Statul Paralel versus Statul degeaba

in Polemici, controverse

Încet, încet, adevărul iese la iveală. Există un grup de interese obscure care, în ultimii şapte ani, a avut grijă să preia marile afaceri, să acapareze capitalul românesc, să îşi facă de cap în scumpa noastră patrie. Poate nu şapte ani, poate chiar mai mult, începînd cu anul în care Traian Băsescu a preluat puterea şi a predat-o acelora care l-au transformat în preşedinte jucător, sau ce naiba credea el că este. Piesele care au stat la baza statului paralel, cum a fost numit de către cei care îl contestă, încep să cadă sau, poate doar se schimbă cu altele. Rămîne să vedem care are să fie deznodămîntul, ideea este că multe din ipotezele emise de către cei care încă mai gîndesc în ţara asta, se confirmă. 

Puzzle-ul creat în ultimii ani prinde formă, prinde contur, îşi arată faţa hidoasă. Totuşi, pentru ca treaba să fie bine făcută şi pentru a nu asista la preluarea de către un alt grup de interese a acestui ,,stat paralel”, este bine să se facă ordine totală în Sistem. Să nu facem precum în 1989, cînd comuniştii de linia a doua au preluat puterea, după ce capetele fruntaşe au căzut. Acum, după picarea în uitare a lui Florian Coldea, urmează, probabil, Kövesi. Dacă totul se opreşte aici, este clar că lucrurile nu sînt nici pe departe rezolvate, pur şi simplu asistăm la o predare a ştafetei şi cam atît. Abuzurile în justiţie vor continua, capitalul românesc, ăla care mai e, se duce şi el de rîpă, politică nu se va face în Parlament aşa cum ar trebui, ci cu zăngănit de cătuşe, aşa cum a fost în ultimii 10 ani, şi cum încă se mai întîmplă.

Toate piesele trebuie să cadă. Toţi judecătorii care au stat drepţi în faţa celor care ordonau sentinţele, toţi procurorii care au abuzat de funcţia pe care o ocupau, toţi avocaţii care au trădat, toţi poliţiştii care au adus probe false etc. Toţi! Dacă se va face curăţenie, şi Justiţia va fi lăsată să îşi facă treaba corect, fără să închidă lumea în disperare, aşa cum s-a procedat în ultimii ani, poate că încă nu e prea tîrziu ca România să urmeze un drum ceva mai transparent decît cel de pînă acum.  Ar fi timpul ca cei care au creat acest sistem nenorocit, menit să  distrugă vieţi şi să acapareze puterea, să plătească. Iar cel care a făcut totul posibil, Traian Băsescu, să fie judecat sau măcar interogat. Poate că cei din ,,sufrageria lui Oprea” ar trebui să fie şi ei întrebaţi de sănătate. Şefii de partid, Blaga, Dragnea, Ponta şi alţii ar trebui să ne explice şi ei cum au stat lucrurile, de fapt, la alegerile din 2004, 2008, 2009, 2012 şi din 2014. Poate că S.I.E., S.R.I., D.I.P.I. şi restul Serviciilor ar trebui să explice cum a fost posibil să fim conduşi, noi, ca ţară, de o mînă de oameni cît să încapă într-o sufagerie. Chit că e cea a lui Oprea. Poate că e timpul să intrăm în normalitate.

Totodată, chiar dacă Statul paralel a făcut rele, nu cred că cei care acum îşi strigă nevinovăţia, o şi au. Eu nu cred că Sebastian Ghiţă, Elena Udrea, Mazăre, Vanghelie şi alţii sînt aşa de curaţi şi de nevinovaţi. Poate că e bine să aibă şansa unor procese corecte, poate că e bine să se bucure de prezumţia de nevinovăţie. Dar să fie iertaţi aşa, pur şi simplu, nu cred că e cazul.

Legea în România a fost călcată în picioare, iar singura lege care a dictat  a constat doar în eliminarea de pe piaţă a celor care incomodau. Cred că cei care sînt acum în favoarea Statului Paralel, de orice parte s-ar situa, sînt, de fapt, principalii beneficiari ai unei justiţii injuste. Şi, prin urmare, ei trebuie să simtă pe pielea lor ce înseamnă ca un judecător sau un procuror să te bage la închisoare fără ca tu să meriţi cu adevărat asta. Meritaţi, toţi cei care aplaudaţi acum Justiţia dublului standard, să simţiţi cum este. Să vedeţi ce înseamnă să nu mai fii băgat la DNA prin spate aşa, discret, ci să fii luat de pe stradă cu cătuşe la mîini şi cu toate posturile TV după tine, aşa cum mulţi au păţit-o.

Acum, în ceasul al 11-lea, sper ca cineva raţional şi sănătos la minte să aducă Justiţia pe o cale cît de cît dreaptă şi, dacă reuşeşte, să ducă şi România pe un drum ceva mai bun decît ăsta de acum.

Dumnezeu să ne binecuvînteze pe noi, şi pe toţi oamenii buni din această lume!

TANO

Păreri și opinii