Spre folosul naţiei

in Război corupției

Klaus Iohannis: „O decizie judecătorească trebuie aplicată. Nu există nici o discuţie aici“.

Sînt cuvintele domnului preşedinte, rostite după ce, mai înainte, afirmase că hotărîrea de expulzare a „Antenelor“ din casa lor este cam „heirupistă“. Domnul de la Cotroceni s-a sucit văzînd reacţia mulţimii, că aşa e dumnealui, inconsecvent, cînd este vorba de problemele altora, inclusiv ale ţării. Ne-a mirat că şefii de la grupul „Intact“ au acceptat să înghită găluşca şi nu prea l-au acuzat pe domnul Klaus Iohannis de vreo rea-voinţă. Deh, majoritatea sînt iohannişti, după cum a slobozit, pe gaura guriţei sale, grandele analist B. Chirieac, care apare des în dezbateri la „Antena 3“, dar mai face naveta şi la „RTV“, de pildă. Că doar părerile dumnealui trebuie să fie auzite, nu? Inclusiv aceea că actualul şef de stat (de stat degeaba?!) „va recîştiga casa în instanţă“, cum a conchis la o emisiune a doamnei Andreea Creţulescu, din 13 aprilie a.c., zi cu „ghinion“. Se ştie că acest număr are, pentru mulţi, un iz fatidic. Marele analist, crede el, domnule, că preşedintele lui va rămîne cu casa dobîndită prin falş, vorba lui Ceauşescu, fapt dovedit de Judecătoria Braşov. Pe ce se bazează? L-am întreba, dacă n-am şti, ori n-am bănui că în România justiţia este strîmbă pentru proşti şi dreaptă pentru deştepţi.
„Această soluţie, după părerea mea, nu e bună. Mă nemulţumeşte“, a declarat Klaus Iohannis.
Dar de ce vă nemulţumeşte, dom’ prezident? Aţi uitat că (vă cităm) o decizie judecătorească trebuie aplicată? Vasăzică, în România dumitale, justiţia este pentru unii mumă şi pentru alţii ciumă, n’aşa? Şi dom’ profesor Pieleanu a fost de aceeaşi părere, şi anume că frumosul din fruntea ţării va rămîne cu vila, ajunge că a mai pierdut una. Preşedintele nostru, a spus el, adică al marelui dascăl universitar, sociolog, responsabil cu sondajele, nu merită o nouă nedreptate. Îi plac atît de mult casele!
Apropo de sondaje. Se face mare caz că, în ultima vreme, domnul care face naveta, săptămînal – cînd nu e plecat în voiaje prin alte ţări – la Sibiul natal, împreună cu consoarta, într-un alai prezidenţial grandios, ar fi scăzut la 51%, de la 120% (pardon, nu ştim cifra precisă). Noi credem că, să ne fie cu iertare, n-are acum nici 25%. Numai dacă poporului ăstuia nu i-o fi luat Dumnezeu minţile de tot. Că, aşa cum merg lucrurile, adică nimic nu merge, ba din contră, nu se poate ca românii să-şi păstreze o aşa încredere.
Mai toată lumea aruncă vina pe tehnocraţi. Pe Cioloş, iar nu pe cel ce-a scos asul cîştigător din mîneca largii lui haine, dărîmînd un guvern bun, performant şi înlocuindu-l cu un cabinet în care impostura, incompetenţa şi reaua-voinţă fac casă bună. Ce să ne aşteptăm, fraţilor, de la nişte inşi precum Borc, Irimescu, Prună?
Păi cine i-a adus pe tehnocraţi? Şi de ce? Ca să strice tot ce-au realizat mult hulitul Ponta şi-ai lui? Şi să arunce iar, pe spinarea acestui popor umilit, sărăcit, batjocorit, o nouă austeritate? Să refuze acea lege a salarizării, mai aproape de adevărul economic, pentru a o înlocui cu o ordonanţă heirupistă (uite că-l cităm pe dom’ preşedinte) prin care lefurile românilor, în loc să crească, scad? Adică să încurce lucrurile. De ce la noi să fie ceva mai bine, dacă poate să fie rău? Nouă ne e simpatic domnul Radu Cristescu, vajnic băsist de la PMP, care, printre altele, a spus răspicat, cum îi e felul: „Cer şi demisia unui preşedinte total inexistent, compromis…“.
Demisia, fiţi siguri, domnul din capul statului nu şi-o va da. Aici este consecvent. Are şi sprijin politic. E şi iubit de elite, de oameni subţiri, de cei ce-l dirijează din umbră. Şi-apoi, de ce demisie vorbiţi, stimate domn Cristescu? Păi n-a spus Klaus Iohannis că vrea să ne conducă (spre dezastru!) cel puţin 10 ani? Ca predecesorul Traian Băsescu. Are tot sprijinul şi toată încrederea. Ce-i mai trebuie? Va mai călători încă mult prin astă lume, împreună cu ,,doamna mea”. Spre folosul naţiei, n’aşa?

GEORGE MILITARU

COMENTARII DE LA CITITORI