Stalin (22)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

De la generalissim la paranoid (7)

Stalin îl găsea mai interesant pe Churchill decît pe Roosevelt, dar şi acesta avea farmecul lui. Într-adevăr, aflîndu-se într-o stare fizică tot mai proastă, Franklin Delano Roosevelt nu se încumeta să călătorească mai departe de Teheran, iar din cauză că pe teritoriul sovietic nu se putea ajunge decît pe calea aerului, Stalin a acceptat, de dragul lui Roosevelt, să meargă, pentru prima dată în viaţa lui, cu avionul. A fost escortat de 27 de aeronave de vînătoare şi i s-a oferit să aleagă între 4 avioane. În ultimul minut şi-a schimbat alegerea. A trecut printr-un şoc teribil în momentul cînd avionul, traversînd o zonă turbulentă, a avut o cădere de 1.000 de metri în cîteva secunde. Roosevelt corespundea planurilor lui Stalin, deşi a fost cam stîngaci, ca mediator, în duelul Churchill – Stalin. L-a lăsat pe Churchill să hotărască amînarea deschiderii celui de-al doilea front şi a refuzat să discute despre Polonia, deoarece se apropiau alegerile. Au avut loc şi scene comice mai grosiere. Un martor ocular relatează că Stalin a plîns atunci cînd Churchill i-a înmînat Sabia Stalingradului. Apoi, a pus-o în mîna unuia dintre oamenii săi şi i-a scăpat şi teaca pe picior. O imensă prăjitură cu îngheţată, special pregătită la Legaţia Britanică, de ziua lui Churchill, a fost cît pe ce să se prăbuşească peste Stalin, incident care a sporit buna dispoziţie, el strigînd către Molotov: „Ia vino aici şi povesteşte despre pactul tău cu Hitler” – o glumă pe care Stalin o făcea în anumite ocazii. S-au auzit altele şi mai picante, agreate de Stalin, cînd s-au întîlnit în staţiunea maritimă Yalta, care atunci fusese golită de localnici. Churchill a numit-o „Riviera iadului”. Era clar că războiul fusese cîştigat şi în Vest, şi în Est, dar Stalin era hotărît să meargă pînă în pînzele albe şi să-şi lărgească imperiul înfulecînd Europa de Est, în timp ce Roosevelt, căruia i se apropia sfîrşitul, n-a fost în stare să ţină seama de temerile lui Churchill şi a refuzat să-l grăbească pe Eisenhower, comandantul suprem al frontului de Vest, să ajungă primul la Berlin, Viena şi Praga. Roosevelt a fost tulburat atunci cînd, referindu-se la Stalin, i-a spus „Uncle Joe”. Glumele cu adresă, făcute de alţii, îi stîrneau întotdeauna suspiciuni lui Stalin. Într-o discuţie despre Papa Pius al XII-lea, pe care, dintre toţi cei prezenţi, doar Molotov îl întîlnise personal, Churchill a spus: „Să-l punem pe lista aliaţilor”. Replica lui Stalin a fost: „Mai întîi să vedem ce are de oferit. Cîte divizii are Papa?”. Tot lui îi aparţine şi o altă glumă crîncenă. Cu toate că fusese, timp îndelungat, o figură importantă în culise, Beria începea să iasă, încetul cu încetul, în lumina reflectoarelor. Prezenţa lui la una dintre cinele de la Yalta i-a atras atenţia lui Roosevelt, care a întrebat: „Cine e bărbatul de-acolo, cu pince-nez?”. Stalin, rîzînd, a răspuns: „Bărbatul ăla? E Himmlerul nostru”. A spus asta cu voce tare, iar Beria a auzit. Şeful aparatului poliţienesc era omniprezent la Yalta, unde se punea tot timpul problema securităţii. A organizat cercuri concentrice de ofiţeri de Securitate, îmbrăcaţi şi în haine civile, şi în uniformă, ca să împiedice să intre fără permis, pe o rază de 8 kilometri de la locul unde se ţinea conferinţa, pe oricine ar fi încercat să o facă. Pe măsură ce se apropia de sfîrşit, războiul lua amploare. După ce le-a încredinţat profesioniştilor comanda operaţiunilor importante din 1943 şi 1944 – se baza pe un număr copleşitor de soldaţi -, Stalin şi-a reluat rolul de generalissim. Pentru ofensiva finală de la Berlin a avut la dispoziţie 6 milioane de soldaţi. Totul era făcut la scară monumentală. Ruşii pierduseră mai mult de 27 de milioane de oameni, cu toate că nu se va şti niciodată cîţi dintre ei au fost omorîţi de nazişti şi cîţi au dispărut ca urmare a tiraniei staliniste, sau a ingineriei sociale din timpul războiului. Fotografiile de la sfîrşitul războiului arată un Stalin obosit şi uneori slăbit de puteri, deşi mai încrezător, în urma victoriei cîştigate şi a imperiului devenit realitate. Purta, adesea, uniforme elegante, dar le refuza pe cele fanteziste, create special pentru el, şi nici nu-şi etala ostentativ numeroasele medalii. Îşi punea doar Ordinul Lenin, dar nici pe acesta întotdeauna. A considerat necesar să participe la conferinţa de la Potsdam, din iulie 1945, unde F.D.R., care decedase, a fost înlocuit de Harry S. Truman, tăios şi viclean, iar Attlee, spre surpriza lui Stalin, i-a luat locul lui Churchill. I-a fost greu să creadă că alegerile britanice merseseră prost. Potsdam se afla pe teritoriul unei ţări învinse şi zdrobite, astfel încît Securitatea lui Stalin a implicat cea mai minuţioasă organizare din Istorie. S-a folosit trenul ţarului, scos pentru această ocazie dintr-un muzeu, iar transportul a fost efectuat cu 11 vagoane, dintre care 4 exclusiv pentru Stalin.

(va urma)

PAUL JOHNSON

COMENTARII DE LA CITITORI