Stalin (3)

in Alte știri

 

 

Stalin primea multă lume în audienţă, dar, pe la începutul anilor ’30, a devenit dependent de telefon, comunicînd tot mai mult datorită acestuia. Căpetenia bolşevicilor era convinsă de faptul că nemţii sînt maeştri în telecomunicaţii, iar în 1932 i-a cerut unui expert german să-i instaleze o reţea telefonică personală, care făcea legătura între toate reşedinţele sale, sediile organelor de partid şi de stat şi domiciliile principalilor săi colaboratori la nivel înalt. Una dintre metodele pe care le folosea pentru a instala frica a fost aceea de a-i telefona oricui, oricît de important, sau de neimportant ar fi fost mesajul, oriunde s-ar fi aflat cei cu care avea treabă, la orice oră din zi, sau din noapte. Prin anii ’30, a aflat că în clădirea unde era instalat primul-ministru britanic exista un sistem de linii telefonice care făcea, aproape instantaneu, legătura cu oricine de pe Glob, aşa încît a cerut propriului personal de telecomunicaţii să se intereseze despre metodele britanice. Telefonul îl folosea şi pentru a arăta lumii că îl interesează evenimentele culturale. Îi suna, adesea, pe compozitorii sovietici, printre care se număra şi Dmitri Şostakovici. De obicei, îl suna mai întîi pe factotumul Alexander Poskrebîşev, pentru ca acesta să-l prevină pe cel în cauză că va urma o convorbire cu Stalin, dar uneori suna chiar el. Este celebru episodul în care i-a telefonat lui Boris Pasternak, pentru a justifica arestarea poetului Osip Mandelştam, deşi chiar el susţinea că era „o ruşine” ca poetul să fie ridicat fără ordin de arestare. Rareori, Stalin suna fără să apeleze la un operator. Probabil era singura persoană din întreg imperiul sovietic care poseda o carte de telefoane completă: figurau acolo mii de numere secrete folosite de poliţia politică, precum şi toate numerele private ale aristocraţiei şi birocraţiei sovietice – mai precis ,,nomenklatura”. Stalin era conştient de puterea de care dispunea, într-o dictatură totalitară, cineva care avea acces la astfel de numere secrete, iar el se folosea de această putere în mod constant, mai ales cu ocazia marilor epurări, sau în momentul în care l-a dat jos pe şeful poliţiei secrete. Ar fi o exagerare să afirmăm că Stalin a condus statul de la telefon, însă telefonul a fost, probabil, cea mai importantă armă din arsenalul lui de mijloace de control. Nu trebuia decît să formeze un număr alcătuit din 6 cifre, pe o linie anume, care ocolea toate reţelele poliţiei secrete, şi să-i alerteze pe cei 1.000 de membri înarmaţi ai forţelor de protecţie personală. Dictatorul sovietic îşi supraveghea îndeaproape chiar garda personală, astfel, orice atentat premeditat contra lui era zadarnic. De altfel, nici nu a existat unul vreodată. Una dintre primejdiile la care te expuneai ca membru al elitei din conducerea URSS era să fii invitat de Stalin la vreo cină organizată de el. Acestea aveau loc de două, sau trei ori pe săptămînă, uneori chiar mai des, în apartamentele din Kremlin, la reşedinţele, sau la casele de vacanţă din apropierea Moscovei, ori la alte destinaţii unde se putea ajunge uşor cu maşina. Puteau începe la orice oră după 5 după-amiaza, uneori acestea lungindu-se pînă pe la 4 dimineaţa, cînd Stalin se retrăgea într-o altă cameră, să se odihnească. Mîncarea la aceste serate era variată: multe soiuri de peşte afumat, marinat sau rece, mai multe sortimente de caviar, purcel de lapte, 6 sau 7 feluri de cîrnaţi, şuncă fiartă, afumată sau prăjită, fripturi calde, friptură rece de vacă şi carne de oaie. O mulţime de fructe şi vreo 10 specialităţi de îngheţată, inclusiv una foarte apreciată la Kremlin, un desert cu cremă de caramel. Se servea vodcă de toate felurile, dar, pe măsură ce înainta în vîrstă, Stalin nu prea mai consuma alcool, mulţumindu-se cu vinul său slab georgian. Coniacul nu îi plăcea, dar îi îndemna pe ceilalţi să bea. Toasturile puteau începe în orice moment al cinei şi continuau toată noaptea. Stalin avea pregătite sticlele lui, cele mai multe pline cu apă, sau cu suc de lămîie. Pe lista de invitaţi figurau şi demnitari aflaţi în vizită la Moscova, activişti de partid moscoviţi de rangul II, şefi de prin ministere şi diplomaţi.

(va urma)

PAUL JOHNSON

COMENTARII DE LA CITITORI