Spionii români ai războiului rece (3)

in Alte știri

3. Charles Hernu a fost, între 1981 şi 1985, ministrul Apărării. A fost, în acelaşi timp, un vechi prieten al preşedintelui francez François Mitterand şi mason. În acelaşi timp, Charles Hernu a fost spion. A vîndut informaţii unor ţări de dincolo de Cortina de Fier, ca România, Bulgaria, URSS. Demascarea sa a venit de la Bucureşti, în 1992, cînd directorul de atunci al SIE, generalul Mihai Caraman, a predat „dosarul Hernu“, aflat în arhivele româneşti, Serviciilor Secrete franceze, în timpul unei vizite oficiale pe care a făcut-o la Paris. Caraman era binecunoscut în Franţa. În anii ’60, fusese cel mai periculos agent al Pactului de la Varşovia, a constituit cea mai mare reţea cu care a spionat NATO, iar în 1969 a fost expulzat. Sîntem în anul 1992, Zidul de la Berlin nu mai exista, România căuta să se apropie de Occident. Predarea acestui dosar fierbinte era un gest care arăta că România s-a rupt de URSS (de altfel, URSS se prăbuşise cîteva luni înainte, în decembrie 1991) şi că îşi căuta noi aliaţi. Dosarul arăta că la începutul anilor ’50, Charles Hernu, tînăr politician de stînga, a fost recrutat de un agent bulgar. A furnizat cîţiva ani, contra-cost, diverse analize ale peisajului politic francez. Primea un salariu lunar, echivalînd, de obicei, cu chiria apartamentului său din Paris. Cînd furniza analize speciale, sau documente secrete, încasa o sumă mai mare, negociată. În 1956, a fost ales deputat, singura schimbare fiind aceea că salariul său de spion primit de la Sofia s-a dublat. A continuat să livreze informaţii sensibile. KGB devine atent la acest contact, Hernu e deja un personaj promiţător, chiar important, prin relaţiile sale întinse în lumea politică. KGB îl preia pe cont propriu pe Charles Hernu. În acelaşi an, face o vizită la Moscova şi strînge relaţiile cu sovieticii, îl vede şi pe Hruşciov. În anul 1958, de Gaulle preia puterea. La primele alegeri, sub a V-a Republică, Hernu nu mai este ales, în ciuda susţinerii financiare consistente a campaniei sale electorale din partea Ambasadei URSS de la Paris. Tot în 1958, soseşte în Franţa Mihai Caraman. Charles Hernu a cerut, în 1961, KGB să fie lăsat în pace (din cauză că era supravegheat de Poliţie, în urma unui atentat). Dar, din 1962, Hernu – mereu în căutare de bani – acceptă să dea informaţii românilor. DIE era la curent cu aventurile sale cu bulgarii şi ruşii şi a mers la fix. De la acea dată, găsim Notele sale – tot contra-cost – în arhivele spionajului românesc. KGB, care nu voia să scape prada, îl preia pe Hernu şi ordonă Serviciilor de Spionaj de la Bucureşti să rupă orice legătură cu acesta. Cum Hernu a făcut o carieră importantă în Franţa (a fost ales primar, apoi deputat în 1977), informaţiile pe care le-a furnizat în perioada ’60-’80 au fost abundente şi mai ales top secret. În 1981, după victoria lui François Mitterand ca preşedinte, Charles Hernu e numit ministru al Apărării! Pentru el, Franţa nu mai are secrete, are acces la orice dosar, este iniţiat în toate dosarele apărării strategice, în Serviciile Secrete, în arsenalul nuclear etc. În 1982, românii îşi aduc aminte de el şi în septembrie Ceauşescu primeşte un raport detaliat cu privire la Charles Hernu. Preşedintele român cere reluarea contactelor cu ministrul Apărării francez. Operaţiunea eşuează. Fie că s-au interpus sovieticii, fie din cauza barajelor DST. Dacă Charles Hernu a colaborat cu URSS şi după 1981 rămîne un mister. Documentele întîrzie să apară.

Sfîrşit

STELIAN TĂNASE

P.S.: Charles Hernu a demisionat din postul său în 1985, după afacerea Greenpeace. În 1990 a murit. Dezvăluirile privind viaţa sa dublă au fost făcute în 1992, prin dosarul predat la DST de Mihail Caraman, şeful SIE. A fost arătat lui François Mitterand. Acesta a cerut ca totul să rămînă strict secret. Abia în 1996, presa pariziană a aflat totul, datorită unor indiscreţii, şi scandalul a izbucnit. Cu titlu postum, în ceea ce îl priveşte pe Hernu, acesta a adus cu el în mormînt tot adevărul.

COMENTARII DE LA CITITORI