Stalin (13)

in Alte știri

 

De la secretar general la tiran (10)

Amploarea tragediei este cu totul incredibilă, deşi, în zilele noastre, după ce exemplul Holocaustului săvîrşit de nazişti şi cel al „revoluţiei culturale” a lui Mao Tze Dun, care au costat vieţile a 30.000.000 de oameni, au fost documentare în faţa ochilor noştri, nu ne este greu să acceptăm adevărul acestor enorme pierderi umane. Filozoful Leszek Kolakowski a descris colectivizarea ca pe „cea mai masivă campanie de război pe care un stat a dus-o, vreodată, împotriva propriilor cetăţeni”. Nu vom afla niciodată numărul exact al celor omorîţi. În 1942, cu ocazia întîlnirii lor, la nivel înalt, de la Moscova, Stalin i-a spus, în treacăt, lui Churchill: „M-am ocupat de vreo 10.000.000 de ţărani”. Se estimează că, în afara ţăranilor executaţi de OGPU, sau omorîţi în luptă, mulţi dintre ei au fost transportaţi în Nordul Rusiei, în Siberia, sau în zona rusească din Asia Centrală, o treime în lagăre de concentrare, o treime deportaţi şi o treime executaţi. Pentru a-i împiedica pe ţăranii supravieţuitori să se refugieze la oraşe, au fost emise noi paşapoarte, dar nu şi pentru ţărani. Ei au rămas, aşadar, legaţi de pămînt, aşa cum se întîmplase în timpul Imperiului Roman, sau în Evul Mediu timpuriu. Politica stalinistă de atunci a fost mult mai atroce şi mai aprig controlată decît şerbia din vremea ţarilor. Istoricul Robert Conquest afirmă că acesta a fost „singurul caz din Istorie cînd foametea a fost declanşată de mîna omului”. Ţăranii îşi ardeau grînele, în loc să le cedeze statului, şi îşi tăiau vitele, îşi distrugeau plugurile şi tractoarele noi care li se distribuiseră. Stalin făcuse din tractor simbolul programului lui, după cum Lenin folosise electricitatea. Dar, ţăranii urau tractoarele şi le-a trebuit un deceniu pînă să înveţe cum să le mînuiască eficient. În acest timp, şeptelul scăzuse cu 35% faţă de anul 1913. Numărul animalelor de tracţiune scăzuse cu mai mult de 50%, iar puterea totală de tracţiune, incluzînd şi tractoarele, n-a mai atins nivelul din 1928 decît pe la sfîrşitul anului 1930. Un calcul minuţios dezvăluie că între anii 1929 şi 1936, mai mult de 10.000.000 de bărbaţi, femei şi copii au decedat din cauze nenaturale. Reuşita colectivizării l-a oţelit şi mai mult pe Stalin, l-a făcut şi mai puternic în cadrul partidului şi al guvernării, în general. Pînă în 1930, deşi era întruchiparea perfectă a dictatorului, Stalin nu a ajuns la nivelul de tiran desăvîrşit. Nu putea să omoare oricum şi oricînd. Dar, în 1934, decizia lui Hitler de a-i epura pe criticii şi rivalii săi din „Cămăşile Brune” a schimbat total această situaţie, la sfîrşitul lunii iunie fiind ucişi cca. 150 de oameni. Stalin a aplaudat acest mod de a-i înlătura pe critici, repetînd dictonul lui preferat: „Moartea rezolvă problema”. Problema lui specială în acel moment era Serghei Kirov, şeful organizaţiei de partid din Leningrad, care devenise, în opinia lui Stalin, cel mai popular dintre satrapii partidului, el reuşind să evite implicarea în colectivizare. Era un lucru periculos. În primii ani ai decadei 1930 se vorbea deschis că succesorul lui Stalin ar putea fi Kirov. Stalin începuse să-şi clădească propriul cult al personalităţii încă din 1924, sau 1925, cînd localităţile Iuzovka, Iuzovo şi Ţariţîn au devenit Stalino, Starlinki şi Stalingrad. În 1929, s-a mers şi mai departe, atunci apărînd alte Stalino, Stalinisi, Stalin-Aul, Staliniri, Stalinogorsk, Stalinsk, Muntele Stalin şi primele porecle staliniste, cum ar fi: Omul de Oţel, Leninistul Tare-ca-Alama, Geniul de Granit, Mintea Universală, Soldatul de Fier, Racheta-Diamant sau Ciocanul cu Abur. Consternat, Stalin a descoperit că şi în jurul lui Kirov lua avînt un cult similar; oraşe, fabrici, chiar şi unele unităţi administrative primeau numele lui. Aşa ceva era alarmant pentru un paranoic, pentru un suspicios ca Stalin. La 1 decembrie 1934, Kirov a fost asasinat în incinta Institutului Smolnîi, care încă funcţiona ca sediu al organizaţiei de partid de la Leningrad. Stalin s-a urcat imediat într-un tren special, plin de agenţi ai Poliţiei Secrete, şi a dirijat personal ancheta. Membrii din garda personală a lui Kirov au fost lichidaţi, iar unii servitori au dispărut. La fel şi omul care şi-a mărturisit crima, L. Nicolaev, o persoană aproape lipsită de importanţă, însă nu înainte de a divulga că fusese „instruit de către Poliţie să facă ce-a făcut”. Cînd Stalin s-a reîntors la Moscova, a fost imposibil să se afle cum s-au petrecut, cu adevărat, lucrurile. Dacă Stalin l-a omorît sau nu pe Kirov, asta nu se va şti niciodată. Toată povestea poartă amprenta minţii perfide, subtile a călăului. După ce Kirov a fost omorît, Stalin, simţindu-se în deplină siguranţă, a ordonat să se continue cultul lui Kirov, de unde şi numele a 23 de oraşe şi centre urbane, al unui vîrf din Masivul Pamir, unui golf din Marea Caspică, unui grup de insule din zona arctică şi al unor străzi şi pieţe. La Leningrad au fost amplasate 15 statui ale lui Kirov. Între timp, Stalin, justificat în faţa publicului, a continuat ceea ce mai tîrziu s-a numit Marea Epurare. În ziua în care a fost omorît Kirov, Stalin a dat un decret, prin care Codul Penal s-a modificat fundamental (ceea ce lasă să se înţeleagă că totul fusese pregătit). Grăbit să simplifice procedura, a formulat un al treilea articol: „Organele Comisariatului Afacerilor Interne au obligaţia să aplice pedeapsa capitală criminalilor din categoria mai sus-menţionată, imediat după pronunţarea sentinţei”.

(va urma)

PAUL JOHNSON

COMENTARII DE LA CITITORI