Stalin (24)

in Alte știri

 

 

De la generalissim la paranoid (9)

Înainte de Revoluţia din 1917, o singură persoană era liberă în Rusia: ţarul. Oricine altcineva, de la prinţi şi arhiduci în jos, era supus restricţiilor atunci cînd venea vorba de activităţile sale, de dreptul de a circula, de tranzacţiile financiare, de cumpărarea proprietăţilor funciare şi de legăturile particulare. Se prea poate ca restricţiile să fi fost mai mult teoretice decît reale în cercurile elitei. Dar de existat, existau, şi puteau fi oricînd aplicate. Numai ţarul putea să facă ce voia. Însă, pînă şi el trebuia să dea socoteală în faţa lui Dumnezeu, „Părintele Atotputernic şi Stăpîn a Toate“, potrivit credinţei ortodoxe. Aşadar, chiar ţarul, din pricina inhibiţiilor lui religioase, multe la număr, nu se simţea liber, în sensul în care se simte liber un cetăţean oarecare din Statele Unite, sau din Marea Britanie. Putem spune că ţarul îşi trăia viaţa într-o temniţă a superstiţiei. Stalin era ateu, şi, în general, un ateu foarte hotărît. Referirile lui la Dumnezeu erau exclusiv retorice. Din clipa în care s-a declarat conducător cu puteri absolute, autocratul Stalin a devenit singurul om liber din tot imperiul care îi stătea la picioare. Nimeni altcineva nu era liber. Cu timpul, au fost impuse tot mai multe restricţii cu privire la libertatea de mişcare, iar după scurta euforie a victoriei din 1945, orice contact neautorizat cu o persoană din străinătate a devenit o infracţiune foarte gravă. Un cetăţean sovietic n-avea nicicum siguranţa că va fi lăsat în libertate, chiar dacă nu se ocupa cu alte activităţi în afara serviciului, fiindcă, în multe cazuri, pînă şi felul în care cineva îşi cîştiga existenţa era declarat o infracţiune. Stalin a clădit pe temeliile puse de Lenin o societate în care oricine trăia cu frică. În starea asta de teamă îşi duceau viaţa colaboratorii săi de la vîrful Puterii. Toţi ştiau că viaţa lor era permanent expusă la riscuri. Aşa se explică şi faptul că, mulţi dintre ei, căutînd să-şi anestezieze frica, au recurs la băutură. Dacă imperiul Răului era un imperiu al Fricii, un stat paranoic, el era, în egală măsură, şi un spital de psihiatrie, unde Sora Vodca era Regina Războiului. Cu toate că Stalin n-a cedat acestei tentaţii, abstinenţa nu i-a garantat libertatea. Era prizonier al fricii, iar frica de care a fost cuprins a tot sporit, în mod inexorabil, pe măsură ce îşi perpetua autocraţia. Îi era teamă să părăsească teritoriul sovietic, deoarece numai acolo avea la îndemînă dispozitive de securitate, care îi alinau temerile. Îi era frică să părăsească Securitatea ultrasofisticată din cele 20 de reşedinţe personale – palate, case de vacanţă, apartamente şi vile -, proiectate să-l păzească de duşmani imaginari, sau reali. În ultimul deceniu de viaţă, siguranţa lui Stalin a fost garantată de un sfert de milion de oameni. În Rusia lui Stalin era exclus un incident ca atentatul cu bombă contra lui Hitler, din iulie 1944. Dar, cu toate că viaţa lui Stalin nu era nici pe departe în pericol, temerile sale au persitat şi s-au accentuat. În plus, din cauză că încerca necontenit să-şi exorcizeze frica izolîndu-se, îl apăsa tot mai mult sentimentul singurătăţii. N-avea cu cine discuta despre fricile lui, nici măcar cu medicii săi curanţi. Certurile pe care le avea cu doctorii s-au adăugat stării autoinduse de disconfort, de adevărat chin, care pînă la urmă s-a dovedit mortală. Aşez un văl de compătimire peste chinurile ce i-au acaparat mintea în pragul sfîrşitului. Stalin era convins că securitatea absolută nu se poate realiza decît prin controlul teritoriului. Hruşciov a spus despre Stalin că „împungea lumea capitalistă cu vîrful baionetei“, iar Stalin însuşi a declarat: „Dacă văd o uşă întredeschisă, o împing să văd cît de mult pot s-o deschid, iar dacă se deschide de tot, atunci trec prin ea“. Nu s-a arătat nemulţumit cînd i s-a trîntit uşa în nas. I s-a întîmplat în Iran, aflat sub controlul occidentalilor, care nu voiau să-l cedeze. Dar a înghiţit Polonia, în 1945, apoi Cehoslovacia, în 1948. Avea intenţia să absoarbă toată Germania de Est în acelaşi an şi să-i oblige pe Aliaţi să părăsească sectoarele pe care le ocupau în Berlin, însă occidentalii au răspuns blocadei lui Stalin cu un pod aerian. În cele din urmă, Stalin a ridicat blocada. Spre nemulţumirea lui Stalin, mareşalul Tito, omul lui de bază din Iugoslavia, n-a vrut să accepte statutul de satelit. Stalin a pus la cale, în repetate rînduri, asasinarea lui Tito. Hruşciov era de părere că, dacă ţările lor ar fi avut frontieră comună, Stalin ar fi invadat Iugoslavia. Cu timpul, a acceptat înfrîngerea. În 1945, a susţinut împărţirea Coreei în Coreea de Nord şi Coreea de Sud, a instaurat un regim comunist în Nord, iar în 1950 i-a permis acestuia să invadeze şi Coreea de Sud. Dar a pierdut o bună ocazie la dezbaterea-cheie din cadrul ONU – în mare parte boicotată de delegaţia rusă -, aşa că a acceptat ca SUA să trimită ajutor militar sub steagul ONU. Stalin s-a revanşat, încurajîndu-i pe chinezi să intervină. A fost o altă aventură riscantă din partea lui. Şi de data asta „a împins uşa“, jucîndu-se în mod criminal cu vieţile oamenilor: au pierit 1.000.000 de coreeni şi 400.000 de chinezi, iar cînd Stalin a murit, situaţia era una fără ieşire. Se pare că sentimentele lui Stalin faţă de Mao Tze Dun nu erau sincere.

(va urma)

PAUL JOHNSON

COMENTARII DE LA CITITORI