Supereroi versus divinitate

in Polemici, controverse

Fac parte din viața noastră, ne lovim de ei cam la fiecare pas. Fie că este vorba de un film, de o fotografie, de o revistă cu benzi desenate, de o figurină sau doar de-o poveste. Conceptul de „superpere” îl cunoaștem în anii ’30, când apare Superman, un erou de benzi desenate, destinat în special copiilor. În fapt, toți supereroii, în majoritate, se regăsesc în reviste de benzi desenate; au părinții săi, de la cei cărora copiii sunt mai îndrăzneți să-și imagineze un erou care îi protejează, mai ales dacă familia lor nu este suficient de sudată și iubitoare, sau au probleme la școală cu cei mai mari ca ei. Statutul de supererou, dar, pe măsură ce anii au trecut, un avansat de la statutul de desene animate pentru copii la benzi desenate pentru adulți, la filme și povești destinate celor pentru care, în mod normal, conceptul este doar unul virtual, ireal, aparținând basmelor și nicidecum realității. Cu toate acestea, în ultimii 15 ani, NU nu numai că numărul „supereroilor” a crescut, dar și succesul la publicul matur a devenit foarte profitabil pentru producătorii de vise.

Avem acum oameni-păianjen, oameni-antracit, oameni-libelulă și vrăjitori din alte lumi, avem răzbunători, avem oameni de fier, oțel, iradiați și verzi, genetically modified rats, bodyguarzi de copaci. Adulții, precum copiii de altădată, se bucură de orice film de acest fel, trăiesc prin ele și aduc în prim-plan, de fapt, nevoia oamenilor de a se simți protejați. Dacă înțelegem și încurajăm aceste filme, aceste povesti, destinate celor mici, copiilor care încă nu au reușit și nu au putut înțelege realitățile vieții de zi cu zi, ne dăm seama că succesul acestor filme la adulți, la cei care au capacitatea de a reacționa la provocările vieții, nu poate fi înțeleasă pe deplin, doar dacă vom concluziona că, de fapt, religia, Dumnezeu însuși, a început să piardă teren, foarte mult teren, în sufletul oamenilor.

Succesul supereroilor la populația matură este un semnal clar că omul de rând, pe zi ce trece mai exploatat, mai stresat, se simte din ce în ce mai vulnerabil în fața provocărilor vieții. Rugăciunile de vânzare pe care, poate, cu ani în urmă, le îngîna și le dedica Spiritualitate, lui Dumnezeu, au lovit apoi de un refuz divin poate mult prea categoric. Apoi, în lipsa unei puteri imediate la care să se apeleze, se refugiază și dă viață, formă și forță, în mod virtual, eroilor de benzi desenate, în dorința de a-și păstra speranța că poate, într-o zi ori ori fi un erou al propriei familii, ori poate un om bun, un erou real, îl va salva și-i va readuce zîmbetul pe buze.

Lipsa credinței se simte din ce în ce mai acut în Occident, locul unde supereroii tind să-l înlocuiască pe Dumeneu, și nu există nimic care să oprească această formă de protest a celor care, cîndva, au fost credincioși. Biserica însăși, prin compromisul pe care la făcut cu modernismul, a devenit din ce în ce mai slab, chiar aceia care fac parte din ea făcând erori și greșeli impardonabile în fața divinității. Fapte duc, în vizibil, la un recul uriaș în ceea ce privește credința în cele sfinte, în Biserică și chiar în Dumnezeu. Lumea a ajuns să privească la filmele cu supereroi, ca un mod de suplinire a ceea ce au pierdut sau sunt pe cale să piardă, credința, pentru că au pierdut cu totul încrederea în Biserică și, implicit, în divinitate.

Omul modern, cel care trăiește în spațiul virtual mai mult decât poate în cel real, dorește acum să ardă etape, să fie mai repede ascultat, să fie mai rapid realizat. Cum rugăciunile sale nu se regăsesc imediat în relație, cum necazurile și facturile sufocă, singurul său debușeu reprezintă doar imiginarea și credința că un supererou poate rezolva mai repede și mai precis ceva ce el mănâncă.

În mentalitatea colectivă, acești supereroi sunt acele semize ale Antichității, acele personaje care s-au născut din dragostea dintre morți și zei, care împletesc și simt mult mai ușor greutățile morților, greutăți pe care le pot revolta cu puterile dumnezeiești ale zeilor din care provin. Retrăim Antichitatea, printr-o abordare modernă a vechilor mituri, fără să înțelegem că, în realitate, ne separăm de credința ultimilor 2.000 de ani.

Îndepărtarea la care asistăm acum, numărul tot mai mare de atei, este firesc și era de așteptat să existe, dat fiind că învățăturile care, cu ani în urmă, au fost accesibile doar unui număr limitat de persoane, în mare parte preoți, au intrat acum cele mai ascunse și izolate localități ale lumii, acolo unde mințile au permisiunea de a le asimila. Oamenii au acum de ales dacă să meargă mai departe pe mâna religiei sau să separe spiritul de credință și să se dedice științei sau ignoranței, după caz.

Și pe acest fond, pe care cunoașterea îl dezvoltă, dar și pe fondul unei vieți mai dure din punct de vedere economic, terenul pierdut de Dumenezeu în inimile și mințile oamenilor este treptat ocupat de aceste semizei. Supereroii de azi ne arată că există BINE în lume, doar că atunci când ieșim din cinematograf, totul se risipește și viața de zi cu zi rămâne la fel de provocator și prezent ca până atunci, iar terenul gol de credință devine din ce in ce mai tarziu si lipsit de vlaga, pana cand un nou film cu supereroi vine sa-l mai îmbibe cu puțină speranță.

Mulți dintre noi fac greșelile de a căuta pe Dumnezeu în altă parte, poate chiar în acele filme, poate chiar în acei heroi, fără să conștientizeze că Dumenzeu este prezent în fiecare gând al nostru. Așa cum viața a arătat, în oricare dintre noi se află un erou, doar că este adormit încă, și numai anumite circumstanțe critice îl trezesc la viață.

Tano

 

 

Să ne apărăm!

COMENTARII DE LA CITITORI