Struguri de vindecat cărări pustii

in Maxime şi reflecţii

În seara asta, floarea de gura-leului îmi aduce momente de dragoste, din cîmpia visului, cu aripi de cristal şi apă de vioară, de la copacii în crăcane de cer albastru, din cele patru zări ale ţîţelor sale, struguri de vindecat cărări pustii. De care tu nu ştii, pentru că te priveşti, zi şi noapte, în iconiţa trecutului, pătimind pentru o iubire constantă, la masă cu pepene roşu – întrupat de blesteme – cucui-l-ar veveriţe de iarbă plină, o, ce veste… Mîine se mărită o rîndunică de pe uliţa mea cu teiul copilăriei mereu fraged, mereu zdrenţuit de sunete astrale, că aşa au fost vremurile cînd oamenii plîngeau în bătaia clopotelor de ramuri ninse, ce visau lanuri de pîine albă… Cînd oamenii erau altfel decît inima mea, covor de iubire pentru privirea unei mînze de căprioară, care alerga, zi de zi, pe pîraiele adolescenţei mele, bîntuite de vîrcolaci de brusturi şi dovleci de-ncrucişări de căpşuni albi, într-o retorică de sentimente cotate la bursa iubirii. Cele mai bune şi mai fireşti momente de cerneală violet, întru amintiri de ere şi milenii – cu bice de scîntei, de cai sihaştri şi vin din beciuri de rădăcini de cer şi fluier de graur -, pentru gînduri de nopţi, cu scrisori de fete cu şolduri de lumină şi miez de sărut de ciocîrlie pe covorul zorilor dimineţii aurii.

Ion Machidon

Preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental“

COMENTARII DE LA CITITORI