMENTARII DE LA CITITORI