A sosit vremea să se pună capăt războiului rece din Europa

in Lecturi la lumina ceaiului

Ruptura survenită în relaţiile dintre Rusia şi Occident este discutată de parcă Ucraina ar fi adevărata ei cauză. În ceea ce ne priveşte, aş spune că aceasta este, totuşi, o temă secundară şi că adevărata raţiune din spatele ei este hotărîrea fermă a Moscovei de a schimba regulile pe care Vestul i le-a impus de 25 de ani. Trebuie spus limpede că Rusia nu poate şi nu vrea să fie înghesuită în tiparele occidentale, motiv pentru care nu mai urmăreşte să devină o parte a Vestului.

Ruptura de care am vorbit a început în anii ’90, o dată cu ascensiunea Asiei, dar ea a fost eclipsată de marea temă a căderii comunismului, care a oferit Occidentului atuuri economice şi morale puternice. Care ar fi, deci, factorii ce au condus către criza actuală? Primul este refuzul, vechi de 25 de ani, de la căderea Uniunii Sovietice, al Vestului de a pune capăt, de facto şi de jure, războiului rece. În tot acest răstimp, folosind NATO şi Uniunea Europeană, Occidentul a urmărit constant să-şi extindă zona de influenţă militară, economică şi politică. Interesele şi obiecţiile ruseşti au fost complet ignorate. Rusia a fost tratată ca o putere învinsă, deşi noi nu am considerat că aşa stau lucrurile. Ni s-a impus o versiune „soft“ a Tratatului de la Versailles. E drept, nu au existat anexări de teritorii, şi nici nu am plătit reparaţii, aşa cum s-a întîmplat cu Germania după primul război mondial, dar Rusiei i s-a spus, în termeni categorici, că va juca un rol modest în lume. Iar acest gen de politică a dus la apariţia unui fel de „Sindrom Weimar“ la o naţiune mare, ale cărei demnitate şi interese au fost călcate în picioare. Îndeosebi clasa politică rusă a fost iritată de înşelăciuni sistematice, ipocrizie şi de promisiuni încălcate, oficialii occidentali nesocotind însuşi conceptul de sferă de influenţă. În mod stăruitor, Moscova a sugerat ca organizaţiile occidentale să devină pan-europene, prin primirea Rusiei în sînul lor. Boris Elţîn a vorbit de admiterea ei în NATO, la începutul preşedinţiei sale Vladimir Putin a propus legături foarte strînse cu UE, dar toate acestea au fost ignorate. Apoi, de la Elţîn la Medvedev, au fost invariabil respinse toate propunerile ruseşti privind un nou acord de securitate europeană, ori de a fi creat un spaţiu comun economic, al energiei şi al oamenilor, o Uniune a Europei, o Europă Mare, de la Vancouver la Vladivostok. Odată înfăptuite, toate aceste înţelegeri ar fi creat un nou status quo, ar fi pus capăt luptei pentru redesenarea sferelor de influenţă. Dar, UE a socotit că este mai bine să se extindă în Ucraina, pentru a dovedi, astfel, membrilor ei şi restului lumii că proiectul său este, în continuare, atractiv şi viabil… Atît oamenii de stat, cît şi experţii ruşi au avertizat, la vremea respectivă, că eforturile de a atrage Ucraina în sfera de influenţă occidentală, prin semnarea unui Acord de Asociere, şi chiar intrarea ei în NATO, vor aduce acelei ţări numai suferinţe şi pierderi de vieţi omeneşti, întrucît opoziţia rusă la o asemenea evoluţie va fi inevitabilă. Dar, avertismentele Rusiei au fost ignorate, Vestul a vrut să păstreze iniţiativa pe care o deţinea de decenii, chiar şi cu preţul de a-i folosi pe ucrainieni drept carne de tun într-o altă bătălie geopolitică. Spunem, iarăşi, că ruptura cu Occidentul este consecinţa unor probleme nerezolvate ale lumii de după războiul rece şi a existenţei unor teritorii în dispută în inima Europei, în primul rînd Ucraina, dar şi Republica Moldova şi ţări din sudul Caucazului. Aceste răni deschise sînt deosebit de predispuse la infecţii. Rusia a considerat întotdeauna Ucraina – chiar şi o Ucraină independentă – ca o parte inalienabilă a spaţiului său istoric, leagănul statului rus şi al culturii ruse. Un număr considerabil de ucrainieni simt şi trăiesc legăturile istorice cu Rusia. Şi, de mai bine de 20 de ani de la prăbuşirea fostei URSS, Ucraina nu a fost capabilă să creeze o elită politică stabilă, care să-i asigure dezvoltarea naţională. Ucraina a zăcut inertă, sufocată de o