Sub ploaia de huiduieli

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

Joi seară, pe gazonul cam zburlit al Arenei Naţionale, în faţa a 54.000 de cotropiţi de speranţa unei victorii sigure, „naţionala” lui Tata Puiu a făcut-o de oaie în jocul cu modesta adversară venită din ţara celor o mie de lacuri (în realitate, sînt 187.888 de lacuri şi 179.584 de insule!), Finlanda. Cum meciul a început promiţător, ai noştri atacînd, dar ratînd ca la bîlci, numeroşii spectatori se bucurau de parcă Dumnezeu le băgase în traistă victoria. Aplauze, triluri de trompete, imnuri compuse ad-hoc, cîteva obrăznicii de la peluza dinamoviştilor şi tropăieli stîrnite de nerăbdare se ridicau spre prelata prin care plouă, atunci cînd vrea Domnul, a stadionului. La sfîrşitul primului mitan, toată suflarea era sigură că băieţii noştri le vor face pocinogul, chit că nu reuşiseră să înscrie. La vestea că pigmeii din Insulele Feroe le torpilaseră ungurilor o minge în plasă, întreaga asistenţă a luat foc. Gata, i-am ars pe alde Istvan, sîntem ca şi plecaţi la Paris, se veseleau ei, făcîndu-şi socoteala cam cît i-ar costa drumul pînă în capitala franceză! Dar a venit repriza a doua, cînd alde Torje s-au topit precum ceara lăsată la soare. Iar truditorii din taigalele finlandeze s-au pus pe galopat în aşa viteză de credeai că mîncaseră jar. Ai noştri, ca brazii, dar ca brazii uscaţi, şedeau de lemn-Tănase, ciocnindu-se unii de alţii ca la ieşirea în zori din vreun club suprapopulat! Iar prin minutul 67, un băiat venit de pe malul unei chiuvete lacustre, pe care ai lui îl strigă Pohjanpalo (!), i-a spart poarta lui Tătăruşanu cu un şut de neoprit. Ei, de-aici încolo „tricolorii” au dat în orbul găinii şi s-au lăsat pe tînjală, dîndu-le frîu liber oaspeţilor la curse ca de galop, urmate de spaime din partea sărmanilor de noi. Treceau minutele ca secundele, şi trupa generalului Iordănescu se înfunda în mlaştinile neputinţei. Cu vreo 6 minute înainte de decesul meciului, o parte din spectatori au luat-o la sănătoasa, părăsind scaunele cu amărăciunea în suflet şi cu speranţa că vor prinde ultimul tramvai. Tot de-atunci a început să plouă cu huiduieli, dar ce huiduieli, de te credeai la Nagasaki în timpul unui taifun! Nu mai auzeai aproape nimic, era o huiduială generală prin care răzbătea un îndemn: demisia! Şi deodată, cînd nici Sfîntul Sisoe nu mai credea în minuni, Hoban, cinciarul chemat tocmai din nisipurile Israelului, bagă golul speranţei! Cel mai mare gol! E 1-1, iar tribunele exultă şi nu-i mai strigă lui Tata Puiu „de-mi-si-a!”. Ba, chiar îl aplaudă, mulţumită lui Hoban, care marcase sub nemiloasa ploaie a huiduielilor! Doamne, ce suflete întortocheate avem!

Dan Claudiu Tănăsescu

P.S. În ultimul său joc pentru calificarea la Campionatul European, duminică, echipa naţională a spart ghinionul, cîştigînd cu 3-0 întîlnirea cu insularii din Feroe. Jocul n-a fost cine ştie ce, dar talentul lui Budescu, marcatorul primelor două goluri, şi viclenia lui Maxim, care l-a înscris pe al treilea, ne-au bucurat. De remarcat ar fi că băieţii noştri ar trebui adunaţi într-un cantonament mai lung, şi cîte 4 ore pe zi să fie puşi să exerseze pasa la coechipier şi şutul la poartă! Nu de alta, dar la anul vom merge în Franţa, unde ne vom întîlni cu adversari de altă categorie decît cea a reprezentanţilor celor vreo 50.000 de suflete care-şi cîştigă mălaiul pe 18 insuliţe! Dar, pînă una-alta, ne bucurăm de calificare şi nădăjduim că ne vom „maturiza” pînă vara viitoare!

COMENTARII DE LA CITITORI