Sucuri de trestii

in Maxime şi reflecţii

Avem parola noastră de poezie, prin fereastra de la marginea gîndului. Doamne!, şi ce frumoase zile am trăit, şi ce de bidivii am călărit într-o amintire curată, ca lacrima din ochiul boului. Ca poemul pe care nu l-am scris – poate că visul tău se desparte de mine, pentru că tu ai devenit o altă cărare a iubirii, pe care mă tem să nu plouă. Cine ştie ce va creşte… Dar, sîntem, după cum vezi, o inimă cît un sărut, ca de la mine la tine, turn cu vulturi şi păsări ce îşi înalţă trilurile, ceea ce noi nu vom şti vreodată a face. Mai e cale pînă la uliţa ta, cu floarea-soarelui şi sucuri de trestie… Iată ce freamăt. Noapte bună!…

ION MACHIDON,

Preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental“

COMENTARII DE LA CITITORI