Stigmate (6)

in Alte știri

Cazul călugăriţei Lukardis ar putea fi uşor demontat de către sceptici, deoarece avem o singură mărturie, a călugărului, autorul manuscrisului descoperit şi menţionat de către bolandişti. Aimé Michel amplifică în lucrarea sa o întreagă teorie pe această temă, susţinînd că, în lipsa altor probe, mărturiile ar trebui admise, fără a se mai apela la bunul-simţ. „Dacă ne-am păstra bunul-simţ, susţine el, atunci ar trebui să respingem totul, fără a mai cerceta nimic şi să fugim, închizînd ochii, ca să nu mai vedem nimic”. Se ştie că, din Secolul XIII şi pînă în anul 1894, au fost consemnate 321 de cazuri de stigmatizare, ceea ce ar însemna că acest miracol s-ar putea studia relativ uşor.

Cel dintîi caz de stigmatizare profund studiat datează de la începutul Secolului XIX. Dosarul acestui caz răspunde tuturor exigenţelor impuse de rigorile unui examen critic. El este cunoscut de public în 1813, la 1 an după dezastrul suferit de Napoleon în campania din Rusia. În sătucul Dülmen din Westfalia trăia o călugăriţă pe seama căreia circulau tot felul de ciudăţenii. Se spunea că supravieţuia cu extrem de puţină hrană şi că avea capacităţi cu totul ieşite din comun: putea prevesti viitorul, citea gîndurile, asista, în duh, la evenimente ce se petreceau în alt timp sau alt spaţiu, levita. În plus, ea retrăia, în fiecare zi de vineri, patimile lui Isus Christos şi avea stigmate sîngerînde în fiecare săptămînă. Sătucul în care se născuse aparţinea marelui ducat de Berg, oferit de Napoleon ministrului său, contele Pierre-Louis Roederer, liber cugetător şi anticlerical pînă-n măduva oaselor. El locuia la Paris, penru a fi mai aproape de Napoleon, aşa că funcţiile sale fuseseră preluate de Jacques-Claude Beugnot, care-i împărtăşea opiniile în materie de religie.

Această mică paranteză este importantă, pentru că scepticismul şi anticlericarismul acestor 2 personaje reprezintă o garanţie deplină a investigaţiilor privind această stigmatizată. Pe vremea aceea, Anna-Katerina Emmerich avea 39 de ani. În anul 1802, ea intrase ca novice la mînăstirea de călugăriţe din Dülmen, care aparţinea Ordinului Sfîntului Augustin. În anul următor, devine călugăriţă şi rămîne acolo pînă în 1811, cînd administraţia franceză desfiinţează aşezămîntul religios. Călugăriţele au plecat care încotro, doar ea a rămas la Dülmen, pentru că starea sănătăţii nu-i permitea să se deplaseze. Traiul auster şi privaţiunile pe care şi le impusese începuseră să-şi spună cuvîntul. În sat se afla abatele Lambert, un preot francez emigrat, care a luat-o sub ocrotirea sa.

(va urma)

MARGARETA CHETREANU

COMENTARII DE LA CITITORI