Spre seară mi-am găsit sfîrşitul

in Poeme

Un vînt năpraznic trecea prin mine,
neantul mă înghiţea nemilos,
din universuri paralele, străine,
aşteptam să coboare un înger frumos

Dar fiara complota şi izbea
în inimă, cu ploaie, cu vînt,
să n-ajung la timp, pe o stea,
şi să-mi cazi din cer pe pămînt

Mi-era teamă că n-am să fiu acolo,
să te prind în braţe de ger,
să trecem împreună dincolo,
în raiul meu efemer

Ne-am găsit ca doi impostori
invocînd pătimaş nemurirea,
erai cea mai frumoasă dintre călători,
mult mai frumoasă te făcea iubirea

Şi am luat noaptea la rînd
ca doi travestiţi din poeme,
ai fi vrut să-mi cazi în suflet curînd
şi n-aveai de ce te mai teme

În suflet te-ai strecurat, ca marea pe ţărm,
şi de inimă cu-n surîs te-ai lipit,
te visez cînd de spaimă adorm,
şi ce mult, în alt veac, ne-am iubit

N-aş fi vrut să mai pleci nicăieri
ţi-aş fi fost aşternutul fatal,
strivită de lumini şi plăceri,
ai fugit înainte de visul final

Peste-o secundă de rouă şi foc,
am vrut să-ţi spun din nou că mi-e dor,
dar nu mai erai aceeaşi deloc,
o umbră-ţi intrase-n decor

Din magica noastră zdrobire,
nu-ţi mai rămăsese mărturie pe chip,
decît un surîs împietrit de iubire
şi sufletul meu transformat în nisip

Şi m-ai trecut cu-n zîmbet crud
de la extaz la agonie cruntă,
şi astăzi parcă mai aud
chemări de bocitoare după nuntă

Şi în aceeaşi zi de chihlimbar
mi-ai strecurat în inimă argintul,
deşi în zori te beam dintr-un pahar
spre seară mi-am găsit sfîrşitul.

Adi SfinteŞ
17 aprilie 2016

COMENTARII DE LA CITITORI