Stalin (18)

in A nu se citi noaptea

De la generalissim la paranoid (3)

În februarie 1940, Hruşciov povestea că îl văzuse pe Stalin întins pe o canapea, abătut, suferind de ceea ce părea a fi o afecţiune psihosomatică, acuzînd dureri în gît şi febră. El spunea: „Sînt înconjurat de nerecunoscători şi de laşi”. Stalin a fost profund zguduit de pierderile suferite în Finlanda, dar şi recunoscător lui Hitler, care nu a profitat de situaţie ca să le vîndă armament finlandezilor, spre deosebire de francezi, care au trimis un escadron mare de avioane de luptă. Era o strategie care-l convingea, în mod greşit, că Hitler era sincer cu privire la înţelegerea dintre ei. Stalin s-a răzbunat executînd 15 membri de partid finlandezi, pe 3 dintre ei intenţionînd să-i numească în guvernul-marionetă. Dar adevărata furie şi-a revărsat-o asupra polonezilor, trimiţînd 1.500.000 de oameni în lagăre de prizonieri de război şi în gulag. Avea, de asemenea, un „contingent special”, format din 15.000 de „ofiţeri, moşieri şi politicieni”, pe lîngă cei 10.000 de „moşieri contrarevoluţionari”, care erau şi ofiţeri în rezervă. Pornind de la maxima lui preferată – „moartea rezolvă toate problemele” -, Stalin a luat hotărîrea să-i omoare pe toţi. A însărcinat Biroul Politic să-i aprobe, oficial, decizia la 5 martie 1940, alături de el semnînd Voroşilov, Molotov şi Mikoian. Kaganovici şi Kalinin şi-au dat avizul prin telefon. Stalin l-a ales pe „expertul morţii”, V.M. Blohin, fost ofiţer ţarist, să ia asupra lui partea leului din suma totală a omorurilor. Stalin îl privea cu dezgust pe Blohin. După marile epurări (cînd Blohin a fost hiperactiv datorită pistolului Walther), Beria a emis, chiar el, condamnarea la moarte a lui Blohin, conform principiului „ucideţi-i pe ucigaşi”. Stalin a refuzat să-l semneze. A spus că Blohin „e calificat în munca neagră, o necesitate pentru partid”. Se folosise de Blohin ca să-l omoare pe şeful Poliţiei Secrete, Nikolai Ejov, dar şi pe Isaac Babel şi pe revoluţionarul ungur Béla Kun. Cînd vorbea de perioada care se încheiase odată cu moartea lui Ejov, Stalin o numea, întotdeauna, „epoca Ejov”, iar pe Ejov îl considera „o lepădătură care a omorît mii de oameni nevinovaţi. Nu trebuie să credeţi prea multe din mărturiile acelei perioade, mai ales din 1937”. Aşa că a luat hotărîrea să-i permită lui Blohin să realizeze performanţa stahanovistă de a-i împuşca pe „escrocii de polonezi”. Blohin, care locuia la închisoarea internă din Lubianka, pe care o comanda ca general-maior, s-a înfiinţat în lagărul Ostaşkov, lîngă pădurea Katin. Acolo a fost construită o cabană, izolată acustic, pentru el şi pentru cei 2 asistenţi ai lui, fraţii Vasili şi Ivan Jigarev. Ca să nu-şi păteze uniforma cu sîngele victimelor, îşi punea un şorţ din piele şi o şapcă, după care începea să-i împuşte pe polonezi în ceafă într-un ritm constant, 250 de oameni pe noapte, timp de o lună, atingînd un record de ucideri individuale neîntrecut în Istorie. Trupurile au fost înhumate în pădurea Katin. După un an, nemţii au deschis cîteva gropi comune, iar crima a fost făcută publică. Întrebat unde se află polonezii dispăruţi, Stalin a răspuns că s-au refugiat în Mongolia. Nu se ştie clar ce s-a întîmplat cu Blohin. După moartea lui Stalin, Beria a uitat să-i facă de căpătîi, dar la scurt timp după ce şi Beria a fost ucis, Blohin a fost trecut în rezervă şi a murit, sau a fost omorît. Conform unei alte versiuni, a devenit alcoolic şi s-a sinucis. Uciderea ofiţerilor polonezi a fost, poate, cea mai dezgustătoare crimă din lunga listă de acte satanice comise de Stalin. Un lucru straniu este acela că, în 1937, Stalin a văzut de multe ori opera lui Glinka ,,Ivan Susanin” (numele operei a fost schimbat, la cererea Ţarului Nicolae I, în ,,O viaţă pentru ţar” – n.a.), despre eroul popular rus, dar de fiecare dată se ridica şi pleca la mijlocul actului II, după o scenă în care nişte soldaţi polonezi erau ucişi într-o pădure din apropierea Moscovei. Şi, în timp ce urmărea spectacolul, mînca, unul după altul, ouă fierte, pe care le curăţa, atent, de coajă. Credea cu tărie în superstiţia că ouăle erau o mîncare ce nu se putea otrăvi.

(va urma)

PAUL JOHNSON

COMENTARII DE LA CITITORI