Stigmate (19)

in Lecturi la lumina ceaiului

Din momentul în care isteria a fost recunoscută ca boală, a devenit calul de bătaie al tuturor celor care doreau să explice, din punct de vedere ştiinţific, stigmatizarea şi multe alte manifestări ce ţineau de zona misticului. Nu este, însă, mai puţin adevărat că manifestările celor bolnavi de isterie şi ale misticilor extatici au destule puncte comune. Cel care a descris această boală, al cărei nume vine de la cuvîntul „isteria”, care în greaca veche însemna uter, este doctorul Charcot, întemeietorul celebrei şcoli de la Salpętričre. Pentru început, a fost emisă teza isteriei Terezei de Avila, pe această temă scriindu-se o mulţime de lucrări. Teza isteriei acestei sfinte a fost susţinută şi de părintele Hann, un iezuit belgian. El şi-a expus opiniile într-un memoriu, pe care l-a prezentat în anul 1883. Esenţa teoriei sale era aceea că este posibil ca misticul să fie, în acelaşi timp, extatic şi isteric. Fenomenul ar fi avut, aşadar, o dublă origine: naturală şi supranaturală.

Părintele Hann a reuşit, astfel, să împace şi capra, şi varza. Într-adevăr, isteria şi starea de extaz se aseamănă întrucîtva, dar, din păcate, susţinătorii acestei teorii pierd din vedere, uneori, chiar cu rea-credinţă, deosebirile majore care le despart. În anul 1896, doctorul Goix şi-a publicat concluziile studiilor sale în „Analele de filozofie creştină”. El a dovedit că Tereza de Avila nu suferea nicidecum de isterie. Ea nu avea convulsii, zone isterogene, nu suferea de îngustarea cîmpului vizual, constatări care, în opinia sa, infirmau diagnosticul de isterie. În schimb, doctorul Goix a decelat la ea simptome ale paludismului – febră intermitentă şi stare caşexică. Nu se poate, însă, nega existenţa unor stigmate provocate exclusiv de isterie. Profesorul Pierre Janet ne-a lăsat observaţiile sale asupra unor stigmate isterice. El a activat la spitalul Salpętričre, unde, în anul 1886, a avut-o ca pacientă pe Madeleine, o femeie în vîrstă de 42 de ani. Ea a fost internată pentru că suferea de delir religios şi avea crize de angoasă şi extaz. În afară de aceste simptome, ea avea stigmate la mîini şi la picioare, care îi apăreau de cîteva ori pe an. De fiecare dată dispăreau, pentru a reapărea după o perioadă de timp. Doctorul Janet a ţinut-o 6 ani sub observaţie. După ce s-a întors acasă, timp de 22 de ani, a ţinut legătura cu ea prin scrisori.

(va urma)

MARGARETA CHETREANU

COMENTARII DE LA CITITORI