Strategia futurului

in Lecturi la lumina ceaiului

Deţinuţii de lux din celula 666 terminaseră dintr-o sorbire bericile aduse prompt, la ordin, de Lucică, gardianul de serviciu. Între două rîgîieli, lungit pe pat, Vaşinton tocmai se-ntreba ce mama dracului o face Bendiuc, de stă atît de mult la vorbitor, cînd colo, io-te-l pe Bendiuc la uşă! Vizibil surescitat, totuşi păstrîndu-şi morga superior-flegmatică… Se vedea cu ochiul liber că are sacul plin de noutăţi incendiare, cum, mai nou, le place unor televiziuni să titreze, de parcă n-ar exista şi-aşa o mulţime de oameni arşi, dar prea puţine spitale de specialitate. Simţind momentul, ţiganul se ridică brusc în capul oaselor: Să t-auz! Ce-ţ zîseră Pomponiu şî Cîşu?
Încă nedecis de unde ar fi mai bine să-nceapă, marele îmbîrligător o luă pe ocolite: Ehee… Unul ca Pomponiu se naşte odată la 100 de ani! Poate chiar odată la 500 de ani…
Radomir îşi frecă nervos scăfîrlia căruntă, tunsă scurt: Dom’le, poţi să ne spui şi ceva concret, nu doar bla-bla-uri? Dacă nu, la vrăjeli, lasă-mă pe mine, dom’le, că mă pricep cel mai bine!
Bendiuc îi făcu semn cu degetul la gură, să reducă sonorul: Batista pe ţambal, te rog!… Deci, concret, ca un genial strateg ce este, Pomponiu a prefigurat modul în care vom acţiona de acum înainte. Subliniez, cum vom acţiona noi toţi. În echipă!
Zdrenghea plescăi şi el, nerăbdător: Hai, bre, nu ne mai fierbe atîta! Spune-ne odată ce i-a mai bubuit mintea!
– Ca să vă redau exact cuvintele lui, Pomponiu a gîndit punctual strategia futurului.
Vaşinton nu înţelegea prea bine: Futur d-ăla, la camera intimă?… Ne aduce dameze?
– Vaşintoane, nu e ce-ţi imaginezi tu, futur înseamnă viitor!, îi traduse Bendiuc.
– Viitor, he-he-he, colţ cu Eminescu! – rîse stupid Titi Pastramă.
Bendiuc bătu cu lingura în cana de metal, solicitînd linişte: Domnilor, evenimentele evoluează mult mai repede decît vă imaginaţi dumneavoastră. Sînt mandatat să conduc discuţiile pe o temă ce poate deveni crucială în ceea ce priveşte futurul… Mă rog, viitorul nostru.
Făcu o pauză, asigurîndu-se că-l ascultă toţi, după care veni cu o precizare importantă: Viitorul şi, bineînţeles, bugetul!
– Să t-auzîm, mînca-ţ-aş, că ne e fomică mare! – îşi încreţi fruntea Vaşinton.
– Domnilor… Viaţa însemnînd un etern început, ne vom constitui într-o nouă societate. Vorba poetului, vom fi ce-am fost, şi mai mult de-atît!
– Dacă Petru Rareş a scris poezii, e-n regulă! – îl persiflă doctorul Cerbu.
Zigu crezu că n-a înţeles bine: Ne constituim într-o nouă societate? Cu noi toţi în pîrnaie?!
– Mi-ai luat vorba din gură! – sări şi Radomir. Ce societate putem să facem, dom’le, aici?
– Vă înţeleg nedumerirea, dar sînt în măsură să vă anunţ marea bombă, – zîmbi superior Bendiuc. Noua societate se va constitui cu noi toţi în stare de libertate! Li-ber-ta-te!
Zdrenghea îşi flutură degetele în dreptul tîmplei: Ai luat-o razna, barosane! Eu, de pildă, mai am 7 ani de executat. Cerbu, vreo 8, nu mai spun de Vaşinton, că-l apucă aici sfîrşitul lumii! Mai devreme de 4 ani nu iese nici unul dintre noi.
Bendiuc bătu, din nou, cu lingura în cana de metal: Pomponiu m-a asigurat că jocurile sînt făcute în toate detaliile, aşa că, în maximum 3 luni, vom fi liberi ca păsările cerului. Şi noi, cei de aici, şi cei din camera alăturată!
Pastramă dovedi, primul din grup, un puternic spirit de echipă: Şi gagicile de la Tîrgşor?
– Şi.
