Ştefan Dimitrescu

in Mîndri cã sîntem români

Pictorul s-a născut în 1886 la Huşi. La 16 ani, pleca la Iaşi pentru a studia violoncelul la Conservator, dar peste numai un an îşi descoperea adevărata pasiune pentru pictură şi se înscria la Şcoala de Arte Frumoase din oraş, unde l-a avut profesor pe Gheorghe Popovici şi unde l-a descoperit pe Tonitza, cu care a continuat o prietenie strînsă. Studiile sale artistice au fost completate la Paris, unde a urmat cursuri la Academie de Grande Chaumiere între anii 1911 şi 1913. La întoarcerea în ţară, a fondat împreună cu Tonitza, Şirato şi Han „Grupul celor patru“, bazat în principiu pe strînsa unitate de concepţii dintre membrii săi şi pe o dorinţă comună de a inspira un nou suflu picturii, eliberînd-o de constrîngerea atelierului şi apropiind-o de natură şi de mediul propriu subiectului pictat. La fel ca şi Tonitza, Dimitrescu s-a aplecat asupra subiectelor sociale, fiind foarte atras de viaţa oamenilor de rînd. Impresionat de tensiunile primului război mondial, a documentat tragediile provocate de acesta („Morţii de la Caşin“, 1917). Majoritatea portretelor pictate de Dimitrescu ilustrează figuri de ţărani – „Bucătăreasa“ (1926), „Femei ţesînd la război“, „Ţărănci din Sălişte“, „Ţigănci din Dobrogea“, sau detalii din viaţa muncitorilor de rînd – „Minerii“ (1921). Începînd cu 1927, Dimitrescu a fost profesor la Şcoala de Arte Frumoase din Iaşi, fiind numit directorul acesteia un an mai tîrziu, poziţie pe care a ocupat-o pînă în anul morţii – 1933. Nicolae Tonitza aprecia „voluptatea lui Ştefan Dimitrescu pentru studiul aprofundat al naturii, varietatea şi multitudinea de desene, care erau la el splendide preludii muzical-cromatice şi care i-au adus publicul mare şi faima unui desenator fără pereche la noi“.

COMENTARII DE LA CITITORI