SUA vor să excludă Rusia din Europa

in Polemici, controverse

Departamentul de Stat american a dat publicității informația conform căreia va aloca 500 de milioane de dolari pentru combaterea propagandei maligne a Rusiei în Europa. Cu alte cuvinte, putem spune că s-au aprobat bugetele pentru cei care promovează și apără interesele americane în lume. Acest lucru se întîmplă de multă vreme, de zeci și zeci de ani, doar că este prima dată cînd se dă publicității suma exactă. Pînă acum, genul ăsta de activități, de bugete, nu erau expuse pe față sau, cel puțin, așa am crezut eu.

Încă de la finalul anului trecut, am spus că toți cei care încă au o relație amicală cu Rusia, și atunci pomeneam Venezuela și Serbia, vor fi ținte pentru Administrația americană. De ce? Pentru că era clar, pe de o parte, că americanii nu vor accepta sub nici o formă un aliat al Rusiei atît de aproape de ei, iar pe de alta, bogățiile imense ale Venezuelei reprezintă pentru SUA garanția că vor avea resurse de hidocarburi suficiente și apropiate, astfel încît să ducă orice război dorește, oriunde și oricînd. O armată atît de mare, cea mai mare din lume, are nevoie de resurse imense pentru a fi pusă în mișcare.

Ziceam atunci că Venezuela o să devină o țintă, că o revoluție are să fie curînd pusă în scenă. Și acel moment a sosit. Mai devreme decît am crezut, dar a venit cu forța, pe șablonul arhicunoscut deja de către majoritatea celor care încă gîndesc în lumea asta. Zilele lui Maduro sînt numărate, cred că, la acest moment, arbitrul din ring a început deja numărătoarea. Venezuela va cunoaște din nou bogăția, democrația și valorile industriei de consum. Iar Rusia va merge ca de obicei la ONU și își va argumenta neputința în a-și apăra aliatul strategic.

De ceva vreme, a venit și rîndul Serbiei. Manifestațiile sînt agresive, televiziunea de stat e sub asediu, se fac presiuni mari asupra președintelui ca să demisioneze etc. Apar în spațiul public fotografii cu reprezentanții manifestanților  care negociază cu reprezentanți ai Ambasadei SUA de la Belgrad, dar, desigur, acest lucru este întîmplător. Nu contează motivul pentru care militează cei de acolo, contează că ei vor schimbare, vor ca Serbia să devină ,,liberă” și ,,democrată”. Se caută dobîndirea ,,libertății presei” și a altor valori democrate pe care noi, românii, în majoritate, le știm, și am văzut unde ne-au dus. Ei, cîți sînt acolo, acele cîteva mii, poate zeci de mii, vor musai să trăiască în democrație, în condițiile în care sistemul politic din Serbia este democrat, pluripartidic etc.  Avînd în vedere sumele pe care SUA doresc, probabil, să le investeasca in democatizarea Belgradului, este o chestiune de timp pînă cînd Serbia are să fie inclusă în Europa și chiar în NATO, organizație care în 1999 a tocat mărunt și bine această țară timp de 78 de zile. Dar timpul trece și oamenii uită. Și sîrbii nu sînt ranchiunoși, se pare. Revoluția Portocalie de la Belgrad are să capete curînd aspecte dramatice, iar actualul președinte are să fie îndepărtat forțat de la putere, iar cei care vor prelua puterea vor scoate cu totul Serbia din zona de ,,amiciție” cu Rusia, aceasta devenind un nou gablonț în colierul de vasali ai Occidentului. Nu mă îndoiesc de faptul că este doar o chestiune de timp pînă cînd Serbia va ceda democrației, mai ales că Rusia este total pierdută în peisaj cînd este vorba de revoluții, ei mergînd pînă în pînzele albe cu legea internațională, total depășită, și de fantoma ONU, care încă mai bîntuie prin lume.

Rusia va fi împinsă brutal din Europa, așa cum va fi împinsă din America de Sud, și va fi lăsată să se joace doar cu fostele state sovietice care o mai agreează și, probabil, cu India, China și Vietnam. Probabil că urmează expulzarea din Asia, Arctica, Africa și Antarctica. Cercul se va strînge atît de tare încît, la cum văd eu că se comportă Kremlinul, totul se va sfîrși cu o negociere a Rusiei cu America, în care fie vor ceda totul, fie conducerea actuală a Rusiei va fi înlăturată de la putere de către propriul popor. Nimeni nu riscă un război nuclear și, probabil, capetele conducătoare de la Moscova și de la Washington vor pica la pace, prin învierea din morți a lui Boris Eltin și aducerea lui la Kremlin pe post de păpușă mecanică, atît de dragă americanilor în anii ’90.

Tano

Păreri și opinii