Spuneţi şi generaţiilor viitoare!

in Polemici, controverse

Spuneţi-le ceea ce trebuie şi voi să ştiţi: noi nu sîntem un popor de criminali! Este vorba, aici, de cei ce mint cu înverşunare în legătură cu faptul că România ar fi, după unii, a doua, după alţii, a zecea ţară din lume responsabilă de săvîrşirea Holocaustului. Adică a acelei manifestări instituţionalizate, care a dus la moartea cîtorva milioane de evrei (şi nu numai a acestora). Celor ce încă mai cred în asemenea baliverne, le atragem atenţia că sînt evenimente pe care noi le-am trăit în perioada interbelică, şi noi nu putem fi minţiţi. De aceea, este de datoria noastră să spunem adevărul despre Poporul Român, care a manifestat dintotdeauna o rară amiciţie şi deplină toleranţă faţă de minorităţile naţionale.

Ideea atacării acestui subiect ne-a venit după ce am citit, din nou, nişte articole de presă, cu privire la această minciună cutremurătoare. Ele au fost publicate la 25 august (,,Despre holocaustul în România”), la 14 şi 18 septembrie (Mesaj din New York) şi la 5 octombrie (pe Internet). Din conţinutul lor am văzut repetată şi acea minciună gogonată, cum că la noi s-ar fi comis un holocaust.

Începem cu concluziile, ca să fie clar despre ceea ce vorbim:

  1. Nu a existat nici un holocaust în România. Cititorii care întîlnesc asemenea scrieri, să ştie că nu sînt adevărate.
  2. Organele de Stat de orice categorie, pînă la implicarea Preşedenţiei sau a Guvernului, să scoată din componenţa instituţiilor Statului Român orice asociaţie sau organizaţie care susţine o asemenea idee şi s-o îndrume către ONG-uri sau alte structuri similare, care nu beneficiază de subvenţii de la stat.
  3. Ministerul Învăţămîntului să interzică folosirea manualelor de Istorie care vorbesc despre un holocaust în România.
  4. Istoricii şi oamenii de cultură care susţin o astfel de aberaţie să cerceteze cu atenţie şi responsabilitate cele declarate de noi. De unde şi pînă unde şi din ce calcule alambicate reiese că România ar avea o asemenea vină abracadabrantă? Asta, tocmai în condiţiile în care se poate dovedi că, la noi, nu a avut loc nici un holocaust şi că, la fel cum am procedat cu cei de alte etnii, şi evreii din România au fost trataţi cu prietenie.
  5. Sediile în care se comemorează victimele unor asemenea crime abominabile să fie privite cu respectul cuvenit. Dar, încă de la intrare, să fie precizate corect atît cauzele, cît şi vinovaţii.

Iată şi justificarea celor arătate mai sus. Ştiam că matusalemicul (azi) şef al organizaţiei care se ocupă cu urmărirea celor ce au comis crime grave antievreieşti, este transilvănean. Nu ştiam, însă, locul exact de unde provine. Acum am aflat că este din Sighet, deci, din zona ocupată, în acea vreme, de horthyşti, ei fiind aceia care l-au trimis, printre mulţi alţii, la Auschwitz. Din fericire, acest lucru s-a întîmplat în anul 1944, atunci cînd trupele sovietice se apropiaseră de oraş, şi care, ca atare, l-au salvat. Dar dumnealui îi acuză, fără menajamente, pe români, minţind că noi, ca popor, am fi vinovaţi de acea tragedie.

Nu avem suficient spaţiu pentru a arăta eforturile lui Ion Antonescu pentru a opri trimiterea evreilor din România în lagărele de exterminare naziste. Dar o vom face. Ne referim, pentru moment, la amintirile unuia dintre colegii noştri, începînd încă din perioada dictaturii legionare.

Mai întîi, însă, o precizare, referitoare la punctul 1. În numeroase scrieri se vorbeşte de faptul că aceia care încercau să scape de trimiterea lor la moarte (de ordinul sutelor de mii), din nordul Transilvaniei sau din Ungaria, treceau în mod ilegal graniţa care separa nordul Transilvaniei de restul României. După care erau cazaţi, după caz, la rude, prieteni, sau la cunoştiinţe. Iar cei ce nu aveau alte posibilităţi erau trimişi în lagărul de la Tîrgu Jiu, destinat antifasciştilor, care fusese creat cu scopul de a-i linişti pe fasciştii germani cu funcţii în ţară (în frunte cu ambasadorul Germaniei, Manfred von Killinger, şi cu însărcinatul Reichului cu trimiterea evreilor la Auschwitz). De aici, aceşti oameni erau dirijaţi apoi, după posibilităţi, spre Constanţa, pentru a fi transportaţi cu nave în Palestina. De unde, o legitimă întrebare: Crede cineva că, pentru a scăpa de Auschwitz, oamenii aceştia fugeau dintr-o ţară în care se practica holocaustul într-o alta cu o politică similară?

Unul dintre membrii grupului nostru îşi aminteşte că, încă din perioada legionară, părinţii lui au ajutat-o pe o prietenă evreică, pentru a o feri de anumite procedee ale legionarilor, cum ar fi confiscarea unor mobile de valoare. Aceasta i-a adus acasă o mini-orgă (colegul nostru a fost de faţă la transport), obiectul, deosebit de valoros, fiindu-i returnat proprietarei, după mătrăşirea legionarilor de către Ion Antonescu. După cîţiva ani, în vara anului 1944, fiind în vacanţă la ţară, autorul acestei relatări povesteşte că, într-o zi, i-a făcut o vizită la Tîrgu Jiu unchiului său, care era comandantul lagărului din localitate. (I-a dat numele într-o scriere privind acest lagăr). Acesta tocmai se afla într-o discuţie cu subalternii săi, pentru trimiterea la Constanţa a ultimilor evrei pe care-i mai avea în lagăr (200-300 de persoane, ce urmau să fie expediate pentru îmbarcare, pe o navă cu destinaţia Palestina). Pînă atunci, colegul nostru nu aflase de acest lagăr şi nici că acolo erau evrei.

Pentru noi, o astfel de mărturie este îndeajuns pentru a arăta că în România nu a fost holocaust. Dacă va fi nevoie, vom reveni cu date suplimentare, inclusiv cu dovezi privind atitudinea lui Ion Antonescu faţă de acele evenimente. Sperăm că tot ceea ce am arătat în aceste rînduri este suficient, astfel încît autorităţile să ia măsurile cuvenite pentru a soluţiona cerinţele noastre. Iar dacă nu, vom reveni cu alte date, greu de contestat.

PRIETENII LUI NOSTRADAMUS

COMENTARII DE LA CITITORI