Stigmate (3)

in Mica enciclopedie

Numeroşi biografi ai Sfîntului Francisc descriu în detaliu stigmatele care acopereau trupul său neînsufleţit. Unul dintre aceştia, Toma din Celano, face precizări suplimentare în lucrarea sa „Tractatus de Miraculis”. Despre cei veniţi la căpătîiul sfîntului, el relatează: „Văzură binecuvîntatul trup împodobit cu rănile lui Christos, adică văzură în mîinile şi picioarele lui nu găurile făcute de cuie, ci chiar cuiele, făcute în mod miraculos prin puterea lui Dumnezeu şi cu adevărat înfipte în carne, în aşa fel încît, dacă le apăsai un pic la un capăt, îndată ieşeau pe cealaltă parte. Îi văzură, de asemenea, şi regiunea coastelor înroşită de sînge. Eu, care povestesc acum aceste lucruri, le-am văzut eu însumi, cu ochii mei. Le-am atins cu aceeaşi mînă cu care scriu astăzi, aici.

Cu ochii plini de lacrimi, am privit ceea ce buzele mele mărturisesc, iar ceea ce am declarat o dată cu mîna pe sfintele Evanghelii declar şi acum cu toată tăria şi în veci“. Michel Aimé consideră că jurămîntul formulat de Toma din Celano la finalul descrierii constituie o dovadă a faptului că şi în acea vreme existau sceptici care negau realitatea stigmatelor. Oamenii credeau sau nu că stigmatele constituie o realitate în funcţie de sentimentele lor legate de religie. Cei credincioşi erau convinşi că stigmatele erau provocate de puterea divină, iar necredincioşii respingeau categoric existenţa lor. Doctorul Imbert-Gourbeyre, fost profesor la Scoala de medicină din Clermond Ferrand, a consacrat două studii acestui fenomen. El a numărat nu mai puţin de 321 de cazuri, începînd cu Secolul al XIII-lea. Stigmatele sînt foarte diferite, potrivit descrierilor care ne-au parvenit.

La unii mistici, ele au apărut în jurul capului, pe locul rănilor provocate de coroana de spini purtată de Mîntuitor în timpul Patimilor. Ele pot fi remarcate încă din Secolul XIII, la Elisabeth van Herkenrode, o călugăriţă flamandă din ordinul cistercian. Abatele Philippe de Clairvaux, un superior al său, întreprinsese o amplă anchetă asupra acestui fenomen, fiind convins că era vorba de o impostură. Toate documentele anchetei se află la Vatican în Acta Sanctorum. Această călugăriţă flamandă era o vizionară care şi-a petrecut viaţa într-un extaz neîntrerupt, în care retrăia patimile Mîntuitorului. Extazul se încheia noaptea, cînd Isus Christos era pus în mormînt, scena fiind trăită cu un incredibil realism. Documentele menţionează că, pentru a reda scena în care Isus era purtat prin tribunale, ea se azvîrlea la pămînt, îşi prindea cu mîna dreaptă poala rochiei şi o trăgea pe dreapta şi apoi spre stînga“.

(va urma)

MARGARETA CHETREANU

COMENTARII DE LA CITITORI