Spiritul baladelor haiduceşti, oglindit în muzica lui Paul Constantinescu

in Polemici, controverse

Unul dintre cei mai expresivi compozitori din generaţia post-enesciană a fost, incontestabil, Paul Constantinescu. Elev al maeştrilor Mihail Jora, Alfonso Castaldi, Dimitrie Cuclin, precum şi al unor vestiţi muzicieni vienezi, Paul Constantinescu a fost un compozitor foarte personal, ce nu poate fi conceput decît ca un autor care a cunoscut, foarte bine, folclorul românesc, prelucrîndu-l, cu măiestrie, în opusurile sale. S-a afirmat în toate genurile muzicale, cu precădere în piese corale, camerale, simfonice, vocal-simfonice, oratorii, balade şi opere. Meritul său constă în faptul că a valorificat citatul folcloric, preluat din toate regiunile ţării, unificîndu-l armonios, generînd un melos modal, cu trepte cromatice mobile, care, uneori, ne duce cu gîndul la cele la care a apelat şi Olivier Messiaen – ne referim la creaţiile ,,Concertul pentru orchestră de coarde” şi ,,Concert pentru pian şi orchestră”. Paul Constantinescu nu a fost un polifonist, în schimb, întotdeauna a atras atenţia prin bogata lui fantezie armonică şi orchestrală. Ritmica, de obicei, în lucrările sale, este tradiţională; instrumentaţia, însă, reliefează asimilarea creatoare a primei perioade a lui Igor Stravinsky – „perioada rusă” – deci, în acest climat sonor, se poate vorbi de inovaţie!

Lupta haiducilor români împotriva nedreptăţilor sociale şi naţionale l-a preocupat în mod deosebit. În legătură cu acest gen al folclorului s-au menţionat următoarele: „Baladele haiduceşti – accentua Paul Constantinescu – rămîn o mărturie a contradicţiei dintre civilizaţie şi cultură în Istoria Neamului Românesc. În timp ce, în domeniul culturii, poporul nostru a dat omenirii genii precum Eminescu, Brâncuşi sau Enescu, în cel al civilizaţiei se poate vorbi despre aspecte negative, aspecte dureroase şi, în acest context sumbru, despre mizeria în care trăia o mare parte a ţărănimii noastre, ceea ce semnifică o pagină ce condamnă oficialităţile timpului”. Tot Paul Constantinescu a recitat o poezie populară, care l-a impresionat foarte mult şi pe Gheorghe Cucu. În acest sens, am menţionat, în cartea mea, cîteva aspecte despre „Muzica corală românească”: „Profund impresionat de suferinţele din trecut ale ţăranilor, Gheorghe Cucu a compus unele lucrări cu un pronunţat caracter social. Astfel, corul bărbătesc «Ursitoarea» – textul era vechi, întîlnit şi în «Spitalul Amorului», de Anton Pann – reliefează nemulţumirile şi durerile celor asupriţi de veacuri, redînd, cu plasticitate, elegiacele versuri: «Drum la deal şi drum la vale,/ Îmi fac veacul tot pe cale;/ N-am în lume sărbătoare,/ Bat-o crucea ursitoare/ Care m-a ursit pe mine,/ Să n-am nici un ceas cu bine/ Ci să mă trudesc pe lume,/ Năcazul să mă sugrume»”.

Acest cîntec trist a dobîndit o semnificaţie aparte în perioada tulbure a frămîntatului an 1907, cînd artişti, intelectuali de frunte, precum Ion Luca Caragiale, Liviu Rebreanu şi mulţi alţii, au avut o atitudine fermă împotriva nemiloasei exploatări a Poporului Român.

„Baladă haiducească pentru violoncel şi pian“, de Paul Constantinescu, a fost scrisă în anul 1950 şi prezentată, la 22 decembrie 1951, de Filarmonica bucureşteană, sub bagheta maestrului George Georgescu. Stilul componistic al lui Paul Constantinescu, pe care tocmai l-am amintit, este prezent, iar temele haiduceşti au fost preluate din culegeri de folclor. O altă creaţie inspirată de baladele haiduceşti este şi opera ,,Pană Lesnea Rusalim”, dramă în 3 acte, 5 tablouri, pe un libret de Victor Eftimiu. În acest caz, stilul reliefează o simplificare a discursului muzical al lucrării, în care întîlnim, foarte des, pagini mai puţin semnificative. Cu toate acestea, corul de femei reprezintă o pagină foarte inspirată, asemenea „Monologului lui Rusalim“, de un accentuat dramatism. În concluzie, ,,Baladă haiducească pentru violoncel şi pian” este reprezentativă pentru opera artistului, îndemnîndu-ne să afirmăm, asemenea unui istoric celebru: „Sub biciul foamei lucrează robii vieţii, iar cei liberi cu ochii la steaua călăuză”.

Doru Popovici

COMENTARII DE LA CITITORI