Ştefan Iordache

in Mîndri cã sîntem români

Ştefan Iordache s-a născut pe data de 3 februarie 1941 în Calafat, România, şi a decedat pe data de 14 septembrie 2008 în Viena, Austria. A fost unul dintre cei mai mari actori români de teatru, film şi televiziune. A slujit teatrul românesc vreme de 49 de ani, interpretînd memorabil pe scenă mari roluri ca Titus Andronicus, Hamlet, Richard al III-lea sau Barrymore. A avut, de asemenea, o îndelungată colaborare cu Teatrul Naţional Radiofonic şi Teatrul Naţional de Televiziune, şi a jucat în numeroase filme pentru marele ecran. Ştefan Iordache şi-a petrecut copilăria în cartierul Rahova din Bucureşti, într-o familie de oameni simpli, care şi-au dorit ca fiii lor să înveţe carte. În şcoală a fost bun la matematică şi ştiinţele exacte. Studiile teatrale nu au fost prima lui alegere. A dat la Teatru abia după ce a picat, la 16 ani, examenul de admitere la Medicină. După acest eşec, întîmplarea a făcut să fie inclus în brigada artistică a unei cooperative. În anul următor, 1959, a dat la Teatru şi a fost admis ultimul la IATC. A absolvit însă secţia de Actorie a institutului printre primii şi a avut o carieră artistică încununată de succes, pînă la sfîrşitul vieţii. Ultimul său rol a fost Prinţul Potemkin, în piesa „Ecaterina cea Mare“, de George Bernard Shaw, pusă în scenă, în 2008, la Teatrul Naţional Bucureşti. A fost căsătorit timp de 40 de ani cu nepoata pictorului Nicolae Tonitza, Mihaela Tonitza-Iordache, teatrolog şi profesor universitar. Nu a avut copii. Ştefan Iordache s-a stins din viaţă la 14 septembrie 2008 într-un spital din Viena. Actorul suferea de leucemie. A fost înmormîntat cu onoruri militare în comuna Gruiu.

COMENTARII DE LA CITITORI