Stigmate (2)

in Mica enciclopedie

Pentru o mai bună înţelegere a fenomenului, vom cita explicaţia pe care Hélčne Renard o oferă în lucrarea sa „Oameni şi miracole”, la începutul capitolului „Răni sfinte”: „Stigmatele sînt răni identice cu cele ale lui Isus Christos pe cruce, care marchează trupul unor persoane. Aceste răni stigmatice, despre care am putea afirma că nu au origine naturală, prezintă caractere inexplicabile din punct de vedere medical (de exemplu, absenţa supuraţiei). La sfîrşitul Secolului XIX, în anul 1894, doctorul Imbert-Gourbeyre, specialist în acest domeniu, număra în jur de 361 de cazuri de stigmatizare, de la Sfîntul Francisc, considerat a fi primul stigmatizat din istorie. Azi, Joachim Bouffet, istoric al spiritualităţii, preşedintele Societăţii de Studii şi Cercetări asupra lui Anne-Catherine Emmerich, estimează la circa 100 numărul de stigmatizaţi aflaţi în viaţă. Aceste cifre dau o idee despre amploarea dosarului: aproape 500 de cazuri. Este clar că nu pot să fie menţionate toate”.

În Secolele XII şi XII, cînd Occidentul nu aflase încă de Epimenide, apar primii stigmatizaţi creştini. Din nefericire, nu se ştie ce anume semne avea pe trup Epimenide, la ce anume medita el înainte de a fi marcat de ele. Despre misticii creştini ştim, cu siguranţă, că rănile apăreau după ce ei meditau profund la durerile pe care le-a resimţit Isus Christos în timpul crucificării. Cînd Francisc din Assisi a murit, cei care i-au privit trupul neînsufleţit, marcat de răni asemănătoare celor ale Mîntuitorului, le-au privit ca pe un adevărat miracol. Iată ce-i scria fratele Elias Superiorului din Franţa al ordinului franciscanilor: „Vă vestesc o mare bucurie, un mare miracol. Ceva atît de miraculos nu s-a mai auzit să se fi întîmplat vreodată, excepţie făcînd Fiul lui Dumnezeu, carele este Christos, Dumnezeul nostru. Cu mult timp înainte de a muri, Părintele şi Fratele nostru (adică Sfîntul Francisc) ne-a apărut crucificat, avînd pe trupul său cele 5 răni, care sînt, cu adevărat, stigmatele lui Christos, căci mîinile şi picioarele sale-i erau străpunse ca de nişte cuie înfipte înăuntru, trecînd dintr-o parte în alta, care-i lăsau cicatricele deschise şi aveau aspectul negru al cuielor, în vreme ce coasta sa părea a fi primit o lovitură de suliţă, sîngele, adeseori, curgînd de acolo picătură cu picătură”.

(va urma)

MARGARETA CHETREANU

COMENTARII DE LA CITITORI