Stigmate (20)

in Lecturi la lumina ceaiului

Madeleine, cunoscuta pacientă stigmatizată a doctorului Janet, cu care a ţinut legătura, prin scrisori, timp de 22 de ani, pînă ce aceasta a decedat, a fost remarcată la ospiciu datorită mersului ei ciudat. Ea se deplasa numai pe vîrful degetelor mari. Deseori, muşchii picioarelor i se contractau, fiindu-i imposibil să le îndoaie sau să le depărteze unul de celălalt. În starea de extaz, ea adopta poziţia de crucificare. Pretindea că, în acele momente, se simţea inundată de o fericire imensă şi că avea sentimentul unirii cu Dumnezeu. Doctorul Janet a scris 2 volume despre acest caz uluitor, lecturarea lor ducînd la ideea că n-ar fi mare diferenţă între isterie şi misticism. Hélčne Renard consideră însă că această idee este total falsă. Chiar şi Janet credea, spre sfîrşit, că ar fi trebuit s-o studieze pe Madeleine mai organic, întrucît aceste tulburări nevropatice ar fi putut fi provocate de leziuni ale măduvei spinării. Se pare, însă, că isteria nu poate explica totul, nici pe departe. Sigur este doar faptul că între mental şi organic există o corelare strînsă. În consecinţă, stigmatele pot fi provocate de tulburări mentale sau de leziuni organice. Autoarea lucrării îl citează pe Janet: „Ca să vorbim de stigmate adevărate, nu simulate, trebuie ca aceste leziuni să apară fără vreo afecţiune externă locală, fără traumatisme evidente. Tocmai din cauza absenţei unei explicaţii uzuale referitoare la un traumatism, se conferă acestor leziuni un aspect religios şi miraculos. Leziunea este produsă fie direct prin acţiunea Domnului, care doreşte să-l facă pe subiect asemenea Lui, fie indirect, prin imaginaţia subiectului, care îşi reprezintă rănile lui Christos, dar care primeşte de la cer o forţă specială, adăugată imaginaţiei, pentru a o face eficace”. Supravegherea stigmatizatei Madeleine a fost extrem de dură. Doctorul i-a pus pe locurile în care, de obicei, apăreau stigmatele, bandaje ocluzive, asigurate cu sigilii de ceară, pentru a împiedica orice contact. A mai cerut să i se realizeze şi un mic dispozitiv, care permitea să se vadă stigmatul, fără ca acesta să atingă bolnava. Janet recunoaşte, însă, că rezultatul acestor măsuri de supraveghere a fost nul, întrucît stigmatul se producea în locuri nesupravegheate. Doctorul nu s-a putut niciodată pronunţa ferm dacă bolnava se rănea singură, sau dacă aceste stigmate apăreau numai pentru faptul că ea şi le dorea. În finalul capitolului dedicat stigmatelor, Hélčne Renard afirmă: „Lăsînd la o parte pe cei cîţiva simulatori şi isterici, se constată că cele mai multe cazuri de stigmatizare nu pot fi elucidate cu explicaţiile pretins naturale”.

Sfîrşit

MARGARETA CHETREANU

COMENTARII DE LA CITITORI