Urmase un cor pe 6 voci, care putea rivaliza cu sextetul din Lucia di Lammermoor: Eşti sigur-sigur? Pe ce te bazezi? Cu cine-a aranjat Pomponiu? A pus el la cale vreo ghiduşie? Chiar ne eliberează aşa, la pachet?! Dacă iese nasol, şi ne-nfundă ăştia şi mai rău!…
Vociferau doar 6, fiindcă Ainştain nu scotea nici un sunet, nu schiţa nici un gest. Pastramă intră primul la bănuieli, tăbărînd pe cameramanul îmbogăţit de război, cum îi zisese Cîşu: Gagiule, eşti cam suspect cu tăcerea asta… Spune drept, ai mişculat ceva, cu nasoii ăia ai tăi?
– Masonii, tontule! – îl corectă Zdrenghea. Mai citeşte şi tu nişte almanahe!
– Du-te-n mă-ta, cu cultura ta, cu tot! – îl înjură Pastramă, gata să sară la bătaie.
Moment în care interveni Vaşinton: Alo, băieţii, ca şef al camerei vă atrag atenţia că…
Bendiuc nu-l lăsă să-şi ducă vorba la capăt: Domnu’ Vaşinton, este vina mea. Am uitat să vă spun că mai sînt mandatat de domnul Pomponiu şi să preiau conducerea nemijlocită. În concluzie, s-a isprăvit cu şefia dumitale!
Ţiganul se înjumătăţi dintr-o dată, parcă nu mai rămăsese nimic din umerii lui laţi cît un dulap cu două uşi: Gata, şefu, mîncaţ-aş! Dîn clîpa asta îs sluga matale.
Zigu simţi nevoia organică să intervină: Şefu’, da…?
– Da’, ce? – întrebă din obişnuinţă Vaşinton.
– Nu pe dumneata te-am întrebat! – se îmbăţoşă Zigu. N-auzişi că nu mai eşti şef?
După vremelnica lovitură de palat, Bendiuc restabilise ordinea de drept, dar mai avea de clarificat care va fi schema cu eliberarea. Ceea ce nu întîrzie să facă: Aşadar, Pomponiu a luat legătura cu Băloiu, căruia i-a cerut să…
N-apucă să-şi termine ideea, că Radomir sări ca muşcat de şarpe: Cu Băloiu?! Cu ziaristul ăla de 2 lei, care linge azi unde a scuipat ieri? Cu pocitania aia complexată, căreia i-am îndesat lovele şi pe gură şi pe cur, dar, cînd n-am mai fost ce fuseserăm, a şters pe jos cu noi toţi?!
Bendiuc îi făcu din nou semn să dea sonorul mai încet: Dragă, oi fi tu tatăl şmecherilor, cum zici că eşti, dar diplomaţia înseamnă altceva. Te mai faci frate şi cu porcul, pînă-l vezi şorici…
Dat gata de atîta înţelepciune, Vaşinton îşi plezni fruntea cu palma lui cît o tigaie de făcut clătite: Phiii, adevărat grăişi, mînca-ţ-aş! Iar dacă-l faci pă porc şi sarmale, eşti şi mai dăştept!
– Păi, da, c-aşa-i în tenisul politic – plusă Bendiuc. Pomponiu l-a convins pe Băloiu ca, în termen de 3 luni, să scrie pentru noi 76 de cărţi. Bineînţeles, nu degeaba.
Cerbu nu era convins că asta ar fi soluţia salvatoare, dar Bendiuc îi explică… De fapt, le explică tuturor, că vor acţiona pas cu pas, cum vorbă mare zisese cineva: cărţile, coroborate cu referatele de excelentă purtare pe care le vor primi, cu vîrsta, cu diferitele activităţi prestate în detenţie, cu…
Zdrenghea îl întrerupse, provocînd exclamaţii aprobatoare: Ajută la ceva şi flecuşteţele astea, nu zic nu. Dar cu judecătoarea s-a rezolvat problema? Că acolo-i bătaia peştelui!
Bendiuc îi linişti pe toţi, obţinînd un oftat general de uşurare: Ajungeam imediat şi aici… Staţi liniştiţi, că s-a rezolvat. S-a rezolvat grupa mare, nu aşa!
– S-a rezolvat pe bază de lovele, sau de babardeală? – vru să afle mai multe Vaşinton.
– Şi, şi! Vorba Antoanetei, două pe faţă, două pe dos, ca la pulovere – făcu cu ochiul Bendiuc.
– Adică a pus judicătoarea botu’ la neşte penali?! – nu putea crede ţiganul.
– A pus şi botul, a pus şi…Păi, la cine voiai să-l pună, dacă nu la penali? Că ăia cinstiţi n-au bani nici să treacă strada!
– He-he-he, că bine o mai potrivişi! – aplaudă înveselit Pastramă. Fraierii ăia cinstiţi aşteaptă cu orele în anticamera mea, doar-doar le-oi arunca şi lor o ciozvîrtă.
