Stalin (4)

in Așa vă place istoria

În ultimii ani, unii erau invitaţi permanenţi, iar printre ei se numărau Kaganovici, Molotov, Mikoian, Beria, Hruşciov şi, în fine, Bulganin. Toţi trebuiau să spună cîte o glumă pe lîngă cele ale lui Stalin: Mikoian spunea bancuri despre cămătari armeni; bancurile lui Kaganovici erau cu antisemiţi (după Holocaust, Stalin îi zicea „evadatul din cuptor”); pe Hruşciov îl punea să execute dansuri ucrainiene, iar lui Bulganin îi spunea: „Barba ta mi-aduce aminte de Troţki”. Cu toate că, în anumite privinţe, atmosfera acestor cine era cumva asemănătoare cu aceea de la curtea unui potentat oriental, unde toţi erau relaxaţi, în alte privinţe putea fi grosolană şi necontrolată. Dacă se întîmpla ca obişnuiţii casei să nu fie invitaţi, ei veneau oricum. Personalul lui Stalin putea fi uşor păcălit, lăsînd să-i scape unele informaţii. Molotov şi Mikoian erau invitaţi permanenţi, fiind imposibil să nu fie ei prezenţi. Activitatea preferată a lui Stalin era munca. Stătea ore întregi la birou, timp în care parcurgea teancuri de documente. Îi plăcea să cerceteze, cu atenţie, listele cu nume de persoane şi să decidă care este de încredere şi care nu. În dreptul unora dintre ei semna cu un creion roşu. Ocupaţia asta era compatibilă cu temperamentul lui, avînd, indiscutabil, talentul necesar.

De la secretar general la tiran (1)

Cînd a izbucnit primul război mondial, Stalin a reuşit să evite recrutarea, însă, după terminarea acestuia, a fost condamnat la 4 ani de exil în Siberia. În februarie 1917, autorităţile militare l-au supus unui examen medical. Rezultatul n-a fost unul satisfăcător, iar Stalin a scăpat de serviciul militar, motivul fiind beteşugul de la braţul stîng. Deşi verdictul i-a convenit, i-a fost teribil de ruşine pentru faptul că a fost respins la vizita medicală, fiindcă în al II-lea război mondial şi-a acordat gradul de generalisim şi şi-a arogat funcţia de comandant suprem al forţelor armate sovietice. Oricine aducea vorba de reformarea sa ca recrut se expunea unui pericol enorm. După prăbuşirea regimului ţarist (Ţarul Nicolae al II-lea a abdicat la data de 2 martie 1917), toţi deportaţii pe motive politice au fost amnistiaţi, ceea ce l-a făcut pe Stalin să se întoarcă la Sankt-Petersburg, după o călătorie de 4 zile cu trenul. Avea cu el un mic geamantan şi o maşină de scris. Mai tot timpul anului a redactat articole şi a asigurat apariţia ziarului „Pravda” („Adevărul” – rus.), publicaţia oficială a bolşevicilor. Lenin se afla în Elveţia, dar Ludendorff, comandantul suprem al armatei germane, i-a permis să se întoarcă în Rusia, cu condiţia să nu ia legătura cu sindicaliştii germani. A călătorit într-un vagon sigilat şi a ajuns în Rusia la data de 8 aprilie 1917. După aceea, Stalin a avut grijă ca Lenin, pe care-l considera un conducător indispensabil, să nu cadă în mîinile lui Aleksandr Kerenski, şeful guvernului provizoriu. Lenin şi-a petrecut mai tot restul anului în clandestinitate. Însă, în octombrie acelaşi an, cînd guvernul era în pericol iminent să se prăbuşească, Lenin a luat decizia declanşării unei revoluţii. Sub conducerea lui Troţki, mîna dreaptă a lui Lenin în materie de folosire a forţei, revoluţionarii înarmaţi au ocupat podurile, oficiile poştale, gările şi alte puncte strategice. Rezistenţa a fost slabă, cu excepţia celei de la Palatul de Iarnă, sediul guvernului provizoriu, care a fost înfrîntă repede. Era 26 octombrie 1917. Rolul lui Stalin la Revoluţia din Octombrie a fost unul nesemnificativ, iar articolele sale din „Pravda” despre evenimentele premergătoare revoluţiei s-au dovedit surprinzător de neconcludente. Făcea parte din Comitetul Central şi era unul dintre cei 5 membri care îi reprezentau pe bolşevici în Comitetul Militar Revoluţionar, însă a refuzat orice post de conducere. Mai tîrziu, Troţki a afirmat zeflemitor: „Cu cît era mai mare vîltoarea evenimentelor, cu atît era mai mic locul ocupat de Stalin. Nu c-ar fi fost vreun laş. Nu există nici o bază concretă ca să-l acuzăm de laşitate. În momentele cruciale, conspiratorul precaut prefera să stea în expectativă”.

(va urma)

PAUL JOHNSON

COMENTARII DE LA CITITORI