Stigmate (17)

in Lecturi la lumina ceaiului

Dedublarea personalităţii

Ipoteza dedublării personalităţii a fost emisă în cazul Terezei Neumann. Cînd se găsea în stare de transă, ea răspundea la întrebări şi rostea profeţii cu un alt glas, nu cu vocea ei obişnuită. S-a evocat chiar diagnosticul de „personalitate multiplă”. Iată ce scria Thurston: „Nu văd motive pentru a presupune că vorbele rostite de Tereza în stare de repaus exaltat ar veni dintr-o altă sursă decît o personalitate disociată a Terezei. Am putea fi înclinaţi să ne îndoim, dacă nu ar fi foarte clar că o a doua personalitate disociată intră în joc în situaţia numită «stare de absorbţie»: cînd Tereza vorbeşte ca un copil de 5 ani, cînd nu poate să înţeleagă cuvîntul «papă», cînd, în loc să spună că vede 6 persoane, spune una, şi una, şi una de 6 ori”.

Bolile de piele

Stigmatele ar putea fi cauzate, cel puţin din punct de vedere teoretic, de o boală de piele. Diferenţele dintre bolile de piele şi stigmate sînt, însă, majore. Rănile obişnuite supurează, în cazul în care nu sînt îngrijite, şi se cicatrizează, atunci cînd sînt tratate corect. Rănile stigmatice nu supurează şi nu se cicatrizează în urma tratamentelor. O altă diferenţă este şi aceea că nu există boli de piele sau răni care să producă hemoragii în zile fixe. Doctorul Imbert-Gourbeyre a mai făcut o remarcă, deosebit de importantă: „Medicina a descris o zonă toracică, o boală care perforează piciorul, un psoriazis palmar sau alte boli ale picioarelor, mîinilor sau toracelui, dar nu există o boală a 5 răni în acelaşi timp“.

Sugestia şi hipnoza

Nu pare deloc exclus faptul că stigmatele ar putea fi produse prin sugestionare făcută de o persoană sau, pur şi simplu, prin autosugestie, cînd stigmatizatul meditează profund asupra suferinţelor îndurate de Isus Christos şi ajunge să se identifice atît de mult cu ele, încît îi apar pe trup astfel de răni. Încă de la sfîrşitul Secolului XIX s-au făcut experienţe de sugestionare. În anul 1888, doctorul Fauchon a hipnotizat o pacientă diagnosticată cu isterie, căreia i-a aplicat pe umăr timbre poştale, sugestionînd-o că îi vor apărea vezicule. După 24 de ore, îi apăruseră pe piele vezicule. Numeroşi medici au făcut astfel de experienţe, descrise în amănunţime în reviste precum „Progresul medical”, sau „Revista hipnotismului”, dar specialiştii nu le-au considerat a fi foarte relevante. Iată ce scria profesorul Lhermite: „Nici nu-mi trece prin minte să contest marele interes al acestor experienţe. Dar ce ne învaţă ele? Că emoţiile şi sugestiile prin hipnoză sînt în stare să producă leziuni cutanate: echimoze, sudori şi lacrimi de sînge, la subiecţii predispuşi la nevroză şi suferinzi, de cele mai multe ori, de un dezechilibru vascular şi sanguin. Sînt, însă, foarte departe de realizarea rănilor stigmatice.”

(va urma)

MARGARETA CHETREANU

COMENTARII DE LA CITITORI