Stalin (19)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

De la generalissim la paranoid (4)

În 1940, Hitler şi Stalin, prin intermediarii lor, au avut diverse convorbiri secrete despre modul în care puteau să-şi dezvolte cooperarea în privinţa „împărţirii lumii”. Aşa se exprima Hitler. Numai că pe el începea să-l intereseze tot mai mult Orientul Mijlociu, de aceea nu vedea cu ochi buni dorinţa lui Stalin de a extinde controlul sovietic în Iran şi Irak, pînă în Golful Persic. Mai exista şi problema Japoniei, care intra, periodic, în conflicte militare de mari proporţii cu Rusia. În urma rezultatelor proaste pe care Armata Roşie le înregistrase în Finlanda şi după consecinţele epurării generalilor sovietici, Hitler s-a lăsat convins că ar fi o treabă relativ uşoară să nimicească armata sovietică într-o campanie rapidă, în 1941. Pe de altă parte, ambasada sovietică din Londra l-a convins pe Stalin că Hitler, pierzînd războiul aerian deasupra Marii Britanii, n-ar face faţă unei campanii pe două fronturi, deoarece înlătura posibilitatea unei invazii naziste în Rusia, iar Stalin s-a simţit cu atît mai puţin dispus să-i acorde lui Hitler spaţiu în Orientul Mijlociu. Aşa că Führerul a ales calea războiului cu Rusia. În decembrie 1940 a semnat planul secret de război ,,Operaţiunea Barbarossa”, numit astfel după vestitul împărat medieval. Se stabilea că „Wehrmachtul trebuie să se pregătească să distrugă Rusia Sovietică într-un război-fulger”, iar declanşarea operaţiunii a fost stabilită pentru 15 mai 1941. Hitler fusese prevenit că ofensiva trebuie să aibă loc cel tîrziu la mijlocul lunii mai, astfel încît Moscova să cadă pînă nu începe gerul năpraznic. Dar aliatul lui italian, clovnul de Mussolini, a pornit o invazie în Grecia. A fost un eşec, iar Hitler a trebuit să-i sară în ajutor lui Mussolini, pornind o campanie în Balcani, ceea ce a amînat invazia în Rusia pînă pe 21 iunie. Întîrzierea aceasta de 5 săptămîni s-a dovedit fatală. La 3 aprilie, Churchill i-a trimis lui Stalin o misivă, prin care îl informa în legătură cu planurile lui Hitler, însă Stalin n-a ţinut seama de ea, numind-o „zîzanie englezească”. Cînd informaţiile au fost confirmate de agentul ceh cunoscut sub numele de „Şkvor”, Stalin a scris pe raport „provocare” şi a dat ordin ca Şkvor să fie executat de NKVD. Churchill îi indicase pînă şi data atacului: 15 mai. Cînd această dată a trecut, suspiciunile lui Stalin au fost confirmate. A ignorat şi alte avertizări, iar rapoartele secrete ale Armatei Roşii, care anunţau comasarea diviziilor de tancuri lîngă frontiera rusă, au fost bagatelizate de generalii lui Stalin, fiindcă aceştia se temeau că vor fi traşi la răspundere. Stalin încă vîna comploturi în armată, arestînd ofiţeri superiori pe motiv de „trădare” pînă înainte cu cîteva zile de atacul naziştilor. Aşadar, Hitler i-a luat prin surprindere pe ruşi, iar pînă la prînz, în prima zi a invaziei, Luftwaffe a distrus o mare parte a forţei aeriene sovietice – mai mult de 1.000 de avioane aflate la sol. În primele săptămîni, germanii, declanşînd operaţii de încercuire cu forţele lor rapide, au capturat peste 2.000.000 de prizonieri ruşi. La început, Stalin a refuzat să dea crezare rapoartelor de pe front şi n-a vrut să-l vadă pe nici unul dintre membrii Biroului Politic, în afară de Beria, cu care discuta măsurile de arestare şi împuşcare a ofiţerilor superiori sovietici. Nu mai devreme de 30 iunie, cînd trecuse deja mai bine de o săptămînă de cînd începuse invazia, un grup de membri ai Politbiroului a reuşit să-l convingă pe Stalin că trebuie să ia comanda operaţiunilor militare şi să transmită poporului rus un mesaj înregistrat pe bandă.

(va urma)

PAUL JOHNSON

COMENTARII DE LA CITITORI