Stalin (26)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

De la generalissim la paranoid (11)

După discursul rostit de un membru al delegaţiei sovietice, o lună mai tîrziu, cu ocazia votului decisiv al Adunării Generale, tot blocul sovietic a votat în favoarea statului Israel. Apoi, Rusia a colaborat strîns cu SUA, ca să-i scoată pe britanici din Palestina, iar cînd au izbucnit luptele, în 1948, Stalin a cerut guvernului ceh să vîndă arme Israelului. Un întreg aerodrom ceh a fost alocat podului aerian cu destinaţia Tel Aviv. E discutabil ceea ce l-a făcut pe Stalin să revină la antisemitismul care-l caracterizase mereu în trecut. Poate că a tras concluzia că era mai convenabil pentru politica sovietică să sprijine naţionalismul arab din Orientul Mijlociu decît sionismul. Căsătoria fiicei sale, Svetlana, cu evreul Grigori Morozov s-a sfîrşit cu un divorţ, nu lipsit de ostilităţi. Stalin nu fusese de acord cu acel mariaj. De altfel, îi făcea plăcere să-şi chinuie colegii căsătoriţi cu evreice, începînd cu Molotov, despre a cărui soţie, Polina, spunea că e „o zgripţuroaică în toată regula”. Agrea ideea s-o trimită la închisoare şi să-l oblige pe Molotov să semneze chiar el mandatul de arestare, mai ales că avea ce să-i reproşeze acestui ,,desfrînat”, cum îi spunea Stalin, din cauza pasiunii sale pentru sionism. La începutul anului 1948, cînd Stalin sprijinea Israelul, el a dat ordin să fie ucis vestitul actor evreu Solomon Mihoels (capul i-a fost zdrobit cu un obiect contondent, apoi a fost călcat cu un camion – metoda preferată a lui Stalin, după cum s-a menţionat anterior). A fost singura dată cînd cineva l-a surprins plănuind o crimă, persoana fiind Svetlana. La vremea aceea s-a spus că moartea lui Mihoels a fost o tragedie, dar, după 2 ani, s-a dezvăluit că Mihoels fusese agent al americanilor. Nu e clar de ce Stalin l-a sacrificat tocmai pe Mihoels. Făcea parte din Comitetul Antifascist Evreiesc, o organizaţie autorizată de Stalin în perioada războiului, pe care, după aceea, a renegat-o, ajungînd, în cele din urmă, să-i extermine pe toţi membrii săi. (Sprijinise şi un plan, neizbutit, de a crea o enclavă evreiască în Crimeea.) Un motiv plauzibil a fost că Mihoels se bucura de prea mare popularitate. În ultimii ani ai vieţii lui Stalin, era riscant să fii popular. Muzicienii, actorii de teatru, sau de film, pictorii erau în zona de risc. De pildă, Prokofiev şi Şostakovici au trecut prin momente de spaimă atunci cînd Stalin a dat ordin ziarului ,,Pravda” să-i critice. Serghei Eisenstein, căruia i s-au decernat premii pentru prima parte a filmului ,,Ivan cel Groaznic”, şi-a văzut partea a doua a lungmetrajului înfierată şi propria-i viaţă pusă în pericol. În 1951, compozitorul G.L. Zukovski a primit Premiul Stalin pentru opera sa, ,,Din adîncul inimii”, a cărei acţiune se petrecea într-un colhoz. După numai 3 luni, Stalin s-a dus să vadă spectacolul, apoi a apărut o notă în ,,Pravda”, în care se spunea că opera nu e „veridică”, iar muzica este slabă şi lipsită de culoare. Compozitorul a trebuit să dea înapoi premiul şi a fost fericit că a scăpat cu viaţă. Stalin dăduse Cultura în sarcina unei creaturi veninoase numite Andrei Jdanov, membru al Biroului Politic. El era cel care redacta legile în legătură cu ştiinţa şi cultura. Compozitori precum Prokofiev şi Haciaturian, sau poeţi ca Anna Ahmatova ori trebuiau să fie slugarnici, ori riscau să fie daţi afară din uniunile lor. Oameni de cultură de origine evreiască riscau să aibă neplăceri grave, chiar dacă îşi schimbaseră numele. Din anul 1951, Stalin, care avea 72 de ani, începuse să se simtă tot mai bătrîn şi să sufere, din ce în ce mai mult, de singurătate. Nu mai făcea nici un fel de exerciţii fizice, iar călătoriile îi erau limitate la vila de la Marea Neagră. Gîndurile îi erau concentrate asupra doctorilor. Medicul său curant, prof. V. Vinogradov, care îl tratase ani de-a rîndul, i-a prescris o dietă şi o serie de exerciţii fizice, care nu i-au fost deloc pe plac. Ducea o viaţă nesănătoasă, lua masa la ore tîrzii, iar de foarte multe ori nu se culca pînă în zori, şi atunci dormea foarte puţin, pe una din nenumăratele canapele înşirate prin casele lui de vacanţă. Un lucru care-i plăcea cu adevărat era biliardul. Nu se ştie exact cînd şi-a procurat prima masă de biliard, probabil în 1922, cînd a avut o casă la ţară, suficient de mare să poată încăpea, acolo, aşa ceva. Zicea că-i plăcea „să bage mingea în pungă şi s-o vadă cum dispare imediat în gaura neagră” – poate o scenarizare a vieţilor omeneşti, pe care îi plăcea să le distrugă. Juca rar cu un partener, fiindcă nu suporta să piardă. Nu i-ar fi făcut plăcere să audă că şi Mozart era amator de biliard. Începuse să remarce că-i tremurau mîinile atunci cînd juca biliard şi se enerva că Vinogradov nu reuşea să-l vindece. Uneori spunea: „Nu există nici un doctor ca lumea. De ce?”. A fost tulburat foarte mult atunci cînd, la 31 august 1948, a murit Jdanov, unul dintre aparatcicii lui favoriţi. Era cardiac, iar starea i se agravase din cauza băuturii, însă Stalin era convins că Jdanov murise din pricina neglijenţei, chiar intenţionate, a doctorilor. Jdanov a purtat răspunderea unora dintre cele mai respingătoare fantezii intelectuale din ultimii ani ai vieţii lui Stalin, printre care şi bizarele teorii genetice, debitate de pseudobiologul Trofim Lîsenko, aşa că mulţi oameni de la Putere ar fi vrut să scape de el.

(va urma)

PAUL JOHNSON

COMENTARII DE LA CITITORI