birocraţie ineficientă, de corupţie, de elite învrăjbite şi lipsite de patriotism, de o populaţie tot mai diminuată şi de declinul capitalului uman; a devenit o ţară incapabilă să se dezvolte, să-şi apere suveranitatea. Toţi de acolo sînt disperaţi să identifice un duşman extern, sau pe cineva din afară – „vinovatul“ – care a stîrnit criza. În perioada 2012-2013, propaganda occidentală a devenit tot mai negativă şi mai atotcuprinzătoare. În aceste circumstanţe, Rusia a socotit că nu are nimic de pierdut, s-a mobilizat şi, pînă în clipa de faţă, rezultatele acestei mobilizări se dovedesc pozitive. A luat iniţiativa în ceea ce priveşte Crimeea, nu a recunoscut conducerea ucrainiană instalată la Kiev printr-o lovitură de stat, iar Camera superioară a Parlamentului rus l-a autorizat pe preşedintele Putin să trimită trupe în Ucraina, dacă violenţele vor scăpa de sub control. De data aceasta Moscova pare hotărîtă să nu dea înapoi, pînă nu-şi va atinge scopurile. Ţelul principal al Rusiei este să se pună capăt războiului rece, declanşat de facto de către Vest, cel mai bun deznodămînt fiind semnarea unui tratat de pace în termeni favorabili tuturor părţilor. Şi varianta minimă este că Rusia va zădărnici, sau va impune costuri imposibile, dacă Vestul va încerca, în continuare, să-şi extindă sfera de influenţă în regiuni considerate de Moscova ca vitale pentru securitatea ei naţională. Moscova doreşte să păstreze o Ucraină unită, federativă (fără Crimeea, revenită la Rusia), dacă va fi posibil. Numai un asemenea aranjament va putea menţine integritatea formală, din punct de vedere lingvistic, cultural şi economic, a acestui stat, dar o Ucraină în fruntariile ei din ultimele decenii va fi, categoric, o amintire a Istoriei. De altfel, nu sînt sigur că Ucraina este o entitate viabilă, chiar şi în actualele ei frontiere, bineînţeles, fără Crimeea, fiind condusă de o elită incompetentă şi iresponsabilă. Dezintegrarea Ucrainei, mai ales prin forţă, ridică riscuri majore pentru toţi – ucrainieni, ruşi şi ceilalţi europeni – întrucît în Ucraina există, în prezent, 15 mari unităţi industriale producătoare de energie, alte numeroase unităţi de producţie de materiale periculoase, pentru mediu şi oameni, şi infrastructuri importante, într-o stare de degradare avansată. Moscova speră că actualele pericole externe vor sili Ucraina să ia măsuri drastice împotriva birocraţiei sale, a aristocraţiei cu banii ascunşi în străinătate, a elitelor inerte, a celor care au împins ţara pe drumuri greşite. Este posibil ca tulburările din Ucraina – departe de a se fi încheiat şi care, cu siguranţă, vor lua şi alte întorsături dramatice – să ne readucă la propria noastră realitate. Este limpede că Rusia a renunţat la orice speranţă de a se alătura Vestului, într-un viitor previzibil. În acelaşi timp, ea nu a decis, încă, dacă se va mişca în direcţii anti-occidentale şi anti-europene, dar un lucru este sigur: ar fi o tragedie ca Rusia să nu folosească această criză în relaţiile cu Vestul, pentru a merge pe calea unor reforme interne serioase, care să-i asigure dezvoltarea şi să creeze perspective promiţătoare pentru naţiune şi pentru populaţia rusă. Ar fi o altă tragedie dacă entuziasmul stîrnit de revenirea Crimeii ne-ar distrage atenţia de la dezvoltarea economiei Siberiei şi a Extremului Orient rus, ca o parte din programul deja întîrziat, cu 10 ani, de orientare economică spre Asia. Rusia a ratat ocazia oferită de criza din anii 2008-2009, de a lansa un program extins de reforme. Să sperăm că vom profita de actualul avînt patriotic şi de popularitatea liderilor noştri naţionali, că vom evita, de data aceasta, să ne purtăm ca muntele din fabula lui Esop, care a născut un şoricel.

Serghei Karaganov

(„Russia in Global Affairs“, Moscova)

Nota Redacţiei: Publicist şi autor al unor cărţi importante asupra spaţiului geo-politic al fostei URSS şi Rusiei contemporane, Serghei Karaganov este preşedinte onorific al Consiliului Rusiei pentru politici externe şi de apărare, şi decanul şcolii de economie mondială şi politici globaliste, de la Moscova.

COMENTARII DE LA CITITORI