Tabletă de scriitor: Domnul Eminescu este Eminescu

in Polemici, controverse

Eminescu, poetul nostru drag, s-a născut şi a scris pentru poporul său, pe care l-a iubit cum a ştiut mai frumos, înnobilîndu-l cu geniul creaţiei sale. Fiindcă, la vremea lui, ţara era, ca şi acum, condusă de o gaşcă de oameni politici care nu-şi vedeau decît de intersele lor şi nu suportau criticile sale. De aici i s-au tras toate necazurile, vrajba pe seama sa neîncetînd nici după moartea lui fizică, pentru că nici ştiinţa medicală nu l-a putut ajuta să facă faţă nemulţumirilor sufleteşti şi mîhnirilor pentru nedreptăţile îndurate de semenii de pe pămîntul străbun. Doamne, Eminescu a murit cu zile, fiindcă a avut curaj să scrie pentru ţara sa. A murit din cauza unei societăţi cu o orînduire putredă, nedreaptă. Cu cît se făcea auzit mai tare strigătul zbuciumului său, cu atît duşmanii săi încercau a-l opri prin fel şi fel de metode, răscolindu-i şi mai mult suferinţa… Ion Creangă, însă, i-a arătat, poate cel dintîi şi ultimul, marea sa prietenie. Cînd a aflat că Eminescu pleacă la Bucureşti, vestea l-a întristat atît de mult, încît avea să-i stîrnească în inimă o mare durere, ce s-a sfîrşit cu moartea sa în chiar seara Ajunului de Crăciun. Cîţi oare dintre contemporanii noştri mai au în ei parfumul unei prietenii sincere, precum s-a văzut în cazul marelui povestitor? E drept că nici lumea nu mai e cea de pe vremea lui Eminescu, şi nici vremurile nu mai sînt la fel, dar nici noi nu mai avem în noi acea lumină de bunătate şi românism. În fiecare om se află cîte un grăunte de ură şi de sarcasm, de egoism şi de duşmănie. Fiecare crede că deţine despre celălalt adevărul absolut. În rest, vorbe la televizor, şmecherii pe faţă… Iar poeţii noştri se fac că nu văd, cu toate că şi ei sînt ancoraţi în realitatea unei vieţi de mizerie, pe care o trăim cu toţii… Pentru că aşa este lumea acum, globalizarea hotărăşte soarta oamenilor; nu mai sînt elite cu dragoste de neam, de glia străbună. Şi asta se întîmplă nu doar la noi, ci pe întreg mapamondul, pentru că fiecare se complace în haosul acesta uman. Şi aşa, uşor-uşor, ne vom trezi fără părinţi şi fără casă, fără graiul străbun şi fără cer deasupra capului, căci fără păduri, spre ruşinea noastră, am rămas… Şi am fi rămas şi fără cel mai mare spital din Bucureşti – „Fundeni” -, unde vin bolnavi din toată ţara să fie trataţi de diferite afecţiuni, dacă Tribunul Corneliu Vadim Tudor nu se opunea privatizării acestei ,,fabrici de sănătate”, cum o numea el, faptă pentru care românii trebuie să-i fie recunoscători şi astăzi.
Eminescu este mare nu pentru că l-a închis nu ştiu cine în debara, ci pentru că a scris, cu nerv de mare forţă intelectuală, dintr-un curaj de brav român, versuri împotriva veneticilor care au căutat, prin orice metode, să stoarcă ultima picătură din vlaga acestui popor. El nu a vrut să fie sluga nimănui, aşa cum nu vroia să ajungă slugi nici neamul şi nici ţara sa. Astăzi nu pare să mai lupte careva, dezinteresat, pentru libertatea adevărată a românilor şi pentru demnitatea lor. Totul parcă merge anapoda, fără o direcţie clară, oamenii sînt nepăsători chiar faţă de propria fiinţă. În orice timp ar fi trăit, Eminescu ar fi scris la fel de genial şi ar fi fost la fel de actual. Versurile sale sînt atît de profunde, tocmai pentru că pornesc de la adevăruri universale şi de la sentimente autentice. De aceea, ele necesită noi, şi noi metode de cercetare care mai de care mai îndrăzneţe, pentru a încerca să descoperim cît mai mult din farmecul creaţiei lui şi pentru a-i aprecia talentul unic în literatură. El va rămîne întotdeauna graiul poporului său şi glasul codrului, pe care le-a cîntat cu credinţă nedezminţită. Iată pentru ce Eminescu nu trebuie uitat şi nici lăsat pradă defăimătorilor de tot ce-i românesc. Pentru că el înseamnă plaiul nostru străbun, cu doinele şi datinile noastre, aşa cum au fost şi vor mai fi atîta vreme cît avem o Mînăstire Putna, cu un Ştefan cel Mare care-şi doarme acolo odihna veşnică, iar, în Ardeal, se cîntă, în numele lui Avram Iancu, „Noi sîntem români!”.
ION MACHIDON,
preşedintele Cenaclului ,,Amurg sentimental”

COMENTARII DE LA CITITORI