Stalin (20)

in Așa vă place istoria

 

De la generalissim la paranoid (5)

Se pare că, în momentul în care a aflat că forţele sovietice de lîngă Minsk erau încercuite, Stalin a avut o cădere nervoasă. Atunci a izbucnit, rostind fraza de care mai mulţi colegi şi-au amintit (în diverse contexte): „Tot ce a creat Lenin am pierdut noi pe veci”. De fapt, succesele timpurii ale naziştilor – 3,5 milioane de prizonieri pînă la sfîrşitul anului, plus încă 1 milion de morţi – erau înşelătoare. Hitler a subestimat forţa efectivă şi potenţială a ruşilor. La începutul războiului, cantităţile de armament sovietic erau colosale, aşa că îşi puteau permite pierderi. ,,Barbarossa” fusese prost gîndit. Nu poseda decît 3.380 de tancuri şi 2.740 de avioane. (Prin comparaţie, ofensivele sovietice din ianuarie 1945 au avut la dispoziţie, numai pentru frontul din zona Berlinului, 6.250 de tancuri şi 7.560 de avioane.) Producţia germană de armament nu era pregătită pentru un război total. Hitler nu credea că poporul german ar accepta sacrificiile pe care le implica un astfel de război. La 14 iulie, convins fiind că lupta cu ruşii fusese, în esenţă, cîştigată, a ordonat ca producţia de armament, în special cea de tancuri, să fie redusă în favoarea forţelor navale şi aeriene. Hitler spera să poată retrage infanteria pînă la sfîrşitul lunii august, şi trupele blindate în septembrie, cu excepţia a 50, sau 60 de divizii pe linia de luptă Arhanghelsk-Astrahan, frontiera estică a Rusiei europene. La data aceea, şi Leningradul, şi Moscova păreau a fi în mîinile lui. Dar n-a cucerit nici Leningradul, nici Moscova. Atacul asupra Moscovei a fost amînat două luni, deoarece Hitler voia să pună mîna pe Ucraina şi pe rezervele ei de alimente. Moscova a fost atacată abia pe 2 octombrie – exact în ziua în care generalul Heinz Guderian, expertul lui Hitler în tancuri, a observat primii fulgi de zăpadă. După 4 zile, au venit ploi în averse, iar la începutul lui noiembrie s-a instalat, cu 6 săptămîni mai devreme, gerul, fiind urmat de ninsori abundente. Iarna a venit cu o lună mai devreme decît în 1812, cînd Napoleon a înfruntat-o. În Nord, tancurile germane ajunseseră la aproximativ 32 de kilometri de centrul Moscovei, iar în Vest, la 48 de kilometri, neputînd înainta mai mult. Temperatura a coborît la -5°C, apoi la -50°C. La data de 27 noiembrie, şeful Intendenţei, Konrad Wagner, raporta comandantului-şef următoarele: „Am epuizat toate resursele, umane şi materiale”, după care, la 6 decembrie, ruşii au pornit contraatacul pe neaşteptate. Acesta nu a fost deloc începutul sfîrşitului, însă regimul lui Stalin nu mai era în pericol. Aliaţii trimiteau ajutoare în cantităţi impresionante. În septembrie, Churchill a trimis în Rusia întreaga producţie de tancuri din acea lună. Un convoi american cu 400 de avioane, 200 de tancuri şi cantităţi enorme de puşti, cizme şi muniţie a fost oprit în Islanda şi deviat spre Arhanghelsk, cu acordul lui Roosevelt. În cursul aceleiaşi toamne au mai fost trimise 200 de avioane de luptă de ultimă generaţie, iniţial destinate trupelor din Singapore, care aveau nevoie disperată de ele. Această abatere de la planul iniţial a pecetluit soarta Coloniei Singapore. (Este o ironie a Istoriei că Churchill, ultimul mare imperialist englez, a fost gata să sacrifice liberalul imperiu britanic pentru a salva imperiul totalitar al lui Stalin.) Toate aceste ajutoare, livrate rapid pe frontul rusesc, au făcut posibil contraatacul sovieticilor din 6 decembrie. Nu numai că a salvat Moscova, dar putem spune că a marcat momentul în care Hitler a pierdut controlul asupra războiului, iar Stalin l-a preluat.

(va urma)

PAUL JOHNSON

COMENTARII DE LA CITITORI