– Atenţie, însă! Tocmai fiindcă s-a rezolvat, va trebui să facem halimai în sala de judecată. Înţelegeţi ce spun?… Să nu se prindă careva că sîntem bara-bara cu gagica. Dimpotrivă, să vadă toţi, şi procurorii, şi televiziunile, că vociferăm, fiindcă jigodia de judecătoare ne persecută.
Vaşinton se prinse imediat la mişcare: Ne persecută şî ne descreminează! Da’ lăsaţi pă mine… Cînd or intra pirandilii-n sala dă judicată, ş-or începe ele să-şi bată bucilii, să tă ţîi halimai!
Întru deplină convingere, Bendiuc adăugă şi unele argumente de ordin geo-politic: Manevra noastră devine posibilă şi datorită alinierii României la normele europene. La un capitalism de omenie, ca să zic aşa. S-a ajuns la concluzia că răufăc… Că oamenii pot fi mult mai bine educaţi prin toleranţă, decît prin celule insalubre, pline de şobolani, de gîndaci, de…
Zdrenghea era de cu totul altă părere: Pe dracu, omenie! În bugetu’ nostru fluieră vîntu’, deci nu mai există bani şi pentru puşcării pline, şi pentru pensii nesimţite. Ori una, ori alta!
Doctorul Cerbu avea şi el obiecţiile lui: De ce, mă rog, 76 de cărţi?!
– Păi, cîte 4 pentru fiecare din noi. Cei 16 care zăcem aici, complet nevinovaţi, plus cele 3 fete de la Tîrgşor. 19 ori 4 fac 76. Aritmetică simplă…
– Cîte 4 cărţi de fiecare? Aşa o muncă enormă?! – se miră cu gura pînă la urechi Zigu.
– Păi, ce-aţi vrea? – se ofuscă Bendiuc. Să rămînem mai prejos decît Copos sau decît Niculae?
Cerbu era din ce în ce mai nelămurit: Zigu are dreptate. Cum va putea Băloiu să scrie 76 de cărţi, în numai 3 luni?!
– Care-i problema? – păru să nu înţeleagă Bendiuc mirarea doctorului. Va scrie cîte o carte pe zi, mai puţin duminicile, cînd, normal, trebuie să se mai relaxeze şi el.
Bancherul Zigu începuse să socotească, vorba Olimpiei Panciu, cu creionul pe hîrtie, dar Bendiuc îi dădu peste mînă: Nu te mai obosi, că toate calculele sînt făcute! Uite aici, martie-aprilie-mai, însumează 92 de zile. Din care, 76 de zile lucrătoare, deci 76 de cărţi. Plus 14 duminici, dă fix 92.
– Pardon, dă fix 90! – protestă Zigu.
– Pardon, tu! Şi cu 2 zile libere, de Paşte, nu dă 92? Deşteptule!
Ainştain îl scuti întrucîtva pe Băloiu: Să scrie doar 75, fiindcă eu mai am la un colţ şi termin o carte a mea. Asta, ca să înţelegeţi de ce zăbovesc pe la bibliotecă, şi să nu mai mîncaţi rahat că mă duc să vă torn! O fi acum epoca de aur a delatorilor, dar eu nu mă ocup cu aşa ceva!
Bendiuc ţinu să ştie în amănunt: Ce carte? Pe ce temă?
– Pe o temă de actualitate:„Metode de manipulare a masselor la manifestaţiile de stradă“.
Vaşinton n-avea treabă cu cărţile, fiind preocupat de cu totul altceva: Şefu’… Acolo, la vorbitor, numa’ Pomponiu avu ceva dă zîs? Cîşu, nimic-nimic?… Mucles total?
– Nimic. Doar hăhăia din cînd în cînd, ăhă-ăhă, cum îi e felul. Dar de ce întrebi?
– Şefu’… Să mă scuipi pă mine-n gură dacă naşparliu’ nu pîndeşte să-i dă la cap lu’ Pomponiu. Ascultă ce-ţ zîc, că-s coardă bătrînă. La prima ocazie, cu lacrima pă obraz îl face!
Bendiuc rămase o clipă pe gînduri, după care bătu protector ţiganul pe umăr: Lasă-i dracului, Vaşintoane, să se mănînce-ntre ei, cît îi ţin măselele! Că-s amîndoi de-o teapă!
Se duse agale la uşă, strigînd prin vizeta deschisă, să audă şi celulele învecinate: Lucică!… Gardian, n-auzi? Pas alergător la mine! Adu o ladă de şampanie Moet, că a sosit ziua cea mare!
SORIN SATMARI
(Din volumul S.C.ARAOŢCHI S.R.L.)

COMENTARII DE LA CITITORI