Stalin (7)

in Alte știri/Așa vă place istoria

De la secretar general la tiran (4)

În timpul ţarilor aveau loc, în medie, 17 execuţii. În 1918, Ceka omora cca. 1.000 de oameni pe lună, numai din motive politice. Mai există unele controverse în ceea ce-l priveşte pe autorul ordinului, de a se utiliza metoda preferată de executare a victimelor – un glonţ de pistol în ceafă dacă a fost Lenin, sau Troţki. (Cînd ordinul era dat de Stalin, el cerea, întotdeauna, să se folosească un topor, după care trupul celui executat era strivit de un camion de mare tonaj.) Unul dintre motivele pentru care Ceka omora aşa de mulţi „duşmani de clasă” era faptul că temniţele existente ajunseseră, în foarte scurt timp, supraaglomerate. Cu 3 săptămîni înainte ca Palatul de Iarnă să fie luat cu asalt, Lenin vorbise despre „munca obligatorie” la care erau supuşi cei bogaţi. În ianuarie 1918, Lenin a cerut arestarea sabotorilor milionari, care călătoresc cu trenul la clasa I şi a II-a: ,,Propun condamnarea lor la 6 luni de muncă silnică într-o mină”. Lagărele de concentrare au fost menţionate, pentru prima oară, de Troţki, în ziua de 4 iunie 1918, cînd a cerut ca un grup de prizonieri cehi recalcitranţi să fie plasaţi într-o închisoare în aer liber, numită ,,konţlager”. După 12 zile a folosit, din nou, expresia „lagăr de concentrare”, înţelegînd prin aceasta un loc unde „burghezia rurală şi urbană putea fi organizată în batalioane mobilizate în spatele frontului, unde să fie pusă să facă muncile cele mai degradante (curăţenia în barăci, în lagăr, sau pe străzi, săpatul tranşeelor ş.a.m.d.)”. Lenin s-a folosit, şi el, de această sintagmă. A dat ordin ca „preoţii, chiaburii şi albgardiştii, precum şi indivizii care nu inspiră încredere, să fie închişi în lagăre de concentrare situate în afara oraşelor”. În vara lui 1918, în urma tratatului pe care Troţki îl încheiase cu germanii, au fost eliberaţi 2.000.000 de prizonieri de război. Lagărele în care stătuseră prizonierii, multe aflate în inima Siberiei, au fost predate poliţiei secrete Ceka. Acela a fost momentul care a marcat începutul „arhipelagului Gulag” descris de Soljeniţîn. Şi tot atunci a dat Lenin un decret, prin care Ceka era plasată în afara sistemului judiciar şi a tuturor normelor de drept, permiţîndu-i-se să aibă tribunale proprii secrete. Lenin a organizat şi aşa-numita Teroare Roşie din septembrie 1918, în urma unei tentative nereuşite de a fi asasinat. Întregul aparat al tiraniei sovietice, după cum va funcţiona în următoarele 3 sferturi de secol – poliţia secretă, judecăţile sumare şi administrate în secret, închisorile şi lagărele de concentrare, asasinatele în massă -, exista încă de pe vremea cînd la Putere era Lenin, mult înainte ca el să ajungă în mîinile lui Stalin. În anii aceia, Stalin devenea tot mai vizibil. El şi Troţki, comisarul de război şi creatorul Armatei Roşii, erau singurii dintre colegii lui Lenin care aveau voie să intre în biroul conducătorului fără să se anunţe. Amîndoi făceau parte din Biroul Politic – Politburo, un organism compus din 5 membri, pe care tot Lenin îl crease, cu scopul de a guverna. Pe Stalin îl considera omul cel mai de nădejde, capabil să rezolve orice problemă. Stalin a sprijinit din toată inima tratatul de pace pe care l-a semnat cu Germania, prin care au fost cedate, cu nepăsare, teritorii, dar care i-a permis Armatei Roşii să se concentreze asupra războiului civil. În martie 1918, Lenin s-a mutat la Kremlin, acesta devenind sediul guvernului. E foarte posibil ca Lenin să fi luat hotărîrea la sugestia lui Stalin, care a preferat, întotdeauna, Moscova, capitala istorică, şi care era încîntat să locuiască în ceea ce numea el „căminul marelui ţar”. (Ivan cel Groaznic, care a executat 4.000 de boieri, sau nobili, supunîndu-i, adesea, torturilor şi pe care îi spînzura chiar el personal, era deja unul dintre eroii preferaţi ai lui Stalin.)

Troţki comanda Armata Roşie dintr-un tren blindat, lucru pentru care Stalin îl invidia, iar cu fiecare săptămînă care trecea, avea tot mai puţină încredere în el şi îl ura tot mai mult. Îşi dădea seama că, dacă voia să-şi consolideze puterea, trebuia să se implice şi în acţiunile militare. În februarie 1918, Lenin i-a oferit această posibilitate, numindu-l director general al sistemului de aprovizionare cu alimente în Sudul Rusiei. De asemenea, i-a pus la dispoziţie un tren blindat şi 400 de membri ai Gărzilor Roşii, efectiv pe care Stalin l-a suplimentat, folosindu-se de contactele sale personale. A intuit că locul-cheie de unde putea controla Sudul ţării era oraşul Ţariţîn, port fluvial de pe cursul inferior al Volgăi, unde s-a oprit cu trenul său pe 6 aprilie. Purta o tunică în stil militar, fără însemne de grad, pantaloni groşi din postav albastru-închis şi cizme. În următorii 20 de ani nu şi-a modificat prea mult vestimentaţia, care avea o tentă militară, dar care nu era nici militaristă, nici extravagantă.

(va urma)

PAUL JOHNSON

COMENTARII DE LA CITITORI