Starea conştiinţei de sine…

in Lecturi la lumina ceaiului

O persoană începe să fie şi să conteze cu adevărat în faţa semenilor săi în momentul în care are o dreaptă măsură şi o fidelă reflectare în conştiinţa sa a stării sinelui său. Pînă atunci, existenţa sa rămîne un simplu fapt, nevrednic de roadele unei minţi frumos şi conştient administrate. Pînă atunci, acel om rămîne şi o fiinţă slabă, uşor de manipulat şi uşor de învins. Aceeaşi soartă o au şi popoarele, oricît de mari şi de puternice sînt în aparenţa lor. Starea conştiinţei de sine este realitatea care face diferenţa între a exista şi „a fi“. Conştiinţa de sine este acea realitate care ne ridică din colbul vremii, din starea nevredniciei şi neputinţei, la aceea a fiinţelor vrednice de cer, asemănătoare zeilor, pe care îi putem identifica atît de uşor în lumina puterilor cereşti. Iată de ce este extrem de important să cultivăm cu cea mai mare grijă, în minţile şi în sufletele noastre, dragostea pentru ridicarea conştiinţei de sine la rangul reperelor la care rîvnim, de atît amar de vreme. Cănd acest nobil deziderat va fi o realitate cotidiană, vom fi asemenea zeilor, nu doar în fapte, ci şi în empatia noastră faţă de toate fiinţele de care sîntem înconjuraţi. Iar această nobilă îndatorire o au şi popoarele, în toată dinamica lor. Cel mai înalt obiectiv moral, dar şi practic, rămîne, în permanenţă, grija faţă de aproapele nostru. Fără această grijă, vom rămîne într-o stare precară a conştiinţei de sine şi departe de porţile veşniciei, care se deschid doar celor ce şi-au închinat viaţa lor, slujindu-i pe cei mai mici decît ei. Dar tocmai din slujirea aceasta conştientă vine desăvîrşirea şi veşnicirea oamenilor şi neamurilor.

ILARION BOCA

COMENTARII DE LA CITITORI