Stalin (12)

in Alte știri

 

 

 

De la secretar general la tiran (9)

Spre sfîrşitul vieţii, Lenin a introdus Noua Politică Economică (NEP), care era, în fond, o revenire la capitalism, cu scopul de a atrage fonduri străine. În ultimii ani de pace ai regimului ţarist, economia industrială a Rusiei înregistrase cea mai rapidă expansiune din lume. Primul război mondial, revoluţia şi războiul civil puseseră capăt acestei stări de fapt. Troţki, Zinoviev şi Kamenev îşi exprimaseră părerea că ţăranii, în număr de 100.000.000, trebuiau obligaţi să predea cereale autorităţilor, atît pentru nevoile populaţiei, cît şi pentru export, iar cu banii obţinuţi să se facă investiţii. Trebuia utilizată forţa, oricît de multă, deşi de aceasta era nevoie într-o formă mai acceptabilă, folosindu-se ideea lui Lenin, de a împărţi cele 100.000.000 de ţărani în 3 categorii: 22,4 milioane de ţărani săraci, 67 de milioane de ţărani mijlocaşi şi 5 milioane de chiaburi, urmînd ca pentru toate lipsurile să fie învinovăţită chiaburimea. Pregătindu-se să-i elimine pe cei mai importanţi 3 duşmani ai săi, Stalin i-a acuzat şi de faptul că „plănuiau să jefuiască ţărănimea”, trainicul „aliat al clasei muncitoare”. Ţăranii, spunea el, nu trebuiau supuşi unor constrîngeri suplimentare. Dar, în 1927, recolta a fost slabă, în 1928 şi mai slabă, aşa că Stalin şi-a schimbat radical politica şi a decis să se aplice colectivizarea cu forţa. Şi-a început atacul imediat după recolta săracă din 1927. A trimis la ţară 30.000 de activişti de partid înarmaţi. De menţionat este şi faptul că, în anii aceia, Stalin n-a pus niciodată piciorul în regiunile producătoare de grîne, după cum n-a asistat niciodată la execuţii. Toate ororile pe care le săvîrşea le expedia, pe cît posibil, în domeniul abstractului. Doi dintre responsabilii de frunte erau Molotov şi armeanul Mikoian. Molotov vorbea despre „îngenuncherea ţărănimii mijlocaşe” şi despre „stoarcerea chiaburilor”, iar Mikoian susţinea că „ţărănimea săracă era la cheremul chiaburilor”. De fapt, deosebirile dintre ţărani erau doar vorbe goale, puse pe hîrtie: toţi ţăranii urau guvernul, iar alimentele le-ar fi predat doar împunşi cu baioneta. În 1928, guvernul a înregistrat 1.400 de cazuri în care ţăranii au opus rezistenţă cu arme improvizate – acestea au fost, mai tîrziu, capturate de nazişti şi arătate publicului larg -, pe care le-a prezentat ca „acte de terorism”. A fost prima dată cînd Stalin a folosit cuvîntul „a lichida”, termen pe care, se pare, l-a consacrat chiar el. Spunea că activiştii de partid înarmaţi trebuiau să „lichideze” rezistenţa „elementelor capitaliste din mediul rural, ridicate împotriva autorităţii sovietice”. Numeroase eufemisme, precum „regretabile încălcări ale legilor sovietice” şi „întreceri între organizaţiile de colectare a cerealelor” erau folosite pentru a acoperi uciderea a mii de ţărani. De fapt, colectivizarea forţată din Rusia a fost inspirată direct de exemplul capitalismului agricol american. Întîmplător, Stalin auzise de ferma familiei Campbell din Montana, cu o suprafaţă de peste 30.000 de hectare, cea mai mare fermă producătoare de cereale din lume, aparţinînd unui singur proprietar. A luat hotărîrea să creeze, şi el, în Rusia, astfel de „fabrici de grîne”. Pînă atunci, deşi se făcuse uz de forţă pentru colectarea de alimente, schimbarea dreptului de proprietate fusese benevolă, dictată de celebra maximă a lui Engels: „Cînd obţinem puterea, nu trebuie să-i expropriem pe ţărani cu forţa”. Aceasta era şi linia urmată de ,,Pravda”, în iunie 1929. Decizia privind colectivizarea a fost luată grabnic, în ultimele săptămîni ale anului 1929, ca urmare a enormului crah bancar de pe Wall Street, care a paralizat piaţa de grîne. Faptul că falimentul bancar s-a produs tocmai după 3 recolte l-a determinat pe Stalin să ia măsuri urgente, făcînd din chiaburi ţapi-ispăşitori pentru toate relele. A recurs la un atac total împotriva chiaburilor… „Să fie zdrobiţi chiaburii, să fie nimicită clasa chiaburilor. Distrugeţi-i în luptă deschisă, să nu se mai ridice”. La 27 decembrie 1929, lozinca lui Stalin, „Să fie lichidată clasa chiaburilor”, a inspirat 100.000 de activişti de partid, dar forţa acestora nu era suficientă. Stalin a dat ordin să li se alăture unităţi militare şi a însărcinat OGPU (Direcţia Unită Politică de Stat, cum se numea Poliţia secretă) să organizeze acţiuni de confiscare în mediul rural. Acestea au fost metodele şi instrumentele pe care urmau să le folosească, mai tîrziu, naziştii în depistarea şi arestarea evreilor din teritoriile ocupate în Europa. Rezistenţa a fost atît de mare, încît în martie 1930 Stalin a suspendat subit politica de colectivizare, spunînd că e „o tîmpenie reacţionară”. Dar cînd jumătate din gospodăriile colective au decis, prin vot, să se denaţionalizeze, Stalin le-a dat ordin credincioşilor săi agenţi din Poliţia politică să pună în practică, din nou, acea „tîmpenie reacţionară”. De data asta, lucrurile au fost duse pînă la capăt, fără să se ia în considerare nici un detaliu, fie el umanitar, fie practic.

(va urma)

PAUL JOHNSON

COMENTARII DE LA CITITORI