Spionajul în casele de modã (3)

in Alte știri

Din 1952, Maria Kirschen – Schroder – pe care, dupã aceea, am numit-o Maria K.S., pentru a simplifica lucrurile – era acreditatã, la Paris, în calitate de corespondentã a unui sãptãmînal ilustrat vienez. Ea asista, în mod regulat, la toate prezentãrile de modã. Trebuia sã ne procurãm seria completã a numerelor acestui ziar, pentru a vedea dacã în el se aflau articole, reportaje, ecouri ale  activitãţii asidue  a Mariei K.S în lumea modei. Citirea minuţioasã a sutelor de numere ne-a lãmurit: articolele acesteia erau foarte rare, nejustificînd intensa ei activitate. Data  prezentãrii colecţiilor de iarnã se apropia. Comisarul Besson, un poliţist extrem de rapid şi  foarte subtil, care-mi fusese adjunct, a fost însãrcinat sã conducã acţiunea. Maria K.S. locuia într-un hotel de pe Champs-Élysées. Cei care o urmãreau au observat cã ieşea dimineaţa la ore fixe, se întorcea la amiazã, şi ieşea din nou seara. Ea expedia, la Viena, scrisorile recomandat de la o poştã din apropiere. Dispunînd de un mandat eliberat de judecãtorul de instrucţie, Besson a  putut  sã examineze, la poştã, scrisorile care trebuiau sã conţinã reportajele ziaristei. Plicurile erau voluminoase, dar s-a constatat cã nu erau, practic, niciodatã adresate revistei austriece, ci unui anume doctor Biedermann, domiciliat în Viena. Era foarte  straniu, dar Besson a hotãrît sã aştepte primele prezentãri de modã din iulie şi sã observe mai atent comportamentul Mariei K.S. Aceasta nu era o frumuseţe remarcabilã. Modestã, serioasã, Maria urmãrea manechinele cu multã atenţie, din spatele unor ochelari eleganţi. Nu lua nici o  notã, nu agita nici un obiect despre care s-ar fi putut crede cã este un aparat foto miniaturizat, iar interlocutoarele sale nu dãdeau impresia cã i-ar putea fi complice. Imediat dupã prezentare, ea a revenit la hotel, s-a închis în camerã, unde, evident, „lucra“. La ce? Aparent, scria nişte articole. De fapt, ea desena foarte mult,  pentru cã era o „observatoare“ extraordinarã. Dupã douã ore de la întoarcerea ei la hotel, ieşea, mergea drept la poştã şi expedia  un plic plin de hîrtii. Ziarului? Nu, doctorului Biedermann, iar numele expeditorului era „Maria Rena“. Ca sã vezi ! Un pseudonim? E ciudat, şi-a spus comisarul Besson.

Pentru cã avea autorizaţia necesarã, el a cãutat în corespondenţa respectivã şi a gãsit desenele Mariei. În prima zi,  desenele reproduceau – cu o exactitate de 95 la sutã, vor spune mai tîrziu experţii – modelele pe care le vãzuse defilînd la Gres. Erau însoţite de cote notate precis. Dupã aceastã zi plinã, Maria K.S. îşi petrecea seara la cinema, sau într-o salã de concert. Asculta Mozart, cu o plãcere care o transfigura. (Hilda Hersken era fascinatã de sculptura asirianã… Suflete sensibile, aceste spioane…) Se întorcea singurã la hotel. A fost lãsatã sã lucreze încã o sãptãmînã, fiind urmãritã foarte discret.

(va urma)

COMENTARII DE LA CITITORI