Susțineți-l pe Liviu Pleșoianu!

in Polemici, controverse

Liviu Pleșoianu este un deputat al PSD. Un om care, înainte de fi politician, a ales să fie român. Declarațiile sale din ultimul an m-au convins că este printre puținii oameni, aflați printre ,,rechinii” din Parlament, care reușesc să facă față tentațiilor și presiunilor care implică o așa poziție în forul legislativ al țării. Încearcă să se ridice la nivelul pe care funcția de ales al poporului o cere, și reușește, chiar dacă pragul cel mai greu de trecut îl constituie totala neîncredere a românilor în Parlament. Liviu Pleșoianu dorește, cel putin la nivel declarativ, să facă bine acestei țări, să readucă speranța în sufletele românilor. Poate tocmai din acest motiv, consider că românii trebuie să fie atenți la evoluția acestui om politic și să-l sprijine.

Este singurul politician care gîndește și vorbește liber, fără frica de a fi arestat de Sistem sau exclus din rîndurile propriului partid. Spune lucrurilor pe nume, își asumă ceea ce declară și vine cu argumente solide sau cel putin pertinente în tot ceea ce susține. Este un foarte bun emițător, un politician așa cum toți trebuie să fie, cu sînge de român în vene, avînd drept obiectiv nu îmbogățirea rapidă, așa cum e cazul celor care se perindă prin politică, ci rămînerea în istorie, prin slujirea interesului național.

Liviu Pleșoianu declară cu mult curaj ceea ce nimeni nu a îndrăznit să spună, cel puțin nu în ultimul an. Și anume că alegerile europarlamentare sînt suspect de ,,ascunse”. Apar dovezi reale cum că frauda a existat. Apar declarații și înscrisuri prin care se dărîmă ,,drama” votanților din dispora. Însăși diaspora se simte rușinată de acei ,,lefegii” care au adus un maxim de efect emoțional fals, bine preluat de televiziuni și de Internet, al cărui obiectiv a fost, de fapt, distragerea atenției, pentru a da frîu liber fraudei electorale. El, Liviu Pleșoianu, declara că nu este deloc bine ca un Serviciu Secret să aibă control asupra votului electronic. A amintit de experiența sa de la comisia parlamentară de verificare a alegerilor din 2009, cînd a luat cunoștință de diverse metode de fraudare a alegerilor, așa după cum doresc Serviciile sau alte părți interesate. Nu am văzut nici un politician care să își asume recunoașterea unui adevăr dureros, precum ducerea în derizoriu a democrației românești și compromiterea totală a sistemului de votare. Ce mă miră pe mine este dorința lui Liviu Pleșoianu de a candida la alegerile prezidențiale, cunoscînd foarte bine că votul românilor chiar nu mai contează, că indiferent ce vor vota ei, rezultatul alegerilor este cel decis de alții, nu de poporul român. Mîrșăvia alegerilor trucate a început de mult în România, încă din anul 2000, cînd Corneliu Vadim Tudor a fost, de fapt, ales președinte, în turul 2. Și ea continuă și azi, în funcție de ceea ce își doresc cancelariile străine.

Am convingerea că Liviu Pleșoianu este cel în spatele căruia trebuie să se încoloneze românii care doresc o țară normală. El poate să fie cheia care să deschidă României ușa normalității. A unei democrații autentice, a unor alegeri libere și corecte, a îndepărtării Serviciilor din zona decizională a politicii, a unei Justiții independente, a ieșirii României din postura de Colonie și recăpătarea identității de stat național, așa cum scrie în Constituție. Liviu Pleșoianu poate să fie acel conducător care să ne ducă spre normalitate. Iată de ce consider că acum, în acest ceas dificil pentru țară, românii trebuie să facă scut în jurul lui și să-l sprijine să cîștige lupta pe care el a ales să o poarte. Românii trebuie să se trezească, să aleagă cu gîndul la viitor, și mai puțin cu gîndul strict la prezent. Cei care au copii vor înțelege. Cei care nu au, nu doar că nu vor înțelege, dar se vor opune oricăror proiecte constructive și benefice pentru țara asta, deoarece le vine mănușă sloganul Regelui Soare, al Franței: ,,După mine, potopul”. Liviu Pleșoianu și-a asumat rolul de deschizător al cutiei Pandorei. Cîți dintre noi, românii, îl vom urma?

Tano

Păreri și opinii